„Iubesc Iubirea...!”, scriitură dedicată Preasfințitului Părinte Vasile Flueraș

Dintre toate lucrările ce poartă semnătura părintelui arhimandrit Dumitru Cobzaru, numeroase și valoroase deopotrivă (a se vedea, de exemplu: Pelerinajul - pașii călăuziți întru căutarea izbăvitoare, Editura Renașterea, Cluj‑Napoca, 2021; Monografia Mânăstirii „Adormirea Maicii Domnului” Nicula, Editura Renașterea, Cluj‑Napoca, 2020; Duhovnicia - dulce povară, cuvânt înainte de pr. Cristian Sonea, Editura Renașterea, Cluj‑Napoca, 2020; Bătrânul cărturar şi tânărul mitropolit: Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Renaşterea, Cluj‑Napoca, 2020; S’au vrut nouă...!, Editura Renaşterea, Cluj‑Napoca, 2019; Predici, vol. IV, Editura Renaşterea, Cluj‑Napoca, 2018), cea mai suavă ca scriitură este cea dedicată Preasfințitului Părinte Vasile Flueraș, care și‑a început de curând călătoria înspre Casa Tatălui.

De altfel, despre Preasfinția Sa, considerat în vremea cât încă mai era printre noi un adevărat Sfânt în viață, iar acum, unul dintre marii duhovnici pe care i‑a odrăslit Ardealul în vremurile de pe urmă, nu se poate scrie, vorbi ori gândi altfel. Astfel, așa cum ține să sublinieze încă dintru începutul demersului omagial‑anamnetic părintele exarh al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului:

„Poate că este firesc să ne aducem fiecare aminte de propria noastră experiență în ce‑l privește pe Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul. Iar un ucenic poate povesti viața dăruită în preajma părintelui său, trăirea în imagini, cuvinte, simțăminte, învățăminte - pilda vie și nemijlocită. Fără a dori nicidecum să‑mi atribui vreun merit, vreun drept sau vreo calitate, cred că sunt printre puținii cărora le‑a îngăduit să‑l cunoască deopotrivă în imediata apropiere a cotidianului și în autentica sa profunzime. Această șansă am gestionat‑o diferit, în funcție de vârsta mea duhovnicească, dar și de anii care s‑au tot adăugat până la căruntețe. Îi mulțumesc pentru acest dar neprețuit de a mă fi lăsat liber în lumea sa interioară!” (p. 9).

Ucenic și apropiat al vrednicului ierarh de pe Someș și continuator al direcției duhovnicești create de către dânsul, părintele autor ține să sublinieze dinamica profundei relații existente între el și vlădica, insistând asupra modului în care, prin intermediul jertfelniciei și al dragostei ocrotitoare, acesta a știut să își țină mereu „în viață” ucenicii:

„Revenind la calitatea de fiu duhovnicesc al Preasfințitului Vasile, aș adăuga faptul că de fiecare dată când mă întâlneam cu Preasfinția Sa intram în stare de pocăință (care știm că este necesară pentru mântuire), înțelegând că, în sufletul meu, începeam să mă spovedesc. O spovedanie continuă... Avându‑l pe duhovnic înaintea ochilor mei duhovnicești, mă căiam și de păcatele mele. De aceea spuneam și repet că duhovnicul meu a făcut pentru mine mai mult decât însăși mama mea. Mama m‑a adus la viață, el este însă cel care m‑a ținut în viață”. (p. 53).

Aspecte precum devenirea unuia dintre marii duhovnici ai Clujului în perioada interbelică, sprijinul mamei dânsului, smerenia și răbdarea în legătură cu anumiți colegi invidioși, călugăria acestuia, stăreția la lavra Niculei, ori multe altele, sunt aduse frumos în atenție, într‑o îmbinare fericită între cuvânt și imagine. Grafica volumului, asigurată de către părintele arhidiacon Dan Grigore Văscu și doamna preoteasă Viorica Văscu, este și ea una de excepție. Ea vine să acompanieze frumos realizatul text și să întărească atent ticluitele slove, invitând cititorul la o descoperire complexă cu caracter sinestezic, a chipului de lumină care a lăsat o puternică impresie asupra tuturor celor care l‑au cunoscut. Astfel, nu este deloc de mirare constatarea părintelui autor, care remarcă, cel mai probabil cu o lacrimă în colțul ochiului, următoarele:

„În fiecare zi, în chilia mea, îi privesc chipul ori privesc, de la fereastra chiliei mele, spre unde odihnește acum, îi vorbesc, câteodată mi‑e rușine, uneori vărs lacrima, însă de cele mai multe ori îl îmbrățișez cu toată ființa mea. Dacă cuvintele au suflet, înseamnă că ele vor ști să spună fiecăruia iubirea”. (p. 11).

Carte pioasă, cu un conținut duhovnicesc și cu valoare testimonială, volumul „Iubesc Iubirea...!” al părintelui arhimandrit Dumitru Cobzaru vine să arate că efigia celui care a fost Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul (Flueraș) nu a apus odată cu încetarea călătoriei sale pământești și nu va apune degrabă. Îi mulțumim autorului pentru gândurile frumoase, reale și necesare, deopotrivă, și socotim că ele vor constitui o valoroasă contribuție la evaluarea și receptarea postumă a marelui părinte ce i‑a stat alături vreme de mai multe decenii vrednicului Mitropolit Bartolomeu Anania.