Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Iubirea fierbinte a prinţesei Margareta-Greta Sturdza pentru România

Iubirea fierbinte a prinţesei Margareta-Greta Sturdza pentru România

În 1914, la Oslo, în ţinuturile nordice, s-a născut, din tată norvegian şi mamă rusoaică, Margareta-Greta - devenită în 1937 prinţesa Sturdza, după căsătoria ei cu prinţul George Sturdza, scoborâtor dintr-o veche familie princiară a Moldovei.

Dragostea ei pentru Moldova a început la Popeşti, Iaşi, când avea 20 şi ceva de ani, într-o perioadă în care prospera viaţa elitelor româneşti, cu oameni valoroşi întâlniţi adeseori în anturajul familiei Sturdza, mai ales la sfârşitul săptămânii şi la zile importante, când reşedinţa lor era gazdă primitoare în capitala Moldovei.

Tânăra familie Sturdza locuia în timpul săptămânii la Popeşti, unde deţinea un conac şi un frumos domeniu îmbogăţit în acei ani cu specii felurite de arbori şi flori, cu roade bogate la vremea culesului şi atmosferă de comuniune cu sătenii care au păstrat apoi imaginea lor luminoasă, primindu-i cu entuziasm îndată după 1990, când au revenit la Popeşti, într-un elicopter al Armatei Române. Generalul care-i însoţea a dorit să-i protejeze cu acel prilej, dar a observat că sătenii şi-au manifestat bucurie şi nu reticenţă ori răzbunare la revenirea lor după aproape cincizeci de ani.

Prinţesa Margareta a manifestat o grijă deosebită faţă de oamenii nevoiaşi şi copiii defavorizaţi în anii grei care au urmat celui de-al Doilea Război Mondial. În condiţii vitrege de lipsuri, secetă şi foamete a constituit, alături de Olga, mama principelui Stur-dza, un comitet de ajutoare care a acordat multiple facilităţi pentru zeci de mii de copii orfani din ţinutul Iaşilor, cele mai multe ajutoare venind din străinătate datorită cunoştinţelor personale ale familiei Sturdza.

După 1947 s-au lovit de opresiunile regimului comunist instalat la putere în România şi au fost nevoiţi să plece din ţară. Primind ajutorul unor oameni binevoitori, au scăpat de furia comuniştilor „ca prin urechile acului“, prinţesa a fugit împreună cu cei trei copii cu un avion închiriat până la Praga, iar prinţul George Sturdza a mers pe jos de la Iaşi până la Viena.

Înainte de a pleca din Popeşti, familia Sturdza a hotărât să îngroape într-un loc din interiorul conacului actele de proprietate pe care le deţinea. Pe lângă cei ai casei, a fost de faţă şi un „lucrător străin“.

În aceste condiţii, au fost nevoiţi să plece doar cu hainele de pe ei, fără lucruri de valoare, cărţi, tablouri şi amintiri personale. După 1990, când au revenit din lunga pribegie, au găsit actele importante la locul lor, îngropate într-un ungher al conacului. „Străinul“ care a fost de faţă atunci a păstrat taina şi credincioşia faţă de Sturdzeşti şi, în acest fel, actele îndelung-căutate de clasa politică dominantă n-au putut fi găsite. Întâlnim, astfel, în unele cazuri, exemplul unor oameni care ştiu să păstreze secretele şi sentimentele, dând dovadă de multă credincioşie şi loialitate.

Conacul de la Popeşti şi-a recăpătat după 1990 frumuseţea şi importanţa de altădată. Oameni importanţi din ţară şi străinătate au venit în ultimii ani în vizită, reînnodând astfel legăturile de suflet din perioada interbelică.

Cu gândul şi inima în România, la Popeşti, lângă Iaşi, prinţesa Margareta s-a stabilit în domeniul Vasterival, o adevărată grădină botanică întinsă pe 12 hectare, în Normandia superioară, la circa 200 km nord de Paris. Cu o grijă rar întâlnită, a adunat în timp aproximativ 10.000 de specii vegetale, aduse din toate colţurile lumii, cum ar fi: magnolii, trandafiri, camelii, azalee, clementine, în culori şi tonuri variate. În fiecare zi când s-a aflat pe domeniul său, prinţesa a mers ore în şir printre arbori, arbuşti, conifere şi flori, însoţită de specialişti şi lucrători care au transformat în jumătate de veac un loc obişnuit într-una dintre cele mai frumoase şi vizitate grădini particulare din Franţa şi Europa. A primit ori a comandat specii rare din Australia, America şi din alte colţuri ale lumii. Numeroase cereri erau adresate prinţesei pentru a permite accesul unor vizitatori în parcul de la Vasterival. Personalităţi de seamă, printre care şi mulţi români, au făcut drumul către frumoasa grădină, întâlnind nu doar multitudinea culorilor şi speciilor, ci şi nobleţea unei persoane deosebite.

Prinţesa Margareta Sturdza şi-a îndreptat de multe ori paşii, gândurile, dar şi dorinţa de ajutor către România, mai ales după 1990. Diferite zone ale ţării au beneficiat de generozitatea familiei Sturdza, dar şi instituţii ale Bisericii, cămine de bătrâni, orfelinate, familii sărace etc. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, locul de origine al Sturdzeştilor, dar şi Patriarhia Română, slujitori ai Bisericii şi oameni nevoiaşi au primit daruri de la familia Sturdza, împărtăşindu-le şi altora ca dar din dar sau ca recunoştinţă faţă de Dăruitorul Cel din ceruri.

De multe ori, povestea oaspeţilor săi care ajungeau până aproape de Canalul Mânecii, locul debarcării trupelor aliate în 1944, amintiri legate de tinereţea ei petrecută la Popeşti şi Iaşi. A iubit Moldova la fel de mult ca şi ţara de obârşie, poate chiar mai mult, şi a păstrat neştearsă, în ciuda anilor care au trecut, imaginea acestui loc binecuvântat în inima ei.

Persoane care au cunoscut-o îndeaproape mi-au vorbit despre credinţa şi generozitatea de care a dat dovadă, despre liniştea şi frumuseţea grădinii în care a locuit din 1957 încoace, despre iubirea de oameni şi, în special, iubirea pentru Moldova şi pentru întreaga Românie. Am întâlnit-o la Iaşi pe prinţesa Margareta Sturdza când a participat la cununia şi nunta nepotului ei, prinţul Ştefan Sturdza.

Obişnuită cu pitorescul unei „guri de rai“, unde şi-a trăit jumătate din viaţă, la sfârşitul anului 2009 s-a strămutat în Grădinile Raiului, pentru care lucrat-a cu discreţie şi altruism întreaga viaţă.

Deşi avea dreptul odihnei veşnice într-o criptă din biserica Sturdzeştilor de la Baden-Baden, prinţesa Margareta a dorit să fie îngropată aproape de grădina pe care a îngrijit-o, o parte din gândurile ei întorcându-se în Moldova, locul de care s-a legat până la contopire.

A dorit mult ca slujba Înmormântării să fie săvârşită în dulcea limbă românească de către slujitori veniţi din Moldova, cum s-a şi întâmplat. De la Popeşti a fost adus special pământ de lângă conacul unde a trăit şi a fost aşezat în mod simbolic în sicriul cu trupul neînsufleţit al prinţesei.

Câţi români plecaţi în lumea largă ar trebui să privească la atenţia, grija şi iubirea unei prinţese străine faţă de România, ţara ei de adopţie!

Pilda vieţii acestei prinţese este uimitoare, asemenea vieţii şi lucrării ei, care s-a desfăşurat pe parcursul unei călătorii lungi şi interesante ce a început în 1914 şi s-a încheiat la început de decembrie, în 2009.