„Lumea e complicată“

Eu m-aş fi bucurat foarte mult dacă la tinereţe aş fi avut pe cineva să-mi spună ceea ce pot eu spune tinerilor şi ceea ce, de fapt, spun eu tinerilor. Sunt nişte experienţe, nişte idei pe care nu le-am învăţat din cărţi sau, dacă le-am învăţat din cărţi, le-am trecut şi prin experienţa mea, şi am ajuns la nişte concluzii la care alţii nu au ajuns sau la care alţii nu ajung, ori la care nu se gândesc mulţi, pentru că nu sunt orientaţi să se gândească.

În faţa viitorului, stăm cu toate acumulările noastre, deci nu numai cu ceea ce suntem prin existenţa noastră conturată de Dumnezeu din materialul pe care l-a folosit pentru existenţa noastră. E un fel de a zice „materialul lui Dumnezeu“, pentru că, gândiţi-vă, începuturile omului sunt în nişte celule care nu se văd cu ochiul liber. De aceea, se poate zice că şi omul e creat din nimic, cum a creat Dumnezeu lumea, deşi nimicul acela nu-i chiar nimic, pentru că e totuşi un punct de plecare. Gândiţi-vă că în celulele acelea din care porneşte omul, două - una feminină şi una masculină - din acele celule care sunt invizibile şi care nu ştiu cât le văd cei care au instrumente de mărire, e cuprins tot omul, cu tot ce are el. E o minune, e extraordinar să te gândeşti ce poate fi în lucrarea lui Dumnezeu un început uman care, de fapt, cuprinde şi alte începuturi, de alţii pornite!

Cu cât înaintează omul în viaţa duhovnicească, cu atât îşi dă seama mai mult de măreţiile lui Dumnezeu. Nu ne gândim la măreţia lui Dumnezeu aşa, în abstract; da, da, e mare Dumnezeu, a făcut Dumnezeu lumea aceasta... Dar când te gândeşti cum a făcut Dumnezeu lumea aceasta, cât e lumea aceasta de complicată! Gândiţi-vă la un grăunte de polen, despre care înveţi la şcoală că are o structură! Un grăunte de polen are o structură! Ce înseamnă asta? Înseamnă că lumea e complicată, că nu-i ca un fir de nisip; şi chiar şi un fir de nisip are o structură a lui, din punct de vedere fizic. Sunt nişte lucruri extraordinare, suntem înconjuraţi de taine! Dacă nu trăim cu gândurile acestea în faţa viitorului, nu putem avea un viitor care să ne dea mai multă lumină.

De obicei, oamenii când se pregătesc pentru viitor, se pregătesc profesional - şi-i bine! Cineva care face o facultate se pregăteşte profesional. Poate să aibă cunoştinţe pe care noi, ceilalţi, nu le avem, suntem fără cultură din punctul acesta de vedere, suntem profani - pur şi simplu, nu ştim! Nu ştim, şi poate nici nu trebuie să ştim, că dacă am şti, tot degeaba am şti, că nu ne-am gândi la lucrurile acestea. Dar pregătirea intelectuală în general e ceva mai mult decât pregătirea profesională (mă gândesc la pregătirea profesională în facultate, nu la o pregătire din asta, în meserie, că eşti tâmplar sau eşti fierar, ci mă gândesc la o pregătire din asta, în care este implicată gândirea). Dacă din punct de vedere profesional există o pecete a profesiunii, pusă pe existenţa umană, pe existenţa sufletului, până la urmă, ceea ce este mai important, şi mai important este preocuparea de a fi mai om! De a ajunge la o frumuseţe, la frumuseţea aceea pe o pomenim la slujba înmormântării: „La Cel după asemănare mă ridică, cu frumuseţea cea dintâi împodobindu-mă“.