Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei La prima cheie

La prima cheie

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Ștefan Mitroi - 09 Mai 2025

Erau primăveri în care se întâmpla ca înflorirea pomilor să nu pornească la prima cheie. Ne apucam atunci să-i împingem, întocmai cum văzuserăm că făceau unii oamenii cu mașinile. Mai încearcă o dată, strigau cei de jos la cel aflat la volan. După mai multe încercări se auzea motorul păcănind.

Grădina noastră era mică, nu prea aveau unde să prindă pomii viteză.

Rămâneau pe loc, învârtindu-se, cu rădăcini cu tot, ca sfârlezele. Din ce în ce mai repede. Iar odată cu ei, ne învârteam și noi. Și se învârtea și grădina.

Grădinile din jur făceau la fel. Apoi casele, fântânile, întregul sat. Până și cimitirul se învârtea. Morților le venea să chiuie de bucurie, crezând că se dau în călușei.

Numai să nu pască iarba de pe morminte, se trezea câte unul dintre ei zicând, uitând că le plăcea turta dulce călușeilor, nu iarba. Le dăduse el însuși, când era copil, o salbă întreagă să mănânce, așa cum, într-un an de mai înainte, un alt copil încercase să-i îmbie cu jăratec și luase bâlciul foc. Arseseră și caii ceilalți, de la circ. Până spre iarnă s-a auzit, în anul acela, cenușa din marginea orașului nechezând.

Berzele, ce tocmai se întorceau la cuiburi, se rugau de pomi să se învârtă mai încet. La lua amețeala. Dacă nu se mai puteau ține în zbor? De sute, de mii de ori ne învârteam, până ce cădea o ploaie albă pe pământ, iar printre picăturile parfumate ale acestei ploi auzeam o voce veselă strigând: Gata! Puteți să vă opriți. A luat-o!