Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Lumina ochilor

Lumina ochilor

Un articol de: Ștefan Mitroi - 07 Octombrie 2016

Dacă și-ar pune toți oamenii din lume lumina ochilor la un loc, n-ar mai fi niciodată beznă pe pământ!

La noi în sat s-a întâmplat de câteva ori. Am văzut cu ochii mei asta! Cu cât se adunau mai mulți oameni împreună, cu atât se făcea întunericul mai mic! Atunci când se adunau toți, noaptea o zbughea mintenaș de pe ulițele satului.

Dar lucrul cel mai grozav nu era faptul că se crăpa în miezul nopții de ziuă, ci că mamaia Tudora înceta în clipele acelea să mai fie oarbă, cu toate că era.

O vedeam cum bagă ață în ac și se apucă de cârpit cerul. Zicea ca măcar Luceafărul de dimineață să nu cadă, aidoma celorlalte stele, prin crăpătură. Și nu cădea, întrucât mamaia termina la timp cerul de cusut.

Lumina ochilor era singura lumină ce-i ajuta pe orbi să vadă. Dar numai pusă la un loc de toții oamenii!

Nu doar în legătură cu ochii se vorbea de lumina aceasta, ci și cu noi, copiii.

Bunăoară, mama zicea despre mine că sunt lumina ochilor ei. De aceea și aveam grijă să nu mi se întâmple nimic, ca nu cumva mama să rămână oarbă.

Mamaia Tudora orbise întrucât tata și frații lui nu prea își purtaseră de grijă.

Nu exista copil care să nu fie lumina ochilor cuiva.

D-aia nu scăpăta niciodată soarele în satul nostru. Și nu scăpăta nici Luceafărul de dimineață. Și d-aia mă cârpea rar de tot mamaia cu nuiaua, că era ocupată cu cârpitul cerului!