Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Jertfa lui Abel, rugăciune de mulțumire adusă lui Dumnezeu
Rugăciunea adusă lui Dumnezeu cu inima curată este bine primită, iar un exemplu semnificativ în acest sens este jertfa dreptului Abel. Din paginile primei cărți din Sfânta Scriptură, Facerea (capitolul 4), știm că al doilea fiu al protopărinților Adam și Eva este Abel. El era fratele mai mic al lui Cain, primul născut al primilor oameni. Alături de acesta aduc jertfă lui Dumnezeu ca rugăciune de mulțumire. Abel oferă ceea ce avea mai bun și rugăciunea lui este primită de Dumnezeu, ceea ce nu se întâmplă și în cazul lui Cain. În urma acestui episod biblic, din invidie, Cain face prima crimă din istoria umanității omorându-l pe fratele său, Abel.
Despre jertfa bine primită a lui Abel, Sfântul Apostol Pavel spune: „Prin credință Abel a adus lui Dumnezeu mai bună jertfă decât Cain, pentru care a luat mărturie că este drept, mărturisind Dumnezeu despre darurile lui; și prin credință grăiește și azi, deși a murit” (Evrei 11, 4). Deci, pe lângă inimă curată, dreptul Abel are și o credință puternică în Dumnezeu. Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul adaugă și faptele drepte ale lui Abel, care explică primirea de către Dumnezeu a jertfei lui ca rugăciune de mulțumire: „Nu precum Cain, care era de la cel viclean și a ucis pe fratele său. Și pentru care pricină l-a ucis? Fiindcă faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau drepte” (1 Ioan 3, 12). Din aceste cuvinte ale Sfântului Ioan vedem că jertfa lui Cain nu a fost primită deoarece „era de la cel viclean” și „faptele lui erau rele”, adică el urma îngerilor căzuți, cei care în frunte cu Lucifer sunt sursa răului în creație. Urmând căile celui rău, jertfa lui nu putea fi primită de Cel ce este Însuși Binele, deoarece era o minciună, pentru că prin faptele lui rele arăta că nu crede în Dumnezeu. De aceea ajunge să-și omoare fratele, nesuportând neprihănirea acestuia și mai ales bunătatea lui, care era opusul răutății în care trăia Cain.
Dreptul Abel este omorât de fratele său din invidie, o imagine profetică a jertfei lui Hristos pentru neamul omenesc, Care este vândut de Iuda Iscarioteanul din invidie și dat romanilor să fie răstignit tot din invidie de către conaționalii Săi și frați în credință.
Din jertfa de mulțumire a dreptului Abel învățăm că rugăciunea este primită de Dumnezeu dacă este făcută cu inimă curată, din credință și împlinită de o viață plină de fapte bune, drepte. Fără aceste trei lucruri nu putem fi cu adevărat în comuniune cu Dumnezeu, la Care ajungem prin rugăciune.