Lucruri cerești și frivolități

Părinții pustiei sunt oameni realiști. Buni cunoscători ai naturii umane, nu pierd timpul imaginând o lume ideală. Bătrânii știu, de exemplu, cât efort trebuie depus pentru a putea să te concentrezi asupra unui dialog duhovnicesc important. Tot ei au observat ușurința cu care interesul nostru migrează spre frivolități. Încordarea ascetică a voinței presupune efort, este obositoare, iar răsplata nu este imediată. Bătrânii mai știu că harul lui Dumnezeu este cel care ne susține chiar și atenția; că demonii lucrează intens să submineze concentrarea și să te devieze de la esențial.

De aceea, avva Casian ne spune că un bătrân din pustie „L-a rugat pe Dumnezeu să i se dea har în așa fel încât să nu dormiteze niciodată când are loc vreo convorbire duhovnicească; și dimpotrivă, dacă cineva se apuca să bârfească ori să spună fleacuri, să adoarmă pe loc, pentru ca urechile lui să nu guste asemenea venin. Zicea: «Diavolul ațâță la vorbărie goală și luptă împotriva învățăturilor duhovnicești», dând următorul exemplu: «Odată, când le spuneam unor frați lucruri folositoare, aceștia au căzut într-un somn atât de adânc, încât nici genele nu li se mișcau. Vrând să arăt că la mijloc este lucrarea demonului, am început să povestesc fleacuri. Îndată frații s-au înveselit și s-au trezit. Eu am suspinat și le-am zis: Cât timp am vorbit despre lucruri cerești, ochii voștri, ai tuturor, au fost cuprinși de somn, dar îndată ce am început să spun fleacuri, toți v-ați trezit cu mare grabă». Recunoașteți, așadar, fraților, lucrarea demonului și fiți atenți și păziți-vă să nu mai adormiți când faceți sau ascultați ceva duhovnicesc»”.

Dar pentru bătrânii asceți nici o sarcină nu este prea grea și nimic nu este imposibil. Demersul lor trece mereu dincolo de logica obișnuită. Adesea calea cea mai grea este semnul autenticității. Întreaga viață a monahilor era un permanent efort de concentrare, de adunare în sine; un efort de ignorare a tot ce este nefolositor, a balastului cotidian. Zgura frivoli­tă­ții este eliminată cu efort și atenție.

Istorisirea avvei Casian este o invitație la discernământ și la ierarhizarea valorilor. Implicit este o invitație la răbdare. În termeni moderni, apoftegma ne spune să nu alergăm după satisfacția imediată, dar lipsită de consistență a nimicurilor cotidiene. Viața duhovnicească e un proces de lungă durată, adesea foarte sinuos, anevoios. Marcat la fiecare pas de căderi și de ridicări dificile. De aceea sunt atât de necesare discernământul și concentrarea.

Povestirea aceasta mai spune și că nu suntem niciodată singuri. Lumea duhovnicească este populată de harul lui Dumnezeu și de ispitirile demonilor. De aceea nu este loc de deznădejde. În fiecare cădere, în întunericul singurătății celei mai atroce răsună cuvântul Domnului: „Îndrăzniți!” Îndrăzniți să credeți că rugăciunile sunt ascultate; îndrăzniți să credeți că harul lui Dumnezeu lucrează împotriva tuturor ispitirilor demonice; îndrăzniți să credeți!