Longhin Sutașul: un martor al Învierii sau despre vederea care naște sfințenie

Între altarele zidite în preajma Bisericii Sfântului Mormânt, respectiv a Bisericii Sfintei Învieri, se află și unul închinat sutașului care a văzut semnele minunate de la Răstignirea Mântuitorului și a mărturisit atunci uimit și smerit: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta (Matei 27, 54).

Martor și mărturisitor, Longhin Sutașul este unul dintre sfinții convertiți prin participarea directă la momentele Răstignirii și Învierii Mântuitorului, ceea ce-l singularizează în istoria bisericească. Este și el, alături de ceilalți sfinți militari, model de credință în Hristos, iar acțiunile precursoare martiriului lui sunt cu adevărat luminoase și de viață veșnică dătătoare.

În preajma Bisericii Sfântului Mormânt se află mai multe sfinte altare, cum este cel închinat Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, ori Altarul Împărțirii veșmintelor, Peștera și Altarul Aflării Sfintei Cruci, Altarul Încoronării Mântuitorului cu spini sau Altarul lui Adam, în care periodic se săvâr­șește Sfânta Liturghie. În fiecare zi, la anumite momente ale cultului bisericesc, la Vecernie, Utrenie sau Sfânta Liturghie, altarele sunt tămâiate de către slujitorii Bisericii Ortodoxe, întru amintirea credinței și a fidelității pe care cei amintiți au arătat-o față de Mântuitorul.

În mod deosebit, la prima vedere, ne uimește Altarul ortodox închinat Sfântului Longhin Sutașul.

Dacă vom citi cu atenție cuvintele Evangheliei, vom afla, încă de la început, că acest păgân a fost admirator al Mântuitorului Iisus Hristos, prețuire exprimată prin cuvintele pe care le-a rostit când a simțit cutremurul și toate cele întâmplate ulterior. Mărturisirea lui, că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, este concludentă în acest sens. Iar Iisus, strigând iarăși cu glas mare, Și-a dat duhul. Și iată, catapeteasma templului s-a sfâșiat în două, de sus până jos, și pământul s-a cutremurat și pietrele s-au despicat; Mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților adormiți s-au sculat. Și ieșind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă și s-au arătat multora. Iar sutașul și cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzând cutremurul și cele întâmplate, s-au înfricoșat foarte, zicând: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta! (Matei 27, 50-54).

Istoria sutașului care L-a mărturisit pe Dumnezeu este însă mai puțin cunoscută.

Știm că, îndată după îngroparea Mântuitorului, mormântul a fost pus sub pază, de frică. După cum aflăm din Scriptură, iudeii i-au transmis lui Pilat: Poruncește ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui să vină și să-L fure și să spună poporului: S-a sculat din morți. Și va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi (Matei 27, 64).

Între cei care au fost rânduiți să păzească Mormântul s-a aflat și Longhin. Atitudinea lui, schimbată deja din momentul Răstignirii, când a văzut semnele care au însoțit acest moment, a devenit neînfricată odată cu arătarea Îngerului, când, deși aflat sub pază, mormântul a rămas gol. Atunci a înțeles taina care se petrecuse și, fiind chemat de mai-marii cetății Ierusalimului și amăgit cu bani pentru a spune neadevăruri oamenilor, Longhin a refuzat. A părăsit îndată armata romană și s-a întors în locul său natal.

Era cu obârșia în Capadocia, iar în vremea cât a slujit ca sutaș în armata romană, sub ascultarea lui Pilat, a fost apreciat, așa cum e cazul celor care conduc anumite structuri ale armatei și fac față cu brio situațiilor dificile.

Știm că Mântuitorul S-a mai întâlnit cu un sutaș care a manifestat o atitudine plină de respect. Aceluia nu-i cunoaștem numele, dar știm că Mântuitorul l-a lăudat, spunând: Zic vouă că nici în Israel n-am aflat atâta credință (Luca 7, 9).

Plecând din Palestina către Capadocia, Longhin s-a așezat în satul lui, însă căpeteniile de la Ierusalim, slujitorii lui Pilat din Pont, s-au coalizat cu fariseii și cărturarii, trimițând să-l caute, știind că era un martor prețios al Învierii Mântuitorului.

A rânduit Dumnezeu în așa fel încât cei trimiși din Ierusalim să-l întâlnească chiar pe el. Bucuros, i-a primit în casa lui, i-a ospătat, i-a ascultat și a rămas uimit de ce i-au mărturisit soldații. Chiar dacă nu-l cunoșteau după chip, i-au relatat că sunt în căutarea unui centurion (sutaș), care fusese în slujba armatei la Ierusalim și i-au mărturisit că aveau poruncă să-l omoare.

Mărturisirea soldaților nu l-a înfricoșat pe Longhin, ci dimpotrivă, l-a bucurat! Mai mult decât atât, și-a anunțat ceilalți camarazi, care văzuseră împreună cu el cele întâmplate la Ierusalim.

În cele din urmă le-a spus că el este Longhin cel căutat. Aceștia au rămas uimiți, nu au înțeles îndrăzneala fostului ofițer, dar, în același timp, după cum mărturisesc vechile tradiții, au fost îndurerați la gândul că erau nevoiți să ducă la îndeplinire porunca încredințată.

Înainte de a fi decapitați, Longhin și tovarășii săi le-au spus celor de față ce au văzut în Ierusalim, când Mântuitorul a fost răstignit și apoi a înviat din morți. Neavând alternativă și văzând curajul celor care fuseseră în slujba stăpânirii romane de a primi mucenicia, soldații le-au luat capetele și le-au dus la Ierusalim pentru ca Pilat să fie încredințat de moartea acestora.

Conform tradiției ierusalimitene, capul lui Longhin a fost aruncat într-o groapă de gunoi, în împrejurimile Ierusalimului. Mai târziu, o femeie bogată din Capadocia, care-și pierduse vederea, s-a dus în pelerinaj la Ierusalim, iar sfântul i s-a arătat și i-a descoperit unde era îngropat capul său, făgăduindu-i vindecarea, ceea ce s-a și întâmplat.

Femeia respectivă avea să construiască, mai târziu, în Capadocia, o biserică, în care a așezat capul Sfântului Longhin, lăcaș de cult pus sub ocrotirea sa.

Despre mărturie și mărturisitori s-au scris pagini nenumărate, iar faptele lor luminoase aștern străluciri diamantine asupra Bisericii. Longhin Sutașul aduce prin martiriul său, după ce L-a întâlnit pe Hristos Cel răstignit și înviat, un subiect profund de reflecție pentru fiecare creștin în parte.

Cum ne raportăm la Învierea Mântuitorului? Avem credința sutașului să-L mărturisim cu prețul vieții pe Hristos? Avem oare nevoie de dovezi, aidoma sutașilor care au păzit Mormântul și au văzut piatra răsturnată? Întrebări pe care fiecare le descoperă în tai­nița inimii și la măsura credinței sale… Dar sutașul Longhin ne arată cum trebuie trăită fidelitatea autentică față de Hristos. Chiar dacă inițial a fost prigonitor al lui Hristos, devine prigonit pentru Hristos, apoi martir și mare făcător de minuni. Și ne mai arată, mai ales nouă, celor care trăim într-un huzur audiovizual care ne amputează, că devenim ceea ce auzim și vedem. Dacă-L auzim și vedem pe Hristos, precum sutașul Longhin, vom deveni neînfricați în dorința noastră de a ne face asemenea Lui.

Ierusalimitenii tămâiază cu evla­vie Altarul închinat Sfântului Longhin Sutașul, însă mare bucurie s-ar face în cer dacă faptele noastre s-ar asemăna cu cele ale centurionului martor al Răstignirii și Învierii, ele transformându-se simbolic în tămâie plăcut mirositoare înaintea Tronului ceresc.

Astfel de fapte întâmplate la Ierusalim, și în alte locuri, vorbesc despre darul lui Dumnezeu și minunata Lui lucrare în viața oamenilor.