Lumina din cuvânt: Adevărata iubire

Dacă credinţa nu-i lucrătoare în iubire, nu-i adevărată. De exemplu sfântul apostol Pavel spune: „de aş avea credinţă atât de multă încât să mut şi munţii, dacă nu am dragoste, nimica nu sunt“. Deci nu are nici o valoare. Valoarea ne-o dă credinţa unită cu iubirea. N-am iubire, n-am credinţă lucrătoare în iubire, credinţa nu are putere pentru mine, nu-i o credinţă mântuitoare, o credinţă despovărătoare. Asta înseamnă o credinţă care mântuieşte, o credinţă care despovărează, care linişteşte, care odihneşte. Asta este ceea ce ni se cere. Cine n-are această credinţă lucrătoare în iubire, chiar de ar avea o credinţă foarte înaintată, totuşi nu-i destul. Ne lămureşte aceasta sfântul apostol Pavel, o înţelegem şi noi înşine pentru că Domnul Hristos a spus: cea mai mare poruncă este porunca iubirii. Cine are o credinţă lucrătoare trebuie să fie împlinitor al poruncilor, iar cine este împlinitor al poruncilor trebuie să fie şi împlinitor al poruncii celei mai mari, a iubirii. Dacă are cineva credinţă lucrătoare în iubire atunci are tot ce ţine de iubire.

Sfântul apostol Pavel spune: „dragostea rabdă îndelung, este plină de bunătate, nu ştie de pizmă, nu se laudă, dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu pune la socoteală răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr, toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, dragostea niciodată nu piere“. Prin urmare, cel ce iubeşte are toate acestea: şi răbdare, şi bunătate, şi dreptate, şi adevăr, şi nădejde, toate acestea sunt cuprinse în iubire.

Despre Dumnezeu se spune că este iubire, şi ca orice iubire, iubirea lui Dumnezeu transferă în iubire, adică noi suntem iubiţi de Dumnezeu şi primiţi în Dumnezeu. La fel şi noi trebuie să avem iubire faţă de Dumnezeu şi asta înseamnă că Dumnezeu vine în noi, Îl purtam în noi. Poeta Zorica Laţcu a scris o poezie intitulată „Te port în mine“, cu ideea aceasta că atunci iubeşti pe cineva, când îl porţi în tine. Şi zice aşa:

„Te port în suflet, ca pe-un vas de preţ,

Ca pe-o comoară-nchisă cu peceţi,

Te port în trup, în sânii albi şi grei,

Cum poartă rodia sămânţa ei.

Te port în minte, ca pe-un imn sfinţit,

Un cântec vechi, cu crai din Răsărit.

Şi port la gât, nepreţuit şirag,

Strânsoarea cald-a braţului tău drag.

Te port în mine tainic, ca pe-un vis,

În cer înalt de noapte te-am închis.

Te port, lumină rumenă de zori,

Cum poartă florile mireasma lor.

Te port pe buze, ca pe-un fagur plin.

O poamă aurită de smochin,

Te port în braţe, horbote subţiri,

Mănunchi legat cu grijă, fir cu fir.

Cum poartă floarea rodul de cais,

Adânc te port în trupul meu şi-n vis.“

Prin urmare, adevărata iubire aduce în fiinţa celui care iubeşte pe cel pe care îl iubeşte: pe Dumnezeu, pe oameni, pe părinţi, pe prieteni, pe cunoscuţi, pe toţi cei către care ne este iubirea, îi aducem în sufletul nostru şi îi purtăm în noi.