Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Ioni și Ioane de pământ

Ioni și Ioane de pământ

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Ștefan Mitroi - 12 Ianuarie 2024

Dacă te opreai în capătul satului și strigai: Ioane! Ioană!, iar vocea ta era atât de puternică încât să ajungă în capătul celălalt, la două case din trei, scotea cineva capul pe ușă, întrebând: Cine mă strigă?, și-o lua apoi spre poartă să afle cine.

Oamenii pe care îi vedeai ieșind la drum erau mai mulți decât toți locuitorii de acum ai satului. Nu trebuia să începi din locul din care-i strigaseși, veneai mai încoace, după școală, și ziceai: Ion al lui Petre Mocanu, Ion, ginerele lui Olică, Ionel Purăneanu, Ion, șoferul, căruia toți îi spuneau Gilbert, Ion Matei, adică Domnul Titi, profesorul de care ne era tuturor frică, oleu, ce palmă grea mai avea!, Ion al lui Marin Buturugă, mama, apoi, pe care o chema Ioana, dar i se zicea Oița, unchiul Ivan, fratele mai mic al tatei, Ionel Curcănete, Ion al lui Lică Dinică, Ioana lui Chiru Dragomir, Ionel al lui Giorgiu, Nelu Țican - toți aceștia doar pe rândul nostru de case.

Trecând pe partea cealaltă a drumului, dar în sens invers, erau Ion al lui Costică Baie, Ionel Țurlea, Ion al lui Anghel Gâlceavă, Nelu Croitoru, nevastă-sa Onica, Ioana Ghidoveț, Ion Călina, Ion, vărul acestuia, tot Călina și el, Ion al lui Puie și alți câțiva, ajungând iarăși la școală. Asta însemnând mai puțin de un sfert din tot satul. Nu exista uliță care să nu fie plină de Ioni și Ioane. Tot așa, cataloagele școlii.

Dacă e să cauți astăzi om care să-i știe pe toți, omul acesta nu poate fi decât Ionel Lungu, care n-a stat decât doi ani la noi în sat, timp în care a intrat, ca tehnician veterinar, prin toate curțile oamenilor, după care a plecat, nu singur, ci cu Ioana lui Fane Gonț, înapoi în satul lui, Puțintei, aflat mai încolo spre Dunăre, la vreo nouă kilometri, aproape de vărsarea Teleormanului în Vedea. Au trecut 50 de ani de atunci, dar Ionel Lungu n-a uitat nici un nume. Toamna trecută, din nume al unei femei vii, cu părul de culoarea grâului copt, Ioana a devenit numele unei femei de pământ, lăsându-l pe fostul tehnician veterinar singur cu amintirile.

Doamne, ce ținere de minte poate să aibă Ionel Lungu! Inima sa e unul din cele trei locuri unde sunt scriși toți Ionii și toate Ioanele din satul meu și al nevestei sale. Cristelnița bisericii din deal e alta. Numai să mai aibă cine s-o întrebe în viitor despre cei botezați de-a lungul timpului în ea.

Despre celălalt botez, cu pământ, trebuie să întrebi crucile din cimitir. Numai că ele, nu știu de ce, nu vor cu nici un chip să răspundă!