Jumătate din cât am făcut noi

Părinții deșertului, dar nu numai ei, au avut mereu con­știin­ța degradării istorice a faptului că de la o generație la alta intensitatea încordării ascetice scade. La ­Avva Ischyrion găsim următoarea apoftegmă: „Frații părinți au prorocit despre ultima generație de călugări și întreabă: «Ce am lucrat noi?». Unul dintre ei, marele Avvă Ischyrion, răspunde: «Am îndeplinit poruncile lui Dumnezeu». Ceilalți au zis: «Dar cei de după noi ce vor face?». El a răspuns: «Vor face jumătate din cât am făcut noi». «Și cei de după?» «Nu vor face nimic din ce-a reușit să facă generația dinainte, dar vor fi foarte încercați, iar cei care atunci vor fi găsiți vrednici vor fi mai presus decât noi și decât părinții noștri»”.

Istorisirea aceasta pune lucrurile într-o altă perspectivă. Dacă în general se vorbește cu mare respect despre cei de dinainte, acum îl găsim pe acest mare bătrân profețind despre slăbiciunile celor care vor veni. În primul caz totul poate fi pus pe seama smereniei. Noi, cei de acum, suntem departe de în­vățătorii noștri, nici măcar nu am îndrăzni să ne comparăm cu ei. Aceasta este, în anumite condiții, o mișcare firească a smereniei. Dar în cazul Avvei Ischyrion e altfel. El vorbește despre neputințele și dificul­tățile generațiilor viitoare, dar o face fără a se supraordona; fără a considera că există virtuți generaționale, pentru care ar avea vreun merit, și fără a-i disprețui pe cei care vin după el. Ba dimpotrivă, marele bătrân îi consideră superiori pe cei care reușesc să răzbată, în pofida neputinței generalizate. Intensitatea vie­ții duhovnicești, gradul în care poruncile sunt împlinite scad de la o generație la alta, însă măsura cu care Dumnezeu judecă este cu totul alta. Obiectivitatea Domnului este dintr-o altă categorie decât obiectivitatea oamenilor, și nu operează cu criterii cantitative.

Profeția avvei Ischyrion debutează cu un pesimism nedisimulat. Nu are vești deloc bune pentru generațiile următoare. Finalul răstoarnă situa­ția cu totul, pentru că se termină gândul bătrânului cu o speranță neprevăzută. Șansa de a fi mare în ochii Domnului nu este limitată de nici un context. Cu cât mai mare e ­aversiunea lumii față de creș­tinism, cu atât mai pre­țioa­să devine fiecare realizare, oricât de mică. Cei care reu­șesc să reziste împotriva curentului sunt mai mari decât cei care au realizat ceva în vremuri prielnice de pace. Există o solidaritate genera­țională puternică, vizibilă mai cu seamă în plan duhovnicesc. Binele iradiază și are con­secințe cosmice, dar la fel este și răul, care provoacă mari spărturi în ființa umanității. Să ne amintim doar de părintele Sofronie Saharov, care simte cu toată ființa lui tragedia celor două războaie mondiale, care schim­bă cu totul fața lumii, până acolo încât devine de nerecunoscut. Dar, chiar într-un context atât de dificil, nu doar mântuirea, ci chiar desăvâr­șirea este posibilă.

Condiția creștinului, prin excelență, este aceea de martir, de mărturisitor cu prețul unor mari suferințe, al Adevărului veșnic, iar cei care fac aceasta sunt mari înaintea ochilor Domnului.