Sfânta Scriptură oferă o paletă largă de termeni și înțelesuri, contextualizări și perspective diverse cu privire la raportarea existențială a cuvântului „lege” la realitatea socială, religioasă,
13 Noi, 2024
Luminaţi-vă faţa!: Ah şi şah
Un fecior de 8 anişori, Cezar-Ştefan, m-a rugat să scriu o tabletă despre şah. De regulă, nu răspund la „comenzi“... Am stat, am „cujetat“ precum transilvanul şi iată ce a ieşit în aceste zile văratice, caniculare...
Pe când mă aflam elev în Bârladul lui Vasile Pârvan, la modă era jocul numit „table“ (în parcuri, în grădinile patriarhale, în balcoanele noilor blocuri, la ştrand etc.). L-am rugat pe interbelicul meu tată să mă înveţe jocul cu zarurile. Tata, strateg de stirpe cernăuţeană, mi-a pus următoarea condiţie: după o partidă de table să facem una de şah. Astfel, am deprins jocul de sorginte arabă, abandonând trăncănitoarele table. A doua amintire: soldat fiind în armia română, pentru a trece fertil „timpii morţi“, citeam în biblioteca unităţii militare sau jucam şah la club. Dincolo de multele şi enervantele, umilitoarele inutilităţi, m-am întors din stagiul cazon cu o diplomă care îmi conferea locul II la şah la concursul organizat în garnizoană. Revenind la rugămintea junelui Cezar-Ştefan, am constatat că Iaşul nu este numai oraşul bisericilor, muzeelor, bibliotecilor, nu numai urbea şcolilor de viticultură sau înot, de artă plastică sau poezie, ci şi citadelă a şahului. Nu am spaţiu tipografic pentru detalii, dar reamintesc: Eminescu şi junimiştii erau buni jucători de şah. Sadoveanu scrie că pe la 1900, la hotel „Traian“ aveau loc spectaculoase şedinţe de şah, patronate de poetul Mihail Codreanu, maestrul lui de şah. Tradiţia a fost reluată prin anii â60, în spaţiile redacţionale ale revistei „Cronica“, unde reprezentaţiile durau deseori până a doua zi, animate de mestrul Volodea Vaisman (autorul celebrului volum „O idee străbate deschiderile“, Bucureşti, Editura „Sport-turism“, 1983). Prin anii â80, de altfel, îmi făceam ucenicia literară în redacţia revistei, loc al boemei superioare, unde partidele percutante, dezinvolte purtau „semnătura“ tinerilor scriitori de atunci: Ioanid Romanescu, Stelian Baboi, Vasile Constantinescu (toţi trecuţi la cele veşnice), Mircea Radu Iacoban, sau Nicolae Turtureanu. Zilele acestea, fratele meu mai mic, inginerul hotarnic Aurel, i-a oferit nepotului său şahist, Cezar-Ştefan, un volum rar: G. Levenfiş - „Cartea şahistului începător“, manual, ediţia a II-a corectată (Bucureşti, editura Uniunii de cultură fizică şi sport, 1961). Vă imaginaţi că prima ediţie fusese tipărită în România în tiraj de 10.000 de exemplare, după apariţii exorbitante în URSS şi în toată lumea?! Şahul - limbaj universal este jucat în turnee oficiale sau în grădina botanică, într-o uriaşă piaţă din Veneţia (cu „personaje“ reale) sau prin corespondenţă... În Iaşii care au dat echipei olimpice a României pe seniorii Margareta Perevoznic, Ovidiu Foişor, Cătălin Navrotescu, Sergiu Lupu, precum şi alte nume importante ale sportului inteligenţei (de la Gabriela Olăraşu la Iulian Sofronie), Clubul Sportiv Politehnica a preluat, în 1979, echipa „Medicina“. În tot acest interval au înregistrat victorii, înfrângeri, remize (financiare, administrative etc.). Secţia de juniori, fondată de Margareta Perevoznic, este continuată de 3 exemplari magiştri: Vladimir Danilov (din 1998), Vasile Manole (din 2005) şi Vlad Ungureanu (din acelaşi an 2005). Palmaresul naţional şi internaţional este impresionant. Mutarea clasică e2-e4 nu e numai o deschidere spre dialog şi competiţie (tehnică, strategie, idealism), ci şi înaintarea, lucidă şi ludică, în absolutul „foii pentru minte, inimă şi litera-tură“...
.jpg)
