Katyn, un exorcism

Început cu genocidul armean, continuat cu cel comunist şi cu holocaustul nazist şi încheiat cu ultimele zvârcoliri sângeroase ale comunismului românesc, secolul XX a fost, desigur, unul al crimelor colective. Despre toate acestea au dat seama supravieţuitorii, istoricii, scriitorii şi artiştii. Am ajuns la Cracovia, în ziua în care se lansa „Katyn“, filmul marelui regizor Andrzeja Wajda, o reconstituire artistică memorabilă a asasinatului ofiţerimii poloneze de către sovietici, după ocuparea estului Poloniei, în urma sinistrului pact Hitler – Stalin, efumenistic botezat Ribbentrop – Molotov, de parcă miniştrii de Externe ai celor două regimuri totalitare ar fi putut semna ceva fără ordinul expres al satrapilor. În timpul comunismului, oficial, crima de la Katyn a fost pusă în seama naziştilor, deşi aceştia, la ocuparea Poloniei orientale şi descoperirea gropilor colective, au instituit o comisie internaţională de anchetă care a fixat adevărul pentru istorie. Cum istoria este una şi propaganda cu totul altceva, de-abia în anii „Solidarităţii“ şi, mai ales, după primăvara anului 1989 când, în urma mesei rotunde, comuniştii au renunţat la monopolul puterii, s-a spus adevărul despre masacrul de la Katyn. S-au scris cărţi, au fost traduse cele câteva volume deja scrise de istorici străini, au fost publicate documentele obţinute din arhivele NKVD şi din alte fonduri documentare sovietice. Anul trecut, în faţa monumentului dedicat victimelor masacrului de la Katyn de lângă Wawel, pur şi simplu o elegantă cruce neagră din lemn, înaltă de 12 metri, a fost expusă o impresionantă expoziţie de fotografii cu gropile comune, documente, articole din ziarele lumii scrise în urma publicării raportului comisiei internaţionale amintite.

Dar pe 23 septembrie, ziua în care soseam la Cracovia, avea loc premiera de aici a filmului, în prezenţa lui Wajda şi a actorilor din rolurile principale. Filmul rulează deja de peste o săptămână, în mai multe săli de cinema, de la centrala „Pod Baranami“ la „Multikino“, şi face în continuare sălile pline. De altfel, face câteva sute de săli pline în întreaga Polonie. E firesc. Pe de o parte, e un film de Wajda, care nu mai venise de câţiva ani buni cu un film nou. Pe de alta, atinge unul din cele mai fierbinţi subiecte din istoria recentă a Poloniei, iar polonezii au un foarte viu sentiment al istoriei. Poate a contat şi ingeniozitatea şi energia puse în mişcare cu prilejul lansării – o dată cu filmul, a ieşit pe piaţă şi „Albumul Katyn“, cu scenariul, reproduceri de documente de arhivă – chiar coperta preia coperta unui document sovietic despre Katyn –, scene din timpul filmărilor etc, majoritatea librăriilor aranjând vitrine speciale; panotajul a invadat nu doar cilindrii de afişaj „Morris“, care sunt cu sutele numai în centrul oraşului, ci şi o mulţime din ziduri la dimensiuni de zeci de metri pătraţi; peste tot, pe stradă, ţi se înmânează fly-ere ori pliante promoţionale. Este aproape imposibil să rezişti. Dacă n-am rezistat eu, care nici nu sunt polonez, nici măcar vorbitor fluent de polonă! M-am bazat însă pe tot ceea ce ştiam despre istoria Katynului şi pe eforturile şoptite ale colegei mele de minte, inimă şi literatură.

Chiar şi în aceste condiţii, mai bine de o oră şi jumătate am stat cu ochii lipiţi de ecran, fiind atent doar la şoaptele translatoarei de ocazie. Rezumat la un singur cuvânt, efectul este devastator. Filmul – cutremurător. A realizat Wajda un documentar? Fără îndoială, dar, ca şi în cazul „Omului de marmură“ ori al „Omului de fier“, este un documentar de o incredibilă expresivitate artistică. Este o reconstituire istorică? Desigur, dar, ca mereu la Wajda, una care vorbeşte prezentului. În cele din urmă, filmul este un exorcism prin intermediul căruia nişte demoni părăsesc mentalul polonez, eliberându-l de o tensiune acumulată mai bine de jumătate de secol. Iar cei care-şi imaginează că această splendidă mărturie artististică va alimenta resentimentele anti-ruseşti se înşeală cu asupra de măsură. Fără îndoială, acest film este anti-comunist, dar profund, nu la modul lozincard, probabil şi anti-sovietic, însă în acelaşi mod, dar deloc anti-rusesc. Wajda este un artist prea mare şi prea inteligent ca să practice asemenea simplificări propagandistice grosolane. În cele din urmă, vedem cum călăii vizibili nu sunt nici ei numai călăi, ci şi, la rândul lor, nişte victime – ale satrapilor supremi, ale vicleniei istoriei, ale răului ce bântuie într-o lume ce-şi pierduse reperele morale şi religioase. Ca şi în România, poate cu un deceniu mai devreme, în Polonia îşi face simiţită prezenţa o puternică şcoală tânără de film, care se bucură de succes naţional şi internaţional. Dar şi când se hotărăşte un „bătrân“ ca Wajda să facă un film nou... !!! ▲