Labirint

Cine a visat să audă Imnul național cântat de o jumătate de milion de români, din 70 de orașe din țară și străinătate, cel mai mare cor care a existat vreodată în lume!?

Cine a sperat ca aceste sute de mii de oameni - departe de-a fi singurii care simt la fel, ci doar cei pe care timpul, energia și, la urma-urmei, curajul i-a scos în stradă - să se considere apărați, mângâiați, încurajați, îndrumați în demersul lor de către Biserica-mamă? Nu întâmplător, din `Deșteaptă-te, române!” nu s-a cântat doar prima strofă, cea mai larg cunoscută, ci patru, inclusiv cea care vorbește despre "Preoţi, cu cruce-n frunte!, căci oastea e creştină”. Pentru cei care, poate, citesc sau ascultă versul mai pe fugă, nesesizând schimbarea de topică și condensarea impuse de ritm, să mențio­năm că fraza neadaptată prozo­- diei ar fi fost `În frunte, preoți cu crucea!”, căci păstorii spirituali își conduc turmele de suflete, mai ales în vremuri complicate.

"Trebuie continuată lupta anticorupție, iar cei vinovați trebuie sancționați, deoarece hoţia şi furtul degradează societatea în plan moral şi material” și "Patriarhia Română cheamă pe toţi slujitorii Sfintelor Altare şi pe toţi credincioșii să săvârșească rugăciuni pentru pacea şi unitatea poporului român, pentru înnoirea vieţii morale şi spirituale a societății româneşti” sunt fraze pe care, citindu-le, nu puțini români își vor fi făcut o cruce, vor fi spus "Doamne, ajută!” și vor fi răsuflat ușurați, înțelegând că Biserica lor e alături de ei. A fost întotdeauna, desigur, dar nu întotdeauna s-a văzut asta, din pricini care nici nu mai merită a fi pomenite, căci țin de trecut.

Or, noi avem în față viitorul!

Îl avem nu la modul filosofic, generic, virtual, ci în cel mai concret fel cu putință: viitorul României a izbucnit în stradă sâmbătă, 4 februarie, într-o explozie de culori, imaginație, bucurie, entuziasm și umor. De la trei luni la 18 ani. Au desenat, au scris - pe asfalt și pancarte deopotrivă -, au sărit șotronul (joc fără de vârstă, chiar și azi, în era electronicelor!), au alergat, s-au plimbat, au scărpinat și mângâiat câinii din piață, iar - nota bene! - când vreun reporter TV le-a întins microfonul și i-a întrebat ce caută acolo, au știut ce să răspundă! Nu erau doar niște remorci drăguțe aduse de părinți!

Și, pentru că așa a vrut Dumne­zeu, cea mai frumoasă imagine a acestor zile a fost o cruce de lumină de dimensiuni impresio­nante, o cruce făcută din sute de mii de mici luminițe, așa cum milioane de suflete formează și însuflețesc acest popor minunat care se pregătește să celebreze centenarul național - ca stat, desigur, căci națiunea are aceeași vârstă cu Creștinismul…