Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei La gura lunii lui Cuptor

La gura lunii lui Cuptor

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Ștefan Mitroi - 30 Iul, 2021

La gura sobei se povestesc întâmplări care au fost. La gura lunii lui Cuptor se spun povești care se întâmplă chiar atunci. Întâmplări ce se povestesc singure, cuprinzându-te și pe tine în ele. Te pomenești înăuntrul lor, fără să-ți dai seama cum și când ai ajuns acolo. Știi doar că aveai cerul deasupra capului. Și că, în loc de soare, răsărise miezul unui pepene roșu pe cer. Și că simțeai nevoia să te lingi de lumină pe degete.

După asta povestea te ia de mână și te duce mai departe. Spre amiază, în locul unde nu poți să dai nicicum de adâncimea verii. Nici de cea a luminii. Cerul și povestea sunt un pic mai adânci decât ele.

Treci prin toate aceste adâncimi fără să-ți pese. De trecerea timpului. Și chiar de trecerea vieții tale, ce nu poate păți nimic înăuntrul poveștii, totuna cu înăuntrul luminii și înăuntrul verii.

Intră apoi în poveste părinții tăi, care se întorc, de oriunde ar fi, acasă, speriați că n-o să poți duce pe umerii mici ai inimii tale o bucurie atât de mare. Îi urmează părinții lor, la fel de speriați și ei de bucuria ce-ar putea să li se întâmple copiilor! Totuna cu bucuria ta, până la cer de înaltă.

De aceea nici te miri când inima îți iese din piept și începe să zboare. Dacă ar fi numai asta! Însă ea intră peste tot unde vede o ușă deschisă și bate cu putere acolo. În copaci, în florile de pe câmpuri, în oameni, ca și cum ar fi inima lor, cu toate că are fiecare inima lui. Adică și florile, și copacii. Până și oamenii! Nu-i strică, însă, nimănui două inimi.

Pot spune că eu că am mii de inimi. În timpul cât mă aflu înă­untru poveștii. Câtă vreme aud venind înserarea, iar miezul pepenelui, căruia toți copiii vârstei mele îi ziceau cocoș, mută dulceața luminii în cântec, iar din cântecul lui începe să crească noaptea.

La gura lunii lui Cuptor povestea își continuă mersul, cu toate inimile mele înăuntru, și cu toată iubirea de care sunt ele în stare. Pentru cer, pentru vară, pentru fântâni, pentru păsări, pentru oameni! Pentru toți oamenii, care se întorc, aduși de poveste, acasă.

Doar lanul de floarea-soarelui, ce mă cheamă dimineața pe câmp, are mai multe inimi decât mine. Așa se și explică de ce mă întrece, cu fiecare miez de vară povestit, în înflorire!