Invitatul săptămânii: Participare şi consum

De zile bune nu mai înţelegi nimic. O politică de stat care mereu te-a îndemnat spre consum, după principiul fundamental "consumă, nu participa", ne-a lăsat de izbelişte. Când inteligenţii din presa ori politica de bazar s-au apucat să numere bisericile şi au constatat că sunt prea multe, au uitat să ne specifice numărul supermarketurilor şi bodegilor construite, al mall-urilor transformate în lăcaş de închinare al noii ordini spirituale a lumii: consumă, nu participa. Nu produ, neapărat, ci scoate bani cu orice preţ şi, după ce-i scoţi din munca, pardon jobul tău, dăruieşte idolului celui nou consumul. Nu contează că pe tine, ca român, totul te costă aproape dublu decât oricare dintre europeni, asta este amenda pentru că tu, fomist 45 de ani, consumi orice: mere cu gust de morcovi, citrice cu gust de magnolii, sucuri cu sinteză asemănătoare polimerilor… Pentru că tu consumi orice, fără nici o cultură a discernerii, noi îţi oferim orice, fără nici o morală a ofertei.

Şi de aici, momentul cumplit de umilitor de acum. Când Biserica atrăgea atenţia asupra abuzurilor din morala consumului, lumea o socotea defazată. Pentru că e defazaj politic, nu-i aşa, ca în timp ce toate guvernele strigă "consumă, nu participa!" Biserica să propună, Liturghie după Liturghie: "Dacă nu participi, nu poţi consuma". Pentru a nu scufunda în oportunism consumistic viaţa Bisericii. Pentru a evita degradarea Bisericii înspre cultura de supermarket ori mall duhovnicesc.

Nu consumi dacă nu participi, este principiul care se naşte din strigătul de frăţietate absolută prin care preotul îndeamnă comunitatea creştin-ortodoxă: "Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi!" Ca şi cum ar spune "fiţi sfinţi, pentru a gusta din taina cea din Sfânta Sfintelor", aducând aminte că Mâncarea şi Băutura Liturghiei nu e preluată din raftul nici unei culturi de consum, ci din Taina Întrupării Mântuitorului Hristos. Ce trebuie aşadar să facă Biserica la vremuri cum sunt cele de acum? Desigur, să participe activ la îngrijirea rănilor vii din trupul social al ţării, la ameliorarea dramelor care se desfăşoară cumplit sub ochii încercănaţi de trudă ai Cerului. Să caute să dea mult mai mult decât oricare dintre structurile din jur, coagulate în jurul principiilor consumismului, să dăruiască mai ales acolo de unde, practic, nu primeşte nimic, să conjuge energii umane dornice de mântuire în construirea unui răspuns imediat la sărăcirea poporului, la anchilozarea lui într-o cultură socială predată ostentativ şi obsesiv numai în cadrele de sticlă şi hârtie ale media.

Dincolo de acţiunile acestea, care ţin de un răspuns pastoral imediat, Biserica trebuie să restaureze respectul omului faţă de sine. Să-l facă să înţeleagă că este mult mai mult decât un fluturaş de salariu ori decât joaca de procente a unui politician sau altul, că Răscumpărarea pe care ne-a adus-o Hristos Domnul ne obligă la a ieşi din păcat şi lamentaţii. Să ne aducem aminte toţi că Răscumpărarea sufletului este preţul plătit de Mântuitorul pentru restituirea valorii originare a sufletului nostru, valoare pe care o perimăm cu fiece păcat în care ne lăsăm înlănţuiţi. Ca persoană, ca popor, ca Neam şi, mai grav, ca Biserică. Dacă nu vom revaloriza înţelegerea adevăratei valori a sufletului, în raport cu fiecare persoană, tendinţa generală va fi mereu aceeaşi: de a negocia sufletul în schimbul unor lucruri mult mai puţin valoroase decât el.

Câtă vreme nu mai suntem viaţă lumii, lumea se bucură să ne alunge dincolo de orizontul necesităţii sale de consum. Chemând la participare pentru a se cumineca cu Hristos Cel Înviat, lumea ne vede ca pe ultimul bloc de lumină, ultima baricadă înainte de a intra apele morţii până în adâncul sufletelor noastre. E vremea valorizării practice a tot ce am dobândit prin cercetarea Scripturii şi Părinţilor. Aşa a fost mereu. Ieşirea din criză a unui popor nu se poate realiza decât prin ieşirea din criză a fiecărui suflet. Prin munca ostenitoare, dar tocmai pentru aceasta binecuvântată de Dumnezeu cu Raiul, a fiecărui mădular al Bisericii în parte. Prin participare, pentru a primi Trupul şi Sângele mântuitor.

Chemând la participare pentru a se cumineca cu Hristos Cel Înviat, lumea ne vede ca pe ultimul bloc de lumină, ultima baricadă înainte de a intra apele morţii până în adâncul sufletelor noastre."