În dimineața zilei de 17 iunie 2025, într-un salon al Spiridoniei Iașilor s-a auzit glasul poetului Nicolae Turtureanu rostind cu ultimele puteri „Îngăduiți-mi să respir”, titlul interzis de cenzura vremii,
La prima cheie
Erau primăveri în care se întâmpla ca înflorirea pomilor să nu pornească la prima cheie. Ne apucam atunci să-i împingem, întocmai cum văzuserăm că făceau unii oamenii cu mașinile. Mai încearcă o dată, strigau cei de jos la cel aflat la volan. După mai multe încercări se auzea motorul păcănind.
Grădina noastră era mică, nu prea aveau unde să prindă pomii viteză.
Rămâneau pe loc, învârtindu-se, cu rădăcini cu tot, ca sfârlezele. Din ce în ce mai repede. Iar odată cu ei, ne învârteam și noi. Și se învârtea și grădina.
Grădinile din jur făceau la fel. Apoi casele, fântânile, întregul sat. Până și cimitirul se învârtea. Morților le venea să chiuie de bucurie, crezând că se dau în călușei.
Numai să nu pască iarba de pe morminte, se trezea câte unul dintre ei zicând, uitând că le plăcea turta dulce călușeilor, nu iarba. Le dăduse el însuși, când era copil, o salbă întreagă să mănânce, așa cum, într-un an de mai înainte, un alt copil încercase să-i îmbie cu jăratec și luase bâlciul foc. Arseseră și caii ceilalți, de la circ. Până spre iarnă s-a auzit, în anul acela, cenușa din marginea orașului nechezând.
Berzele, ce tocmai se întorceau la cuiburi, se rugau de pomi să se învârtă mai încet. La lua amețeala. Dacă nu se mai puteau ține în zbor? De sute, de mii de ori ne învârteam, până ce cădea o ploaie albă pe pământ, iar printre picăturile parfumate ale acestei ploi auzeam o voce veselă strigând: Gata! Puteți să vă opriți. A luat-o!