Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
„Lumina“, sursă cognitivă şi spirituală
Un deceniu în existenţa unui periodic reprezintă o performanţă în sine, pentru epoca noastră, dacă ne gândim la efemeritatea atâtor publicaţii apărute în mass-media după abolirea dictaturii comuniste. Au prevalat iniţial, masiv şi păgubitor, cele de caracter deschis ori mascat „partidist“, înecate şi acestea într-o masă de tabloide interesate de scandaluri, dezvăluiri şocante, „ocultism“, picanterii mondene, pornografie, de tot ce putea să prefacă „mizeriile“ timpului nostru în surse de profituri imediate, dacă nu şi ilegale.
Apariţia Ziarului Lumina, la Iaşi, ca organ de informare asupra vieţii bisericeşti şi totodată de educaţie spirituală, în sens religios, cu accent pe temele Ortodoxiei şi cu deschidere amplă spre dialogul multiconfesional, sub egida Mitropoliei Moldovei, acum zece ani, cu binecuvântarea IPS Daniel, atunci Întâistătător al eparhiei respective, a fost un eveniment, adânc semnificativ.
Am urmărit constant această publicaţie insolită în peisajul presei noastre, regretând că nu putea fi găsită prea lesne în tonetele locale, uneori nici în ediţia duminicală. Am avut chiar bucuria de a răspunde la nişte întrebări ale redacţiei, pe seama profesiei mele de istoric şi a interesului meu de cetăţean al unui stat în plină, convulsivă, aporetică prefacere în sens european, înţelegând că astfel ar trebui puse de acord, pe cât posibil, comandamentele democraţiei moderne cu spiritualitatea creştină.
Am parcurs, sistematic, acest cotidian cu rost salutar şi după ce şi-a mutat redacţia în Capitală, sub acelaşi înalt patronaj al ierarhului, ajuns acum Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, ca unul dintre organele de expresie cele mai preţioase pentru lumea de azi, publicând acolo, mai puţin decât mi-am dorit, însă prea bucuros întotdeauna că Ziarul Lumina a ştiut să-şi dezvolte dimensiunea spirituală, în bună fuziune cu temele istorico-religioase de interes actual. Emisiunile de radio, apoi şi de televiziune TRINITAS, la Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, au desfăşurat zilnic programe de cel mai viu interes, nu doar confesional, pentru lumea noastră, inclusiv pentru românii din diaspora.
Aş spune că Lumina e un periodic de o necesară, acută complementaritate, în ansamblul presei noastre, dar e mai mult încă, esenţial mai mult! Să ne bucurăm că există şi că are tot dreptul să prospere, ca în vechea urare a străbunilor noştri latini.
Simt nevoia, încheind, să adaug şi o mărturie mai personală, tot din sfera „comunicării“, menţionând colaborarea mea, fie şi sincopată, cu unele figuri mai deosebite, activând în presa respectivă, preoţii Nicolae Dascălu şi Dumitru Păduraru, iar în ultimul timp cu Episcopul-vicar al Patriarhiei, PS Varlaam Ploieşteanul. Este o menţiune de suflet, menită a sublinia, o dată în plus, rostul prezenţei mele în paginile Ziarului Lumina sau la emisiunile TRINITAS. Presa creştină comportă o certă valoare simbolică, esenţială, într-o epocă subminată de spirit relativist şi secular, de intoleranţă confesională şi alte surse ale răului contemporan.