Sfânta Scriptură oferă o paletă largă de termeni și înțelesuri, contextualizări și perspective diverse cu privire la raportarea existențială a cuvântului „lege” la realitatea socială, religioasă,
13 Noi, 2024
Luminaţi-vă faţa!: Junimistul Condeescu
Minivacanţă în august. Mă aflam, cu familia, în staţiunea Vama Veche, după zile fertile pe ţărmul bulgar al Mării Negre. Tocmai ieşeam din biserica, în stil bizantin, datorată familiei cărturarilor Elsa Lueder şi Paul Miron (moldav stabilit în Germania, la Freiburg, după al doilea război mondial, erudit, scriitor, mecena exemplar). M-a sunat la telefon Daniela Tomescu, de la editura „Libra“ şi APLER, transmiţîndu-mi vestea morţii lui Dan Alexandru CONDEESCU.
Imaginea bisericii din Balcic (Bulgaria) aflată în parcul castelului reginei Maria a României se tulbura, suprapunându-se în oglinda sorei ei, discretă şi decentă, din Vama Veche… Îl cunoscusem pe junele student în litere la începutul anilor â70, în cenaclul „Junimea“, al Universităţii bucureştene, coordonat, atunci, de Ovid S. Crohmălniceanu. De prin anul 1977 îl citeam, cu bucurie spirituală, în paginile revistei „Luceafărul“, unde poetul-redactor Cezar Ivănescu ne publica, ne cultiva, pe noi, moldavii începători (de la Aurel Dumitraşcu la Valeriu Stancu şi Liviu Antonesei). Tocmai îmi aminteam de episoade boem-studenţeşti, în anii â80, la 2 Mai şi Vama Veche (în companii spirituale fericite, de la Mihai Şora la Virgil Mazilescu, de la Mariana Marin la Magda Cârneci-Ghica, de la Virgil Mazilescu la Laurenţiu Ulici, de la „şcoala ieşeană de înot“ la „şcoala ardeleană… textilistă”, când am primit vestea tulburătoare. Ajuns, după-amiază, în Neptun, la Casa Scriitorilor se discuta deja despre eventualul succesor… Toţi l-am admirat pe Dan Alexandru Condeescu. Când ne întîneam, vara, la „Cireşica“, nu încetam să-i elogiem spiritul sportiv. Evita întâlnirile, serile noastre cu guvizi şi vin de taifas. În schimb, nu ezita să joace fotbal pe nisip (îmi amintesc o partidă memorabilă, între… scriitorii români şi cei… basarabeni) sau tenis de masă… Era singurul dintre noi deţinător al unei bărcuţe gonflabile pe care o ducea sub braţ, triumfător, pentru a seduce valurile mării, în comentariile cordiale ale doamnei Valentina Pituţ, soţia poetului şi colega noastră de muzee literare. D. A. C. (Sandu, cum îi spuneam noi, apropiaţii) publicase, din 1973, ca tânăr jurnalist, nenumărate şi valoroase texte în „Amfiteatru“ şi „Limbă şi literatură“, îl editase pe Nichita Stănescu („Ordinea cuvintelor“), al cărui apropiat fusese în ultimii ani ai vieţii poetului necuvintelor. Activitatea de la revista „România pitorească“ îi permisese să-şi împlinească visele de călătorie prin ţară. După 1989, preluând coordonarea Muzeului Literaturii Române din Bucureşti şi a revistei „Manuscriptum“, a avut posibilitatea de a călători, substanţial, în străinătate. Colegi de muzeografie literară, ne-am consultat şi stimulat în multe proiecte administrative. Între Bucureşti şi Iaşi, pe fondul unei vechi răceli, am pornit colaborări fertile şi dialog rodnic. Singurul lucru care nu ne-a reuşit a fost finalizarea unui muzeu dedicat lui Mihail Sadoveanu la Paşcani, pe fondul unor promisiuni neonorate ale autorităţilor locale de atunci. În multe ocazii ne-am întâlnit la Iaşi, la tradiţionalul târg al cărţilor, LIBREX, unde editura pe care o fondase şi o coordona, primea constant premiul pentru bibliofilie. Membru al Uniunii Scriitorilor, autor al cărţii de referinţă „Planeta Moft“ (dedicată lui I. L. Caragiale), confrate de Consiliu al Uniunii Scriitorilor (după alegerile din iulie 2005), criticul literar, eseistul, jurnalistul şi directorul de muzee literare Dan Alexandru Condeescu este, de câteva zile, fericit întru adormire…
.jpg)
