Islamul, a doua mare religie practicată în Europa

Comunitatea islamică din Europa s-a dublat în ultimii 10 ani, numărând în prezent aproximativ 15-20 de milioane de credincioşi (cf. Ross Douthat, "A Muslim Europe?", în: The Atlantic Monthly, ianuarie/februarie, 2005, p. 58). Cei mai mulţi dintre aceştia se regăsesc în Europa Occidentală, în ţări precum Franţa (5-6 milioane), Germania (3,5-4 milioane), Marea Britanie (1,6 milioane), Italia (600.000-1 milion), Spania (500.000-1 milion), Olanda (880.000-950.000) etc.

Spre deosebire de cei din Europa Occidentală şi SUA, musulmanii din Europa de Răsărit sunt în cea mai mare parte băştinaşi, dat fiind faptul că strămoşii lor au fost autohtoni convertiţi la religia islamică în perioada în care regiunile respective erau parte integrantă a Imperiului Otoman. Conform unei statistici din 2005, ţările cu cei mai mulţi musulmani sunt următoarele: Rusia (21 milioane), Bulgaria (2,6 milioane), Bosnia (2,2 milioane), Kosovo (2 milioane), Ucraina (2 milioane), Serbia (800.000), Macedonia (500.000) etc. În România sunt 120.000 de musulmani (cf. "Muslim Communities in Eastern Europe and Baltic Contries", Islam Online, februarie 2005).

Cele mai multe moschei din Europa Occidentală, conform unei statistici din anul 2002, se află în Franţa, şi anume 1.500 (vezi "France Pledges Protections for Mosques", Islam Online, 9 martie 2004). Singura capitală din Uniunea Europeană care nu are nici o moschee oficială este Atena (Tracy Wilkinson, "Promise of Mosque Unfulfilled in Athens" în: The Washington Post, 17 martie 2004).

În comunităţile musulmane din Europa, rata natalităţii este de trei ori mai mare decât a ţării-gazdă. Se estimează, de altfel, că numărul musulmanilor europeni se va dubla până în anul 2015 (Omer Taspinar, Europeâs Muslim Street, Foreign 135, martie-aprilie 2003, p. 77). Mulţi dintre musulmanii din Europa Occidentală au venit aici prin anii '50-'60, când s-a simţit o nevoie acută de forţă de muncă. Majoritatea au venit din Turcia, Algeria, Maroc, Tunisia şi Pakistan. Cei mai mulţi dintre ei s-au stabilit în Occident cu familiile lor.

În anul 2004, liderii politici europeni au discutat, între altele, despre numărul legal de emigranţi necesari pentru a acoperi deficitul forţei de muncă la nivelul de atunci al celor 25 de state ale Uniunii Europene, ca şi despre îmbătrânirea populaţiei Europei Occidentale. Potrivit raportului întocmit de Uniunea Europeană, populaţia aptă de muncă ar putea să scadă până în anul 2020, de la 303 milioane la 297 milioane, respectiv la 280 milioane până în anul 2030 (ibidem, ibidem).

Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de guverne şi liderii societăţii civile, atitudinea ostilă faţă de musulmani a rămas pe mai departe o problemă sensibilă în multe ţări ale Uniunii Europene. Musulmanii sunt nevoiţi uneori să suporte unele atacuri verbale sau fizice, să fie discriminaţi atunci când îşi caută o slujbă sau o locuinţă. În Franţa, de pildă, există multe probleme sociale tocmai datorită numărului mare al musulmanilor, care reprezintă 10% din totalul populaţiei. Musulmanii sunt cam jumătate din numărul şomerilor francezi. Aceştia locuiesc, în general, în zone marcate de sărăcie şi cu o criminalitate ridicată.

În Germania, conform unor sondaje realizate în anul 2004, 80% dintre cei intervievaţi asociază denumirea de "islam" cu "terorismul" şi "asuprirea femeilor", iar şeful Agenţiei germane de sondare a opiniei publice "Allenbach" aprecia, în aceeaşi perioadă, că "germanii consideră islamul străin şi ameninţător" (vezi "Anti-Muslim Bias Spreads in EU" BBC News, 7 martie 2005, http://www.bbc. co.uk; "Germans Have Negative View of Islam", Expatica BUPA International, 16 sept. 2004, http://www.expatica.com). De asemenea, în Marea Britanie a crescut profund discriminarea împotriva musulmanilor. Comunitatea musulmană este cea mai expusă şomajului şi cea mai lipsită de privilegii din ţară (cf. Dominic Casciani, "Rise in Muslim Discrimination", Community Affairs, BBC News, 16 dec. 2004, http://www.bbc.co.uk).

Chiar dacă oamenii politici europeni responsabili se străduiesc să se obişnuiască şi să facă ceva pentru comunitatea islamică, actele teroriste comise de musulmani creează tot mai multă panică şi impun restricţii. În plus, liderii comunităţii islamice din Europa depun prea puţine eforturi în vederea integrării. Va fi nevoie, probabil, de o nouă generaţie, născută şi crescută în Europa, care să creeze un "islam european", mai ales că islamul este a doua mare religie, după creştinism, practicată în Europa.

Din nefericire, conform unei analize făcute la nivelul anului 2004, rezultatele privind percepţia europenilor de astăzi faţă de musulmani continuă să fie descurajante: 52% dintre respondenţi din 19 state din Europa Occidentală au o părere negativă despre musulmani. Astfel, procentajele înregistrate au fost de 75% în Suedia şi 72% în Olanda. În ţări precum Austria, Belgia, Danemarca, Germania şi Elveţia, răspunsurile negative au fost în proporţie de 2/3. Cel mai mic procentaj al negativiştilor a fost înregistrat în Regatul Unit (39%). Într-o opoziţie evidentă faţă de Europa Occidentală, 70% din populaţia Europei Răsăritene îi priveşte pe musulmani într-o lumină pozitivă ("Majority of Europeans Unhappy with Muslims", Euro-Islam.Info, World Affairs Board, decembrie 2004, http://www. worldaffairsboard.com).

Şi totuşi, în pofida rezervelor sau chiar a ostilităţii unei părţi consistente a Europei Occidentale faţă de islam, cercetătorul musulman Tariq Ramadan, în cartea sa Musulmanii din Occident şi viitorul islamului, rămâne relativ optimist: "Trăim în prezent o adevărată revoluţie liniştită a comunităţilor musulmane din Vest; tot mai mulţi tineri şi intelectuali caută febril o modalitate de a trăi în armonie cu credinţa lor, în timp ce participă la viaţa societăţilor care au devenit ale lor, fie că le place sau nu. ... Ei conturează forma noului islam european şi american: credincios principiilor islamului, înveşmântat în cultura europeană şi americană, înrădăcinat definitiv în societăţile occidentale" (Tariq Ramadan, Western Muslims and the Future of Islam, Oxford, 2004, p. 6).