Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Libertate şi har

Libertate şi har

Un articol de: Dan Stanca - 25 Sep, 2011

După Maxim Mărturisitorul (citat de Evdokimov în lucrarea sa "Prezenţa Duhului Sfânt în tradiţia ortodoxă"), libertatea şi harul sunt cele două aripi care-l înalţă pe om spre Împărăţie. Tot ceea ce libertatea poate strica prin lipsă de control, harul repară prim mărinimie. Dar mă întreb care poate fi corespondenţa acestora cu cele două arme sau, mai corect spus, cele două atuuri principale ale credinciosului: postul şi rugăciunea. Milostenia o lăsăm deoparte. Oglindite în fiinţa noastră, libertatea şi harul au următoarea distribuire. Fără a putea face o suprapunere strictă, cred, totuşi, că acesta din urmă are în vedere capacitatea omului de-a posti. Postul, rugăciune a trupului, nu poate fi respectat decât prin colaborarea harului, fiindcă poftele sunt mari şi, dacă nu reuşim să ne detaşăm pentru a nu mai răspunde stimulilor, atunci şi lupta devine inegală. De aceea, omul nu are nevoie de libertate pentru a posti, căci libertatea poate să nuanţeze în mod nefericit anumite reguli, ci de har care prin influenţa sa gingaşă îndepărtează din faţa noastră, cum ar veni spus, blidul celor ispititoare. Faţă de libertatea tot timpul provocatoare, harul, dimpotrivă, reprezintă un factor conservator, capabil să acţioneze ca o frână duhovnicească în viaţa mereu tentată şi tentantă. De aceea asociez harul postului şi, invers, postul harului. Nu este atât vorba de abţinere, cum am subliniat, cât de detaşare. Pentru cine se abţine fără a înţelege nimic din dulceaţa stării de-a nu mai fi tentat eforturile sunt adevărat chinuitoare, iar postul rămâne chiar o suferinţă asemănătoare aceleia trăite de o persoană care ar mânca şi ar bea în neştire, dar nu face acestea fiindcă, banal spus, nu-i îngăduie punga.

Să urmărim al doilea raport, acela dintre rugăciune şi libertate. Când se roagă, omul trebuie să fie liber. De bună seamă, harul pogoară asupra credinciosului pentru a-i fi primită acestuia rugăciunea - post al minţii -, dar pentru a atinge forţa ascensională, rugătorul are nevoie de libertate fiindcă numai aceasta înaripează sufletul. Rugăciunea neînsemnând înfrânare, ci expansiune, se realizează cel mai bine în condiţii de maximă deschidere a sufletului, când ne învingem pe noi înşine. Credinţa în Dumnezeu nu este certitudine, ci un dincolo al certitudinii, tot aşa după cum Divinitatea nu are nici o legătură cu datele unui univers obiectiv şi exterior. Tocmai din acest motiv rugăciunea corespunde libertăţii, iar libertatea, în sens duhovnicesc şi nu ca prilej de dubitaţii, asigură cel mai bun mediu pentru exprimarea rugăciunii. A fi liber şi a primi har sunt aripi sau vectori, două direcţii urcătoare care-l scot pe om din cuşca speciei. Restul e doar mister.

 

 

 

Citeşte mai multe despre:   libertate  -   har  -   Duhul Sfant