Sunt momente în care așternem pe hârtie rânduri menite să păstreze vie amintirea locurilor, a oamenilor și, mai presus de toate, a lucrării lui Dumnezeu în lume. Când am fost prima dată la Volos, cu mulți
lași-Veria, o legătură de suflet
- Vizita delegației Mitropoliei Moldovei si Bucovinei în Grecia, 12-17 august 2005 -
La Invitația Înalpreasfințitului Mitropolit Pantelimon de Veria, Nausis și Kampanias, o delegație a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a efectuat o vizită în Mitropolia Apostolică din Veria și în alte mitropolii ale Bisericii Ortodoxe din Grecia. Din această delegație au făcut parte: Înaltpreasfințitul Daniei - Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Pimen - Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, arhim. Timotei Aioanei - exarh cultural al mănăstirilor din Arhiepiscopia lașilor, arhim. Bartolomeu Chira - eclesiarhul Catedralei arhiepiscopale din Suceava și arhid. Ștefan Ababei - consilier al Sectorului de misiune și prognoză social-pastorală al Arhiepiscopiei lașilor.
Pelerin la mănăstirile Meteorei
După întâlnirea cu Preafericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, delegația a plecat în ziua de 12 august de pe aeroportul Otopeni cu destinația Tesalonic. Aici a fost întâmpinată de Înaltpreasfințitul Mitropolit Pantelimon de Veria, Nausis și Kampanias, de arhim. Gheorghios Hrisostomou, de pr. Petru Sidoreac și de alți clerici din Mitropolia de Veria.
În istoricul oraș Veria, vechea cetate Bereea - locul predicii marelui Apostol al neamurilor, cei trei ierarhi au avut o întâlnire cu discuții pe diverse teme.
În ziua de 13 august delegația Mitropoliei Moldovei însoțită de I.P.S. Mitropolit Pantelimon a vizitat vestitele mănăstiri de la Meteora: „Marea Meteoră“, „Varlaam“ și „Sf. Ștefan“. În aceeași Mitropolie de Stagon și Meteora delegația s-a întâlnit cu păstorul acelor locuri - I.P.S. Mitropolit Serafim la Mănăstirea „Sf. Teodori“ din vecinătatea Meteorei. În după-amiaza aceleiași zile s-a vizitat Mănăstirea „Sf. Nicanor - Zavordas“ și a avut loc o întâlnire cu Mitropolitul Serghie de Grevena. Pe înserat s-a vizitat Mănăstirea „Panaghia - Microcastro“ unde delegația a fost întâmpinată de Mitropolitul Antonios de Siatistis.
Mănăstirea „Panaghia Soumela“ - loc de mare pelerinaj în Grecia
Duminica, 14 august, la Biserica Adormirea Maicii Domnului“ din orașul Nausa s-a săvârșit Sfânta Liturghie la care au participat I.P.S. Pantelimon de Veria, Nausis și Kampanias, care a rostit și omilia duminicii respective, I.P.S. Alexandru, Mitropolit de Stavropighi, și I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. După oficierea Sfintei Liturghii a fost vizitată Mănăstirea „Sf. loan Prodromu“ - Nausa. Spre seară delegația a participat la privegherea de la Mănăstirea „Panaghia - Soumela“, care își prăznuia hramul. Mulțimi de credincioși ocupau pe câțiva kilometri împrejurimile mănăstirii, aici fiind al doilea loc de pelerinaj din Grecia, după insula Tinos. Slujba a fost oficiată de un sobor de ierarhi din care au făcut parte: I.P.S. loil, Mitropolit de Edesa, Pella și Almopia (care a rostit și o cuprin zătoare omilie), I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, I.P.S. Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, I.PS. Teofilactos, Mitropolit de Tripoleos - Patriarhia Ale xandriei, I.P.S. Mitropolit Pantelimon de Veria, Nausis și Kampanias, I.P.S. Alexandru, Mitropolit de Stavropighi și I.P.S. Pavlos, Mitropolit de Cozanis. La sfârșitul slujbei s-a făcut o procesiune cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, păstrată în această mănăstire. Onoruri militare, fanfară, prezența a numeroase personalități ale vieții publice din Grecia, au devenit deja o permanență la sărbătorile închinate Maicii Domnului din această mănăstire și din alte locuri ale bătrânei Elade.
În ziua Adormirii Maicii Domnului, la celebra Mănăstire „Panaghia Soumela“ a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către un sobor în fruntea căruia s-a aflat I.P.S. Mitropolit Daniel, înconjurat de: I.P.S. Pimen, I.P.S. Serafim, Mitropolit de Castorias, I.P.S. Alexandru, I.P.S. Teofilactos, I.P.S. loil și I.P.S. Pantelimon. Binecuvântarea de început a Liturghiei, numeroase ectenii și ecfonise au fost rostite în limba română.
Sfântul loan cel Nou de la Suceava s-a reîntors pe pământ grecesc
Cu binecuvântarea Sanctității Sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I și a Preafericitului Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, I.P.S. Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a oferit acestei mănăstiri o părticică din moaștele Sfanțului Mucenic loan cel Nou de la Suceava.
Vechea locație a Mănăstirii „Panaghia Soumela“ se afla în Asia Mică, aproape de Trapezunt, locul de naștere al Sfântului Mucenic.
După cuvântul de învățătură al I.P.S. Pantelimon de Veria a fost prezentat mesajul Preafericitului Hristodulos, Arhiepiscopul Atenei și al întregii Elade, citit de Mitropolitul Serafim de Castorias. A rostit un cuvânt I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și a prezentat mesajul trimis de Preafericitul Părinte Teoctist, Patriarhul României.
Mănăstirea „Panaghia Soumela“ a oferit celor doi ierarhi din România engolpioane cu chipul Născătoarei de Dumnezeu și medalii emise de această mănăstire. După săvârșirea Sfintei Liturghii a urmat o procesiune cu icoana ocrotitoare a acestei mănăstiri.
La Ormilia delegația română a fost primită cu bucurie
În după-amiaza aceleiași zile, în orașul Alexandria, aflat aproape de Vergina, locul în care se află mormintele împăraților Filip Macedon și Alexandru cel Mare, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ s-a săvârșit vecernia și prohodul Născătoarei de Dumnezeu și apoi o impresionantă procesiune prin oraș la care au participat I.P.S. Daniel, Mitropoli tul Moldovei și Bucovinei, I.P.S. Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, I.P.S. Alexandru, Mitropolit de Stavropighi, I.P.S. Teofilactos, Mitropolit de Tripoleos, I.P.S. loil, Mitropolit de Edesa, Pella și Almopia, și I.P.S. Mitropolit Pantelimon de Veria, Nausis și Kampanias.
În ziua de 16 august delegația MMB a vizitat două mănăstiri importante din Mitropolia de Casandrias. Prima dintre ele, Ormilia, este astăzi cea mai mare mănăstire de călugărițe din Grecia (aprox.120). Înființată în anul 1974, mănăstirea are ateliere de pictură, broderie, veșminte și un modern centru de diagnostic și studiu pentru icoanele bizantine. Stareța mănăstirii, Nicodima, a prezentat oaspeților bogata activitate a mănăstirii și opera social-filantropică (peste 120.000 de consultații gratuite în cabinetele medicale pentru persoane din toată Grecia și chiar de alte naționalități).
În vizită la unul dintre cei mai mari sfinți - Paisie Aghioritul
Următoarea mănăstire vizitată a fort cea închinată Sf. loan Evanghelistul și Cuv. Arsenie din Capadocia de la Suroti. Întemeiată în anul 1970 de către cunoscutul călugăr aghiorit Paisie de la Stavronichita, mănăstirea are în prezent 65 de călugărițe conduse de stareța Filoteea.
În biserica mănăstirii, după cuvântul de întâmpinare al Mitropolitului locului, I.P.S. Mitropolit Daniel a rostit un cuvânt evocând întâlnirea pe care a avut-o în vremea studiilor de doctorat cu Avva Paisie Aghioritul „om smerit și înțelept“, aflat în anul 1977 în preajma mănăstirii Stavronichita. La mormântul părintelui Paisie, Înaltpreasfințitul Daniel și însoțitorii săi au săvârșit un Trisaghion.
În ultima zi de ședere în Grecia (17 august 2005), delegația Mitropoliei Moldovei a vizitat Catedrala Mitropoliei de Castorias, fiind întâmpinată de I.P.S. Mitropolit Serafim, de prefectul regiunii, de primarul de Castorias și colaboratorii de la Mitropolie. Delegația a vizitat Mănăstirea bizantină „Panaghia Mavriotisa“ ctitorită în anul 1082.
În timpul acestei vizite a delegației Bisericii Ortodoxe Române în Grecia s-au alăturat pr. Petru Sidoreac, dr. Dimitrios Fourlemadis - consilier al Arhiepiscopului Atenei și Protos, Grichentie Natu.
Această vizită a însemnat însă, în primul rând, întărirea legăturilor de comuniune existente între Mitropolia de Veria și Mitropolia Moldovei și Bucovinei și totodată o vizită de răspuns la vizita pe care I.P.S. Mitropolit Pantelimon a efectuat-o anul trecut la Sărbătorea Sfintei Parascheva la Iași. Cu acest prilej s-au purtat discuții în vederea aducerii la Iași, anul acesta, la sărbătoarea Sf. Parascheva a unei părticele din moaștele Sf. Ap. Pavel care se păstrează în Catedrala mitropolitană din Veria.