Ioana

Rar mi-a fost dat să întâlnesc o inimă locuită de atâtea feluri de dragoste. Ioana Calotă-Philippide, pentru că despre inima ei este vorba, e de profesie actriță. Ca tuturor actorilor, în lunile din urmă, i-a lipsit și ei scena. Dar lucrul acesta n-a împiedicat-o să joace. Să se joace, mai precis. Să se joace pe sine, rolul care o prinde cel mai bine și care înseamnă să pună chiar viața sa, viața, nu biografia, în cuvintele pe care le rostește, fie sub formă de poezie, fie sub formă de poveste, fie sub formă de cântec. De altfel, ca urmare a întâlnirii cântecului cu poezia a venit Ioana pe lume. S-a întâmplat într-un oraș din sud, unde e greu să deslușești linia ce separă cerul de pământ, pentru că, de multe ori, unul ia locul celuilalt, stelele sunt văzute noaptea pe câmp, iar grâul înverzind primăvara pe cer. Nici nu e de mirare că oamenii își aduc holdele cu Carul Mare acasă, iar în ciuturile fântânilor cu cumpănă găsești adesea câte o ploaie de vară dormind. Cu visele ploii se adapă caii aici. Și din nechezatul cailor se nasc povești cu haiduci și nunți fără vârstă, care coboară în cântecele Floarei Calotă, mama Ioanei, și-n poeziile lui Nicolae Lupu, tatăl ei, întors mult prea devreme în ță­rână. 

Dar țărâna e în Teleormanul natal ceva de acasă, cum, tot așa, ceva de acasă sunt ninsorile, cerul, pelinul, florile de câmp, dorul de ai tăi, înserările, Dumnezeu - un om din fiecare sat ieșit în cale, bisericile - casele care-L urmează peste tot pe Dumnezeu. 

Ioana a venit cu toate acestea la București, și s-a legat cu o dragoste mare de fiecare, și a pus toate dragostele înăuntrul inimii. Din pricina asta inima ei începe în creștetul capului și ține până la călcâie.

La Ioana Calotă-Philippide vorbirea este o funcție a inimii. La fel, auzul și văzul. Ea face, de fapt, o declarație de dragoste atunci când privește cerul. Ca și atunci când atinge pământul cu tălpile. Iar când intră în poveste și începe să zboare, întocmai ca mama sa, când intră în cântec, Ioana își împarte inima cu noi. Păstrează pentru sine doar partea ce i se cuvine soțului ei, Alexandru, nepot al poetului Philippide, venit într-o casă a dragostei pentru cuvinte cu o dragoste pentru cuvinte la fel de mare. Frumusețea unor astfel de oameni spo­rește însăși frumusețea lumii.