Luminaţi-vă faţa!: Literatură de... Huşi

De câte ori se întâmplă să „descalece“ prieteni scriitori din Maramureş (Gheorghe Bârlea, fost prefect; publicistul-poet Gheorghe Pârja; poetul-director de bibliotecă Echim Vancea ş. a.), aceştia ne oferă în dar un şip cu licoare declarând, şugubăţ: „Voi, moldavii, îl aveţi pe Ion Creangă... Noi, maramureşenii, vă aducem... literatură de... Creangă!“ (adică, pre limba noastră boem-artistă: horincă, pălincă, ţuică transilvană).

Dinspre Huşul episcopal ne sosesc nu numai mesaje cu eticheta „Busuioacă de Bohotin“ sau „Zghihară“ (pentru întărirea spiritelor, a solidarităţii întru bine), ci primim şi literatură de aleasă calitate.

Când spunem Huşi, ne gândim la un orăşel patriarhal, situat, pitoresc, într-un amfiteatru divin, mărginit de biserici şi podgorii, animat de iubitori de carte, de-ar fi să-l pomenim pe colegul biblioteconom Constantin Donose sau pe părintele Dobzeu.

În registrul scriitorilor consacraţi în ultimele decenii, îi aflăm consemnaţi pe Ion Alexandru Angheluş (Dumnezeu să-l odihnească în pace!) şi pe infatigabilul Theodor Codreanu.

M-a întrebat multă lume dacă scriitorul, dascălul Th. Codreanu are vreo legătură cu mai cunoscutul Corneliu Zelea Codreanu. Le-am răspuns că mai degrabă numele poate fi asociat cu al scriitorului Mihai Codreanu (a cărui casă-muzeu, numită şi „Vila Sonet“, situată peste drum de consacrata „academie liberă“ de la „Bolta Rece“, păstorită de vrednicul berladnic Valeriu Mihai, este confundată cu locuinţa controversatului om politic interbelic).

Theodor Codreanu, născut într-un sat situat pe axa Vaslui-Bârlad, a finalizat studiile superioare, în filologie, la Iaşi. Actualmente este un reputat profesor de limbă şi literatură română la Huşi.

A debutat la editura „Junimea“, în anul 1981, cu un roman, „Marele zid“. Au urmat nenumărate cărţi dedicate lui Eminescu, apărute la edituri prestigioase (de la „Cartea Românească“ la „Litera Internaţional“ din Chişinău). Între ele, „Eminescu - dialectica stilului“, „Modelul ontologic eminescian“, „Dubla sacrificare a lui Eminescu“, „Eminescu martor al adevărului“...

Opera lui Theodor Codreanu a explodat, impresionant, după 1989, într-o cursivitate de tip enciclopedic, cuprinzătoare şi convingătoare, de la volumul „Basarabia sau drumul sfâşierii“ la „Duminica Mare a lui Grigore Vieru“, de la „Complexul Bacovia“ la „Eseu despre Cezar Ivănescu“.

După un recent şi fulminant studiu, care lansează, incisiv, un nou concept, „Transmodernismul“ (Iaşi, „Junimea“, 2005, colecţia „Ananta. Studii transdisciplinare“), Theodor Codreanu ne încântă cu fragmente dintr-un nou edificiu spiritual. Este vorba despre o carte concepută în mai multe volume, care însumează însemnările scriitorului începând cu anul 1964 (pe când autorul avea 19 ani şi îşi concepea atelierul cultural în chip de jurnal de creaţie), încheiat în acest prim op cu anul 1969.

Două lucruri îşi cer remarcarea în acest demers: discursul frust al „cronicarului“ (jurnalul nu este deghizat, machiat, rescris, ci îşi asumă tribulaţiile timpului, inclusiv din retrospectivă, perspectivă ideologică) şi numerotarea („ca un fir al Ariadnei“, mărturiseşte călătorul iniţiatic), astfel încât paragrafele, de la cifra 1 la cifra 3.288, se constituie în veritabile chei de lectură într-o carte a aparentei discontinuităţi existenţiale, culturale, meteorologice.

„Numere în labirint“, tipărită la Editura „Opera Magna“ (întreprindere a poetului, plasticianului, concitadinului Vasilian Doboş) ne oferă încă o sensibilă şi plauzibilă radiografie, livrescă, lucidă, fertilă a unei perioade (cu bune, cu mai puţin bune) prin care am trecut mulţi dintre noi, nepoţi ai învăţătorului Busuioc sau degustători de „Busuioacă de Bohotin-Huşi“...