Ion Irimescu - 120

Senzaţia, puţin stranie, încercată de mine la funeraliile lui Ion Irimescu de la Fălticeni a fost aceea că înmormântarea parcă nu-l privea pe cel care nu doar că trecuse peste culmea sutei de ani, dar şi devenise etern încă din timpul vieţii. Poate la urzirea acestei impresii contribuise oarecum şi mult prea zgomotoasa adunare de doliu, cu discursurile cam numeroase şi menite a se lus­trui pe sine decât de a-l cinsti pe cel intrat în veşnicie. Lucrurile acestea cu siguranţă că i-ar fi displăcut lui Ion Irimescu, care a fost o viaţă, şi ce viaţă!, încarnarea bunei-cuviinţe proverbiale. Nu numai chipul său înseninat şi uşurat de suferinţele cele urâcioase ce i-au amărât ultimele luni de existenţă pământeană mă făceau să simt că marele artist nu plecase. Prin sutele de opere dăruite oraşului său, prin care s-a înzidit aici, ființa lui spirituală va pulsa etern. Mi-aminteam lacrimile ce i-au împânzit ochii şi i-au scăldat chipul şi tensiunea trăirii sale lăuntrice într-un ceas de destăinuire, când mi-a mărturisit pentru un film consacrat întoarcerii în târgul începuturilor cât s-a rugat în zilele ce­-au urmat morţii soţiei sale, coana Jenița, la Bucureşti, să ajungă odată la Fălticeni. Dumnezeu l-a ajutat. Întors acasă, Ion Irimescu a renăscut anteic şi Providenţa i-a mai dăruit câţiva ani de tihnă şi bucurie. „Câţi artişti, îmi spunea el odată, au norocul să privească din odaia casei, pe fereastră, şi să vadă înaintea ochilor muzeul consacrat strădaniilor lor creatoare!?” Într-adevăr, puţini sunt cei care se bucură de asemenea privilegii ale sorţii. E drept, Ion Irimescu s-a consacrat sculpturii ca unui lucru primordial şi cu care nu se glumeşte. A trudit mult, rodnic şi original. Nu s-a limitat să creeze o operă întinsă. S-a şi grijit de rosturile acesteia. A adulmecat cu instinctul lui puternic clipa prielnică pentru aşezarea întru posteritate a creaţiei sale şi s-a străduit cu orice chip să nu o piardă. Când a fost invitat să doneze Fălticenilor o parte din ceea ce a realizat într-o viaţă de artist, nu s-a oprit la un număr restrâns de lucrări. A făcut din asta un proiect al vieţii. Și-a concentrat toate puterile pentru ca realizarea să fie ireproşabilă. An de an, mai mult de un sfert de veac, ca un plugar, poposea toamna la Fălticeni cu roadele muncii de peste anotimpuri. S-a alcătuit prin sutele de opere etalate autoportretul expresiv şi rotund al unuia dintre creatorii cei mai prolifici, care a marcat prin opera sa evoluţia artei sculpturale româneşti mai mult de jumătate din secolul XX. S-a împlinit acest temerar proiect tocmai printr-o asumare totală a vocaţiei. Ca un ceasornic elveţian, la ceasurile opt dimineaţa, artistul era la uşa atelierului său din Pangratti. Străbătea mai anevoie drumul de câteva sute de metri de casa sa din strada Zambaccian până la laboratorul său de lucru, dar îl străbătea numai şi numai pe jos.

Se adunaseră în desaga sa anii, dar cu puteri împuţinate meșterul se afla ca întotdeauna la datorie. În acest mod exemplar al orânduirii existenţei, artistul şi-a putut construi netulburat o operă de dimensiuni impresionante.

În toamna lui 2005, când suia spre văzduhul eternității, meșterul nu pleca întru totul împăcat. Muzeul avea în ziua despărţirii lui de viaţa pământeană obloanele trase şi odăile pus­tii. În 2003, anul centenarului, au început o amplă consolidare şi reamenajare în clădirea bătrână, cândva palatul boierului Alecu Botez Forăscu, sediul fostei Prefecturi a județului Baia, lucrări destinate a-i conferi muzeului o nouă strălucire. Din păcate, restaurările s-au împotmolit.

Am tras nădejde că din ținu­turile celeste duhul lui Ion Irimescu nu va îngădui să se părăduiască tezaurul pentru care a cheltuit o viaţă multe din energiile sale. Spiritul lui, atât de prezent la Fălticeni, înrădăcinat în huma locului, a săvârşit, am credinţa, minunea doritei reîntrupări. Artistul a avut norocul de a privi mulţumit din ceruri la câţiva ani de la înveşnicire muzeul său pus din nou la dispoziţia vizitatorilor. Porţile cele ferecate se deschiseseră. Palatul în care sunt expuse cele mai multe dintre sculpturile şi lucrările de grafică ale artistului îşi primenise interioarele. Miracolul se produsese ca urmare a accesării de către Primăria Fălticeni a unor consistente fonduri europene, peste un milion de euro, obţinute cu strădaniile neostenite ale primarului de atunci, Vasile Tofan. În septembrie 2012, muzeul şi-a primit iar oaspeţii după o princiară inaugurare, ce l-a avut drept personaj principal pe pontiful criticii de artă româneşti, Dan Hăulică. Era doar o primă etapă, e drept, cea mai importantă, a transformării acestei instituţii muzeale, unică în România, într-una de anvergură europeană. În acel moment sărbătoresc s-a făgăduit a se întreprinde demersurile necesare pentru a duce lucrurile la bun sfârşit prin renovarea celuilalt edificiu al Muzeului „Ion Irimescu“, în care era prevăzut a fiinţa, alături de spaţiul memorial în care a trăit în ultimii ani de viaţă Ion Irimescu, pinacoteca, cu lucrări din fondul de altădată al Muzeului Fălticenilor şi cu altele, destul de multe, provenind din colecţia sculp­torului, ori din donaţiile unor artişti importanţi, donaţii făptuite la solicitarea sa.

Iată că în acest februarie 2023, când se rostuiesc 120 de ani de la nașterea sculptorului, a doua clădire a muzeului a fost restaurată, prin strădaniile primarului Cătălin Coman, grație unui program cu finanțare europeană.

Despre acest templu al sculpturii românești s-a glosat luni, 27 februarie 2023, de ziua de naștere a artistului, într-o manifestare evocatoare menită a marca cei 120 de ani de la ivirea pe lume a acestui creator stelar. S-a exprimat bucuria înnoirii casei sale, în care e adăpostită comoara lăsată Fălticenilor ca un gest de recu­noștință adus obârșiei.

Totodată, s-a amintit și de datoriile încă neplătite ale fălticenenilor față de generosul lor donator, între care acordarea statutului de muzeu național colecției, dorință îndreptățită de valoarea artistică inestimabilă a acesteia. Un asemenea rang, binemeritat de altfel, ar genera condiții mai prielnice pentru a transforma Muzeul „Ion Irimescu” într-un spațiu de conservare la cele mai înalte standarde a bogatului său patrimoniu și a-i conferi valențe de iradiant centru al mișcării plastice din această mănoasă vatră culturală din miazănoaptea României.

S-au scurs 120 de ani de la răsăritul la Fălticeni al unui mare creator al frumosului, pre numele lui Ion Irimescu. Fălticenenii au marcat cu evlavia neuitării acest moment spre bucuria celui din înalturi. Dar mulţumirea maestrului nu-i deplină şi nici liniştea sa nu are astâmpăr atâta vreme cât toate cele cuvenite nu se vor plini potrivit testamentului lăsat moştenire urmaşilor săi.