Libertăţile civile şi libertatea în Hristos

Dintotdeauna, Biserica a avut o atitudine pozitivă vizavi de preocupările statului român de a asigura securitatea cetăţenilor săi, de a preveni şi descuraja actele antisociale sau acţiunile teroriste. Reacţia de respingere a legii privind introducerea paşapoartelor biometrice sau a celei care permite stocarea de date de către furnizorii de servicii din domeniul comunicaţiilor denotă o nedorită tensiune între stat şi o parte dintre cetăţenii săi. Există, din această perspectivă, riscul de a fi afectată însăşi încrederea în stat ca fiind garantul libertăţii şi al demnităţii cetăţenilor săi.

Foarte probabil că această tensiune îşi află originea şi în insuficienta sau chiar inexistenţa unei informări a populaţiei cu privire la introducerea acestor legi. În plus, vulnerabilitatea unor tehnologii, recunoscută ca atare chiar de către specialişti în domeniu, induce un sentiment de nesiguranţă cu privire la securitatea informaţiilor stocate, existând temerea că ele ar putea fi utilizate de către persoane neautorizate. O dezbatere publică, cu întrebări care să-şi primească explicaţiile cuvenite, ar mai fi redus, probabil, din această tensiune.

În aceste circumstanţe, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis, în şedinţa sa din 25 februarie 2009, să intervină pe lângă instituţiile statului pentru ca acele persoane care, din motive de conştiinţă sau religioase, nu doresc paşapoarte care să includă date biometrice să aibă alternativa utilizării unor documente de călătorie clasice. Ar fi nedrept şi neconstituţional ca unor astfel de persoane să li să îngrădească sau să li se refuze anumite drepturi sau libertăţi, cum ar fi dreptul la libera circulaţie.

Pe de altă parte, mi se pare un abuz utilizarea unor argumente de ordin teologic în polemici referitoare, în primul rând, la respectarea unor libertăţi şi drepturi cetăţeneşti. Dreptul de a-mi exprima o opinie în calitate de cetăţean al unei ţări nu trebuie amestecat cu îndatorirea de a-L mărturisi pe Mântuitorul Hristos. Apostolul Pavel ne învaţă că „Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate“ (II Corinteni 3, 17). De aceea nu trebuie să condiţionăm credinţa noastră în Domnul Iisus Hristos, izvorul adevăratei noastre libertăţi, al libertăţii interioare, de existenţa şi a unei libertăţi de natură civilă sau politică. Hristos a fost mărturisit şi în vremea unor împăraţi romani închinători la idoli, şi în vremea regimurilor totalitare, şi din postura de cetăţean liber, dar şi din temniţe sau din postura de rob. Desigur, asta nu înseamnă că trebuie să devenim simpli spectatori la cele din jurul nostru, cufundându-ne într-o stare de resemnare şi pasivitate. Însă o atitudine activă pe planul libertăţilor civile, la care este îndreptăţită orice persoană, indiferent de convingerile religioase, nu trebuie confundată cu un act de mărturisire a credinţei creştine. Demnitatea umană şi libertăţile civile sunt valori incontestabile, ce nu trebuie să lipsească de la fundamentul nici unei societăţi democratice, dar ele sunt mai prejos de iubirea şi fidelitatea pe care trebuie să o arătăm faţă de Mântuitorul Hristos. Lupta creştinului trebuie să fie în primul rând cu propriile patimi şi neputinţe, cu mândria şi cu ispita de a judeca pe ceilalţi.

Cu atât mai mult trebuie să privim cu discernământ şi să abordăm cu multă rugăciune astfel de probleme, cu cât există riscul de a se produce tulburare şi dezbinare în Biserică şi între credincioşi. Şi în problematica paşapoartelor electronice, ca şi în provocările pe care viitorul ni le va aduce, e necesar ca, în duh de unitate, să identificăm întotdeauna cele mai adecvate răspunsuri şi atitudini „căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie“ (Evrei 13, 14).