Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Lăsata secolului

Lăsata secolului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Ștefan Mitroi - 24 Iun, 2022

Pe acolo o să vină, spune tata despre secolul cel nou, arătând cu mâna spre vârful dealului. Adică peste casa mea?, strigă vesel Petre Mocanu, care locuiește chiar acolo. Numai să nu vină noaptea, se aude de alături vocea nevestei lui Petre.

Ba exact așa o să se întâmple, îi răspunde tata. Știu asta de la tatăl meu, care a prins venirea vechiului secol, ăla de... secolul trecut. Era, zicea el, miezul nopții.

Cu toate că e vorba de o naștere, seamănă la obiceiuri cu moartea. Căci tot pe la ora aia vine și ea. Știu asta de la moartea tatei, pe care am văzut-o cu ochii mei venind, cum am văzut și venirea războiului. Toate vin noaptea!

În afară de ziuă, spune Petre Mocanu, râzând, care vine chiar ziua. În loc să râzi, îl ia nevastă-sa la rost, mai bine ai merge cu mine în deal să scoatem mobila afară. Păi de ce, femeie?, se uită bărbatul mirat la ea. Fiindcă o să facă totul praf dacă trece peste casa noastră! Da de unde!, încearcă tata s-o liniștească. Are călcătură ușoară, ca de copil, cum are și moartea.

Așa au toate la început, abia mai apoi, când se învechesc, li se îngreunează pasul. E bine ca atunci să fugi din calea lor, ca să nu te strivească. Dar unde să fugi de timp? Și unde de moarte? Măcar lucrurile să ne rămână întregi, zice Măndica, îndemnându-și bărbatul să meargă acasă.

Tocmai se lasă seara. Mai e foarte puțin și sosește noul secol. Aici, în vale, e locul de unde îl vezi cel mai bine venind, e de părere Petre, așa că eu mai rămân, du-te singură! O să rămân și eu atunci, spune ea, răzgândindu-se. Alt secol n-o să mai apuc venind. Lasă c-o s-apuci moartea, țâșnește glasul lui Petre din întuneric.

Dacă nu iese luna din nori, se sperie unchiul Ivan, privind spre cer, n-o să vedem mare lucru.

Noroc cu mama, căreia îi dă prin gând să împingă norii cu prăjina dincolo de vârful dealului. Și luna se ivește dintr-odată taman deasupra casei lui Petre.

Se face peste tot lumina ca ziua. E miezul nopții și țiglele de pe casă trosnesc ușor.

El este, zice tata, ridicând paharul cu vin în cinstea lui. E, într-adevăr, secolul cel nou. A venit! Îl vedem coborând de pe acoperișul casei lui Petre. Aoleu, aoleu, se văicărește nevasta acestuia în drum. Ai milă, Doamne, de noi!

Ca orice copil, care începe încă din burta mamei să se joace, noul secol face câteva tumbe pe deal, apoi începe să se rostogolească la vale. E întocmai ca lăsata secului. Se toarnă vin în pahare și oamenilor le sticlesc ochii de bucurie. Doar că lăsata secolului durează un pic mai mult.

Când ajunge la picioarele dealului, noul venit nu mai găsește pe nici unul dintre cei de mai înainte acolo!