Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Ioan Pintea - teslarul frumosului și binelui

Ioan Pintea - teslarul frumosului și binelui

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Grigore Ilisei - 31 Aug, 2021

Pe Ioan Pintea, semenul nostru din Bistrița, duhovnicul cel chemat, teslarul metaforelor, ziditor de „Casa teslarului”, cărturarul în duh cu Gheorghe Lazăr, făptură încă­pățânându-se să ducă cartea în lume ca pe o mântuitoare căldă­ru­șă cu agheasmă, mi se părea că îl cunosc de un amar de vreme, deși nu apucasem a-l vedea „Față către față”, cum își intitulează antologia sa poetică apărută în 2019 la prestigioasa Editură Cartier din Chișinău. Între aceste elegante coperți, Ioan Pintea a strâns ca într-un paner dus de Paști la sfințire toate bunătățile izvodite în atelierul teslarului, meșter de poeme mărturisitoare, meșterite sub patrafirul cerului, când senin ca lacrima, când întunecat ca durerea. S-a întâmplat fericit să dau nu demult cu ochii de sfinția, domnia sa. A fost să se petreacă la Putna, într-un topos ce-i și unul al revelației, și într-un moment astral, cel al sărbătoririi celor 150 de ani de la serbarea ce avut-a loc în acel veac XIX al renașterii românești în cuprinsul ctitoriei lui Ștefan. Participam la Colocviul Fundației „Credință și Creație. Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga - Maica Benedicta”, parte a suitei de manifestări aniversative. Cuvânta și vorbirea sa, plină de patos nutrit din substanța densă a faptelor celor elocvente, mă ducea cu gândul la tribunii momentului istoric din urmă cu un veac și jumătate. Îl ascultam, îl priveam și constatam cu bucurie că ceea ce zămislise închipuirea mea se potrivea de minune cu Ioan Pintea în carne și oase. Izvora din ființa lui lumina menită să se dăruiască, fie de la sine, ori, de era cazul, prin jertfire, cea a unui pământean hărăzit să slujească aproapele, să i se dedice până la uitarea de ale sale. Da, omul acesta arăta cum mi-l imaginasem, citindu-i scrierile, auzind istorisiri despre lucrarea sa sacră și laică, deslușindu-l și din unele zugrăvituri iconice. Se adăuga acum cu putere impresia că el vine spre tine, te îm­bră­țișează cu fiecare atom al unui suflet de pită, de pământ, de apă, de flori, de ierburi, de piatră, de cer, de soare, lună, stele și câte altele.

Sigur, dincolo de colocvialitatea sa cuceritoare și binefăcătoare, ți se îngăduie să pătrunzi lăuntrurile, pentru că omul nu se ascunde, ci lasă să se străvadă chiar unele din pliurile cele tainice. Și poezia lui, de o citești strat cu strat, îți dezvăluie multitudinea de euri sălășluitoare, acele euri de care îmi vorbea un înțelept, Matei Călinescu, într-un interviu televizat din 1995, inclus în cartea mea editată de Polirom în 1998, „Oleacă de taifas”, ce a fost și titlu al emisiunii transmise vreme de peste 5 ani de TVR 2 și TVR Iași. Profesorul român de la Universitatea Americană din Indiana, plecând de la teoria lui Proust a multi­pli­cității eurilor, pe care și-o însușise, remarca faptul că „noi nu avem, de fapt, un singur eu, o identitate, un bloc, ci suntem formați dintr-o multitudine de euri. Unele dintre acestea, mai profunde, se exprimă rareori, mai ales în actul creației”. Și mai departe nuanța eminentul critic, eurile sunt uneori în armonie, dar de multe ori în conflict.

Aceste euri multiple îl definesc pe Ioan Pintea, părintele, paroh la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Bistrița, poetul, distins membru al Uniunii Scriitorilor, cărturarul, bibliotecarul, director al Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud. Tensiunile, cum observa prefațatorul antologiei invocate, rafinatul hermeneut al poeziei, profesorul clujean Ion Pop, nu lipsesc din creația și existența de zi cu zi a lui Ioan Pintea, ceea ce e firesc la urma urmelor. El știe însă a le ține în echilibru într-un joc al talgerelor balanței, ce-și găsesc, după o inevitabilă dănțuire, linia unificatoare. Poezia lui Ioan Pintea este testimonială din această perspectivă. Se ivește din încordări și frământări adeseori cu accente dramatice, din care iese ca un limpeziș a toate grăitor. Astfel se croiește calea cea dreaptă, a adevărului ce nu trebuie cu nici un chip ocultat. Însăși bătaia de pendul între rostirea cu ecouri psalmice și cea urzită din limbajul colorat și suculent al contemporanilor, de multe ori slobozi la gură, pune în lumină capacitatea făptuitorului pe atâtea tărâmuri de a găsi punctele de sutură, una organică, legând valori dihotomice, oximoronice, ce se înlănțuie, îngemănându-se organic. Se petrece asta în atelierul de care pomenește Ion Pop, cel al teslarului, adică al mitului „faurului aburit”. „grămăjoare de pietre funerare cu inscripții răsăritene/ pe dealul golgotei așezate perfect în fața Răstignirii/ precum lutul ars în cuptoare încinse/ precum varul stins în gropnițe nisipoase/ chiriași în casa lui adam/ spargem crusta și săpăm galerii/ până aproape cât mai aproape de cruce/ ca prin ferestre deschise/ vedem deodată cu creșterea ierbii/ propriile nume pe plăcuțe de nichel/ spânzurate de gâtul Tău Doamne/ ușor ne amintim de maratonul neterminat/ de întreceri și olimpiade de trâmbița îngerului/ de gloria arenei/ a venit ziua (înviere).

Lucrurile s-au rânduit natural, pentru că Ioan Pintea a avut norocul să ucenicească la doi monștri sacri, la Nicolae Steinhardt, cu care a realizat și o carte de convorbiri, și la Mitropolitul Bartolomeu Anania. Acestuia i-a fost și consilier. Cele două mari spirite au demonstrat cum se pot înfrăți sacrul cu profanul și modul în care, admirabil, e posibil a se străbate, în pofida unor asperități, aceste teritorii în respectul esențelor și curăției sufletești. Ioan Pintea s-a adăpat însetat la aceste mănoase izvoare. A învățat lecția și a tras învățămintele cuvenite, fructificându-le în lucrarea sa rodnică, patronată de ceea ce-i prețios în vârstele trecutului și de angajarea într-un prezent tumultuos, plin de contradicții, dar asumat cu temeritate și dorința de propășire a binelui. Se săvârșește această misiune prin recitative concomitente în frățietate, ce-l individualizează ca o personalitate proteică și de fapte bune făcătoare. Așa mi se proiectează în fața ochilor și se răsfrânge în suflet Ioan Pintea în preajma celor 60 de ani pe care-i va rotunji, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, în octombrie 2021.