Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Lefile…

Lefile…

Un articol de: Stelian Dumistrăcel - 01 Sep, 2010

Discuţiile din ultimul timp în legătură cu (să le zicem deocamdată, comod) salariile diferitelor categorii de bugetari mi-au adus aminte o încurcătură privind termenii folosiţi pentru a numi suma de bani pe care o primeşte cineva pentru munca depusă o perioadă de timp (de obicei lunar). Mă refer la un coleg aflat în Franţa ca lector de limba română şi care era neliniştit că, deşi trecuse oarecare timp, încă nu fusese plătit, dar se jena să-şi revendice drepturile. După lămurirea lucrurilor, şi-a adus însă aminte că persoana… de contact, un coleg de catedră, îl întrebase de câteva ori cum stau lucrurile în ceea ce priveşte "son traitement", întrebare la care răspunsese, deschis, că este foarte mulţumit, că este foarte bine tratat de toată lumea! Pentru ca, ceva mai târziu, să reclame neprimirea… salariului!

Or, aici se afla misterul! Pentru români, care au împrumutat respectivul termen chiar din franceză, tratament înseamnă, în primul rând, în ceea ce priveşte relaţiile dintre oameni, "mod de a se purta cu cineva", iar, apoi, cu privire la medicină, "acţiunea de a îngriji, susţinut, un bolnav". Pe când, în franceză, în terminologia administrativă, termenul traitement este în mod normal folosit pentru a numi "remuneraţia funcţionarilor publici, civili şi militari" (aceasta numită, cu alt termen, şi appointements). Şi ne mai aducem aminte şi faptul că în franceză există o mare varietate de termeni pentru a numi plata în bani pentru serviciile a diferite categorii de profesionişti. Iată numai câteva: plata unui avocat, a unui medic şi, în general, a unui liber-profesionist se numeşte honoraire, a militarilor solde, a servitorilor gages (formă de plural) etc.

Propunându-ne să revenim asupra variatelor denumiri existente şi în română pentru astfel de "salarii" (în fond) şi, mai ales, asupra deprecierii uluitoare a unora dintre acestea (cum ar fi hac sau nacafa), ne oprim, acum, asupra unuia dintre termenii cu mare frecvenţă timp de mai multe secole, şi anume leafă. Deşi din secolul al XIX-lea a fost înlocuit, treptat, de neologismul salariu, cuvântul respectiv, de origine turcească, este prezent în surse de diferite categorii, începând cu textele cronicarilor moldoveni şi cu Noul Testament de la Bălgrad (1648) până în zilele noastre.

Dar, în legătură cu termenul în discuţie, trebuie să ne referim la o polemică, recentă, despre vechimea retribuţiilor obţinute la noi de clerici. Împotriva unei afirmaţii, cu totul eronată, privind data de când Biserica de la noi primeşte subvenţii de la stat, Patriarhia a reamintit instituirea acestei reglementări după secularizarea averilor mănăstireşti, într-o succesiune de evenimente asupra cărora nu ne permitem să stăruim.

Chiar înainte însă de această reglementare oficială, din istoria modernă a României, a existat, după obiceiul pământului, un sprijin financiar din partea stăpânirii. O astfel de susţinere financiară a clerului, din vistieria statului, funcţiona cu mult înainte de 1863 şi este atestată documentar chiar din momentul în care există evidenţe oficiale în legătură cu veniturile şi cheltuielile statului. Într-un prim volum de documente din cele editate de istoricul Ioan Caproşu, intitulate Sămile Vistieriei ţării Moldovei, pe care le-am prezentat cititorilor "Ziarului Lumina", în evidenţa cheltuielilor pe anul 1763, sub titlul "Lefile creştinilor", găsim următoarele menţiuni: "Lei 35, Svinţiei Sale Iacov, proin mitropolit, pe 7 luni: iunie, iulie, avgust, săptemvrie, octomvrie, noiemvrie, dechenmvrie, câte 5 lei pe lună"; "Lei 140, Svinţiei Sale părintelui Sinadon, mitropolit, pe 7 luni: aprilie, maiu, iunie, iulie, avgust, săptemvrie, octomvrie, noiemvrie". Dat fiind că termenul proin, de origine grecească, înseamnă "fost", reţinem faptul că precedentul mitropolit primea o indemnizaţie ce poate fi raportată la pensiile de astăzi.

Dar lista respectivă consemnează şi plăţi pentru alte persoane aparţinând clerului; de exemplu, este înscrisă şi suma de "Lei 65, la 2 preuţi câte 5 lei i la un diiacon 3 lei, de la biserica cea nouă ot Buciumi, pe 5 luni: martie, aprilie, maiu, iunie, săptemvrie".

Prin urmare, urmărind documentele, putem califica în cunoştinţa de cauză şi intervenţii de ignoranţă răuvoitoare ale unor prigonitori de ocazie.