Libertate și discernământ în viața duhovnicească

Avva Moise, tâlharul convertit, este el în­suși o lume complexă. Convertirea lui este un moment de revoluție interioară care-l pune la începutul unui nou drum, drumul înspre libertate al fostului sclav alungat. În apoftegma 5 din cele care îi sunt dedicate în Patericul egiptean, îl vedem pe Moise manifestându-se în libertate față de poruncile oamenilor. Iar libertatea aceasta frizează neascultarea, dar ne poate spune ceva despre cum funcționează raporturile duhovni­cești.

Din povestire aflăm că din­tr-un motiv oarecare a fost poruncă în Sketis să postească toți o săptămână. În timpul acela, Avva Moise are vizitatori din Egipt, așa că întrerupe postul și le face o fiertură celor care veniseră să îl vadă. Vecinii văd că iese fum, așa că merg și îl pârăsc clericilor: „Moise a încălcat porunca, și-a făcut fiertură”. Preoții au amânat cercetarea până când va veni la slujbă. Sâmbătă însă, când au văzut „nobila purtare a Avvei Moise, i-au zis în fața întregii obști: Avva Moise, ai încălcat porunca oamenilor, dar ai împlinit porunca lui Dumnezeu”.

Avva Moise decide de unul singur să încalce porunca dată întregii obști. Ce îl face pe el să își asume un asemenea risc? După ce se ghidează când ia o asemenea hotărâre? Este un act de rebeliune, de neascultare faptul că nu postește alături de ceilalți? Rupe comuniunea cu obștea monahul când procedează așa cum a făcut Moise?

Libertatea bătrânului așa cum o vedem în apoftegma 5 trebuie să o așezăm în context pentru a o putea înțelege mai bine. De aceea mergem puțin în spate să vedem cum este prezentat Moise în povestirea anterioară. Moise etiopianul a fost hirotonit preot la capătul unor ani grei de ne­voință și ascultare. Arhiepiscopul i-a pus epitrahil și i-a spus „Iată, ești alb din cap și până în picioare”. Dar ca să îl pună la încercare ierarhul a cerut preoților să îl alunge când va intra în Altar. Iar aceia au făcut așa. S-au repezit cu violență asupra lui și l-au gonit. Iar Moise și-a asumat umi­lința și injuriile fără ezitare. Ajunsese deja la o mare smerenie; reu­șise să treacă dincolo de ambițiile personale, orgoliu și slavă deșar­tă. Acesta este, așadar, ambientul interior care creează refuzul Avvei Moise de a nu se supune poruncii date în Sketis. Smerenia adâncă și exercițiul îndelungat al ascultării sunt condiții pentru discernământ. Fără smerenie ești orbit, pentru că privirea este fixată obsesiv asupra sinelui, iar fără experiența ascultării este imposibil să auzi mișcarea Duhului. O faptă aparent bună s-ar putea foarte bine să fie rezultatul unor porniri sufletești în care se amestecă tot felul de patimi camuflate. La fel cum s-ar putea ca un gest de aparentă neascultare născut dintr-o inimă curată să fie o faptă bună, dacă este privită cum trebuie, din unghiul potrivit.

Libertatea se naște din nevo­ință și ascultare, dar se hrănește din curaj și risc. Avva Moise decide curajos și chiar riscă, dar gestul lui este confirmat de Dumnezeu și de comunitate, implicit, prin preoți. Iar confirmarea aceasta spune doar că dragostea față de aproapele real, în carne și oase, cel care se află în fața ta, este dea­supra unor porunci abstracte. Dar pentru a o pune în practică este nevoie de noblețe și inimă curată.