La un pas de Catedrală…

Intrarea în vechea Catedrală Patriarhală, aflată pe Colina Bucuriei, ne întâmpină cu o pisanie în care Patriarhul Miron Cristea a lăsat consemnat faptul că ea serveşte provizoriu drept Catedrală Patriarhală, până la construirea Catedralei Mântuirii Neamului, adică „până când împrejurările economice favorabile vor îngădui înfăptuirea ideii de a zidi o măreaţă biserică a Mântuirii Neamului, drept mulţumită Milostivului Dumnezeu pentru întregirea ţării în hotarele sale fireşti [...]”.

Din această perspectivă, Catedrala Națională este cu mult mai mult decât un edificiu aparținând secolului XXI. Ea se relevă a fi o datorie către înaintașii de care ne leagă rădăcini adânci prin care curge seva dragostei de neam, a respectului pentru eroi, a spiritului de jertfă pentru pământul patriei, a credinței stră­moșești, cea coborâtoare de la Sfântul Apostol Andrei.

„Catedrala Națională este o necesitate liturgică practică, dar și un simbol al spiritua­lității și comuniunii românești”, citim în florilegiul tematic „Cuvinte ale credinței, lumini pentru viață”, în care sunt cuprinse citate din cuvântările Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, menite să răspundă problemelor omului contemporan. Și, în adevăr, „o necesitate liturgică practică” exprimă o lămurire de care au nevoie în primul rând bucureștenii, îndră­gostiți, desigur, de foșnetul frunzelor de platani care ne conduc spre vechea noastră Catedrală, dar care recunosc faptul că în zilele de sărbătoare, la hramuri, ori la Praznicele împă­rătești, insuficiența spațiilor, fie ele interioare sau exterioare, devine tot mai evidentă.

Însă viziunea ansamblului generos al Catedralei Mântuirii Neamului a prevăzut ca aici să poată fi organizate ceremonii religioase cu caracter public naţional, cum sunt pomenirea eroilor neamului românesc, a eroilor din Decembrie 1989, sau slujba pentru Ziua Naţională de 1 Decembrie, precum și alte ceremonii, cu caracter naţional şi internaţional.

Ca o demonstrație cu miezul savuros al întăririi unui adevăr axiomatic, a fost momentul ITO din anul 2016, când curtea Catedralei, încă în construcție, s-a umplut de tineri și când oricine a putut înțelege că bucuria care făcea aerul să vibreze învăluia nu doar zidul de cărămidă, ci însăși construcția de credință și nădejde a unui vis care se vedea întrupat. Întâlnirea de la București a tinerilor ortodocși a avut darul să demonstreze, pe viu - dacă mai era necesar - cât este de important ca oamenii să se poată reuni într-un spațiu care să le asigure liantul credinței, alături de bucuria întâlnirii propriu-zise. Știm deja că în jurul Catedralei va fi amenajat un parc, ceea ce va face ca Duminica și la sărbători, dar și în zilele celelalte, copiii, împreună cu familia, ori, de ce nu, cu colegii de clasă și profesorii lor, să se poată juca, ori să poată învăța în preajma Catedralei Naționale, sau în sălile amenajate în acest scop, în completarea spațiului de slujire propriu-zis. Catedrala va deveni astfel o adevărată școală, care își va primi elevii. „tineri de vârste diferite”, pe unii, întru desăvârșire duhovnicească, pe alții, pentru a le sădi în inimi „sămânța cea bună” a dragostei de Dumnezeu și de oameni.

Desigur, vor exista zone dedicate activităților social-filantropice, îngrijirilor medicale, pelerinilor, astfel încât Noua Catedrală va fi un adevărat motor de viață, cu rezonanță pe paliere diverse, de la cel eclezial la cele cultural, educativ și filantropic.

Pe de altă parte, Catedrala Mântuirii Neamului - sau Catedrala Națională - este un simbol al unei mari comunităţi care se roagă laolaltă. Ea este reprezentativă pentru capitala țării, iar rezonanța acestei repre­zentativități, acum, la Centenarul Marii Uniri, cuprinde întregul teritoriu, poporul român, în paradigma temporală a momentului istoric prezent. Și, de fapt, suntem în fața unei adevărate lecții de onestitate față de înaintașii cărora acum, la 100 de ani de la încordarea măreață care a putut crea România Mare, le oferim dovada că jertfa lor a rodit în urmașii capabili să înfăptuiască, la rândul lor, o operă care să stea mărturie peste veacuri. În fața trecutului și în fața viitorului, Catedrala Națională este opera care dă mărturie pentru noi, ca neam.

Și suntem la un pas să îi trecem pragul. Cu smerenie, cu recunoștință, cu o lumânare aprinsă în mâini și cu nădejdea în inimă. Un pas către alt centenar, pe care îl facem împreună, cu încrederea că rugăciunea duce către mântuire.