Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, anticipând învierea noastră, face legătura între imanent şi transcendent, între cele de aici şi cele de dincolo, între locul în care suntem şi cel în care suntem
Istorie transfigurată în veşnicie
În pictură apare plastic concepţia dominantă a epocii. Oricâtă deosebire ar fi între pictura bizantină şi cea occidentală corespunzătoare, şi una, şi cealaltă se colorează de lumina revelaţiei supranaturale. Obiectul acestei picturi e omul, îngerul şi creatura toată văzută în cerul spiritual. Umanitatea biblică şi hagiografică, prinsă în vastele configuraţii ale compoziţiei, urcă de pe pământ spre cer, absorbită în marea taină a lumii de dincolo de lume.
Pictura bisericească e istorie convertită şi transfigurată în veşnicie. Omul ocupă în ea un loc imens, fiindcă el e obiectul mântuirii, pentru care Hristos s-a întrupat luându-i chipul, înnobilându-l şi făcându-l astfel vrednic să fie glorificat de vraja penelului. Pictura religioasă e spiritualizarea omenirii în lumina gloriei cereşti. Centrul ei de gravitate e dincolo de lumea vizibilă. Ea e frumuseţea din lume văzută în cauza ei transcendentă, care e frumuseţea divină. Procesul de autonomizare a picturii moderne e o degradare treptată din această înălţime. (Nichifor Crainic, "Nostalgia Paradisului")