Lumea cuvântului: Tsunami

Până acum zece-cincisprezece ani, cuvântul din titlu nu figura în dicţionarele limbii române, cum nu figurează nici astăzi numeroşi alţi termeni referitori la realităţi din zone geografice şi geopolitice îndepărtate de ţara noastră. Prin globalizarea spaţiului informaţional, dată fiind însă şi globalizarea economiei, am ajuns să aflăm, imediat, nu numai ce se petrece în Pacific, ci să ne gândim şi la efectele asupra vieţii noastre pe care le vor avea distrugerile produse de un tsunami din Japonia după un cutremur de gradul 9.

Şi, în felul acesta, dicţionare curente ale limbii române sunt nevoite să înregistreze un cuvânt de origine japoneză (preluat în română din franceză şi engleză), definit la început, mai timid, doar ca "val oceanic, seismic, devastator, care invadează coastele Oceanului Pacific", iar după aceea, mai precis, "val oceanic de şoc, provocat de cutremure sau de explozii vulcanice, a cărui înălţime, la ţărm, atinge 20-30 de metri, care devastează coastele Pacificului". După dicţionarul de neologisme publicat de Florica Dimitrescu (1997), primele atestări în limba presei româneşti sunt din anii 1975-1976; surse lexicografice europene indică prioritatea limbii engleze în ceea ce priveşte "europenizarea" cuvântului; dacă în franceză găsim o atestare din 1959, în engleză cuvântul este folosit încă din 1897.

Interesantă este semnificaţia cuvântului (sau, mai bine zis, semnificaţia expresiei) în japoneză, una care ne confruntă cu modalitatea cum a fost perceput dezastrul de cei care sunt primele lui victime; în traducere liberă, tsu şi nami (cu pronunţia aproximativă tsoo-nah-mee) înseamnă "val portuar, val de la ţărm" şi provine din limbajul pescarilor, care nu percep nimic anormal în largul mării, dar apoi îşi găsesc aşezarea de la mal distrusă.

Este de-a dreptul senzaţională cariera (!) pe care acest neologism exotic a făcut-o şi în limba română. Simplu termen de specialitate, atribuit doar domeniului navigaţiei în Lexiconul tehnic român (1966), tsunami a devenit, repede, denumirea figurată reper pentru "dezastru", preluată, în mod firesc, în prezentarea fenomenelor naturale, chiar cosmice: "Un adevărat tsunami solar vine, a venit, va veni în 2012-2013 spre pământ!" (niuzer.ro).

Apoi, nimic nu pare mai potrivit decât translarea din descrierea dezastrului economic provocat de fenomenul din natură: "În domeniul asigurărilor se aşteaptă un adevărat tsunami, având în vedere pagubele, estimate la…" (incont.ro). Şi iată şi anunţul privind căderea unei companii telefonice americane: "Skype a fost detronat, ceea ce reprezintă un adevărat tsunami pentru economia americană" (party-boom.com). Astfel, drumul spre exagerare a fost deschis: ne confruntăm cu hiperbola făţişă şi agresivă atunci când se afirmă că "Doctorii vorbesc despre un adevărat tsunami al obezităţii, la nivel planetar" (ionut-puerava.blog.com), sau că, după rezultate nefavorabile ale unei echipe locale, "Tsunami ajunge la Vâlcea! Ce schimbări se vor produce la Oltchim?" (prosport.ro), şi chiar atunci când se crede că declaraţiile unui important om politic "privind excluderea din partid a vocalilor… a provocat un adevărat tsunami pentru cei vizaţi" (puterea.ro).

Astfel, în discursul public, tsunami a înlocuit termeni figuraţi de tipul catastrofă (bancară), cutremur (la Bursă!) sau cataclism (financiar). Dar sinonimia, în planul expresivităţii, dintre tsunami şi cataclism este una ce poate fi reconsiderată geopolitic: dacă primul termen este, după cum am văzut, japonez, cel de-al doilea este de origine grecească, iar kataklysmos înseamnă, etimologic, "inundaţie, diluviu". Aşadar, două popoare de navigatori şi pescari, unul din Pacific, iar celălalt din Mediterana, au dat nume fricii provocate de fenomene hidrologice catastrofale (se susţine că valuri numite acum tsunami au fost la originea dispariţiei misterioasei Atlantida, pentru ca, apoi, ambii termeni, deveniţi internaţionali, să fie utilizaţi, figurat, ca marcă a dezastrului.