Mai există iertare după moarte pentru cei adormiţi?

Dacă mai există sau nu iertare după moarte este una dintre acele întrebări delicate, dar la care Biserica are un răspuns aducător de bună nădejde și îndemn la rugăciune și milostenie pentru cei adormiți. La slujba Vecerniei din Duminica Pogorârii Duhului Sfânt (Rusaliile) se citesc șapte rugăciuni, dintre care una vorbește lămurit despre posibilitatea iertării păcatelor după moarte. Aceasta este rugăciunea a cincea a „plecării genunchilor”, care ne prezintă icoana unui Dumnezeu care îi poate elibera pe cei din iad pentru rugăciunile celor de pe pământ: „Stăpâne atotțiitorule, Dumnezeule al părinților și Doamne al milei (...) Cel ce măsori anii celor vii și rânduiești ceasul morții, Cel ce duci și scoți din iad (subl.n. ); Care şi la acest praznic, cu totul de­săvârşit şi mântuitor, ai binevoit a primi rugăciuni de mijlocire pentru cei ţinuţi în iad (subl.n.), dându-ne nouă mari nădejdi că vei trimite uşurare şi mângâiere celor cuprinşi de întristări apăsătoare, auzi-ne pe noi, smeriţii robii Tăi, care ne rugăm Ţie, şi odihneşte sufletele robilor Tăi, celor mai ­înainte adormiţi, în loc luminat, în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea; aşază sufletele lor în lăcaşurile drepţilor şi fă-i vrednici de pace şi de iertare” (Molitfelnic, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2013, pp. 778-779).

Textul rugăciunii este clar, dar, desigur, nu poate fi eliminată o altă interogație care ni se poate ivi în minte: Dacă toți suntem iertați după moarte, atunci care mai este rostul pentru care trebuie să mai ascultăm și să împlinim poruncile dumnezeiești? Reiese ca și cum a face binele sau răul nici nu mai contează, pentru că, în final, ne mântuim toți. Am putea trăi oricum, pentru că, după moarte, copiii sau rudeniile noastre prin unele pomeni ar face să ni se ierte păcatele. Biserica nu împărtășește însă această concepție a mântuirii universale, dar tânjește după mântuirea tuturor. Pe de altă parte, nu ne încurajează să trăim în păcate, pentru că ne vom mântui de ele oricum după moarte! Cel care păcătuiește va merge în iad, după moarte, la loc de suferință și durere nemărginită.

Există posibilitatea iertării unor păcate după moarte, dar nu a celor grave și nu a tuturor. Astfel, Sfântul Grigorie cel Mare explica: „Dacă vinovățiile nu sunt de neșters după moarte, de obicei ajută mult sufletele și după moarte oferirea sfântă a ostiei mântuitoare (i.e. Sfânta Împărtășanie, n.n.), astfel că uneori sufletele însele ale răposaților par a cere ­lucrul acesta” (Dialoguri, ed. ­bilingvă, Iași, Polirom, 2017, ­cartea a IV-a, LVII, 2, p. 421).

Sfânta Liturghie ajută mult sufletele

Sfântul Grigorie insistă cu numeroase exemple despre puterea Sfintei Liturghii pentru cei răposați: „Dacă nu vor fi fost păcate de neiertat, jertfirea Sfintei Euharistii poate fi de folos și celor morți pentru iertare. Dar trebuie să știm că acelor morți le folosesc sfintele jertfe, care, trăind aici, au obținut să-i ajute și după moarte faptele bune pe care le fac alții aici pentru ei” (Op. cit., IV, LIX, 6, p. 431).

Sfântul Părinte dă exemplu o întâmplare din viața unui preot, din dieceza orașului Centum­cellae, care mergea frecvent la băi, din cauza stării precare de sănătate. Într-o zi, a aflat acolo un bărbat necunoscut care, cu multă smerenie, s-a oferit să îi scoată încălțămintea din picioare, să îi preia hainele și să îi ofere prosoapele când ieșea de la baia de aburi. Acest lucru s-a repetat de multe ori, astfel încât preotul s-a gândit să îl răsplătească cu ceva pe acest om atât de serviabil, și îi aduce în dar doi colaci sfințiți. Rugându-l să îi primească, omul îi răspunde cu mare tristețe că nu se poate atinge de ei, pentru că el este dintre cei decedați: „Căci eu, cel pe care îl vezi, am fost odată stăpânul acestui loc, dar am fost trimis aici după moarte pentru păcatele mele. Însă, dacă vrei să mă ajuți, oferă pentru mine pâinea aceasta lui Dumnezeu Atotputernicul, ca să mijlocești pentru păcatele mele. Și atunci vei recunoaște că ai fost ascultat când vei fi venit să te speli și nu mă vei găsi” (Op. cit, IV, LVII, 3-6, pp. 421-423). Preotul săvârșește în continuare Sfânta Liturghie pentru acel suflet, timp de o săptămână, cu multe lacrimi. După aceea, întorcându-se la băi, nu îl mai găsește pe acela. „Prin această întâmplare, subliniază Sfântul Grigorie, se arată cât folos aduce sufletelor consacrarea sfintei jertfe, când o cer chiar spiritele morților de la cei în viață și dau indicii despre felul în care să se vadă că au fost mântuiți” (Op. cit., IV, LVII, 7, p. 423).

Să nu lăsăm pe umerii altora mântuirea noastră

Încă mulți Sfinți Părinți vorbesc despre puterea Sfintelor Liturghii pentru cei vii, dar și pentru cei răposați. Dar a lăsa salvarea propriului suflet în sarcina urmașilor este un risc și o amăgire uriașă. De multe ori, cei care rămân numai de grija săvârșirii Sfintei Liturghii pentru cei răposați nu se îngrijesc. Vedem adesea morminte părăsite, părinți și bunici uitați, condamnați și judecați de copii pentru cum au împărțit averea sau cum i-au crescut. Cum să descuie porțile iadului rugăciunile care ies din inimi arse de lava mâniei, străpunse de săgeata desfrânării, umbrite de aripile cele negre ale demonilor care le dau târcoale ?!... Minunat este când rudeniile își pun sufletul pentru cei decedați și se lipesc de Biserică pentru a le salva sufletele. Mult folos le aduce celor morți ca cei vii să nu mai păcătuiască, să se spovedească și ei, pregătindu-se cu post și rugăciune pentru a primi Sfânta Împărtășanie. Sunt și astfel de binecuvântate persoane care luptă duhovnicește pentru sufletele celor plecați la Domnul.

Sfântul Grigorie cel Mare ne îndeamnă însă ca noi înșine să ne trudim pentru salvarea ­sufletului propriu, cât încă ­suntem în viață: „Trebuie să ne gândim că este o cale mai sigură ca binele pe care speră fiecare că îl vor face alții pentru el după moartea lui să îl facă el însuși pentru sine cât timp trăiește. Căci este mai mare fericirea de a ieși liber decât aceea de a fi eliberat după moarte” (Op. cit., IV, LX, 1, p. 431).

Și pentru a răspunde în final întrebării formulate întru început: Da, există posibilitatea iertării după moarte a unor păcate, ­pentru cei care nu au fost împotriva Domnului și a Bisericii și nu au săvârșit păcate foarte grave. Condiția este să existe urmași ­care să îi pomenească, să facă milostenii pentru ei și să ceară preoților să săvârșească Sfinte ­Liturghii pentru cei adormiți.