Maica Siluana, un chip al bucuriei

Ce știu sigur despre Dumnezeu este că face oamenii să se întâlnească. Îi pune față în față. Îi scoate în cale. Mereu am știut că este „mâna” Lui pentru că a te întâlni cu un om care îți schimbă viața nu are cum să fie doar... o coincidență.

Unul dintre oamenii impor­tanți care mi-au schimbat viața este maica Siluana Vlad. Maica Siluana a fost fondatoarea Centrului de consiliere „Sf. Arhangheli” din Iași și stareța mănăstirii care aparține de acest centru. Sub binecuvântarea Mitropoliei Iașilor, maica a avut, în ultimii 26 de ani, o lucrare ­deosebită. Cu o mână de maici, a susținut sute și chiar mii de persoane cu probleme de depen­dență și codependență.

Am cunoscut-o în 2009, când duhovnicul meu de atunci mi-a sugerat să o caut pe internet. Am căutat, am citit, m-a atras mult ce făcea, i-am scris. Și de atunci am început să lucrez cu dânsa foarte îndeaproape. Am făcut seminarul iertării, am participat la toate seminariile ei, am fost la ea în vizită, am ciocnit un vin alături de maica. Ce m-a frapat și atras cel mai mult la ea a fost că, în perioada în care eu am descoperit-o, aveam mare nevoie de îndrumare, atât psihologică (lumească), cât și spirituală. Dânsa a reușit, prin munca pe care o desfăşura, să îmbine atât de coerent și natural cele două aspecte ale omului. Prin seminariile și scrierile ei, am înțeles că Dumnezeu este în interiorul omului și că lucrează prin voința și puterile sufletești. El nu reprezintă vreo voie separată, pe care trebuie să o aflu din exterior, ci este în interiorul meu, în cele dinlăuntrul meu. Așa că am pornit spre cunoaș­terea de sine, un drum care continuă și în ziua de azi, care nu este deloc ușor. Între timp, am absolvit Facultatea de Psihologie, dar și multe alte formări de scurtă durată în terapie. La fel ca maica, am cunoscut oameni în durere, în închisori, în centre de consiliere și dezalcoolizare. Am lucrat și eu pentru mine cu oameni și mi-am cunoscut „umbrele” și neajunsurile. Am învățat sute de lucruri și caut, zi de zi, să le pun în aplicare în cadrul muncii și familiei mele.

De când am devenit mamă, simt că am intrat într-o altă sferă de cunoaștere și relaționare. Părintele Iulian Negru spune chiar că nu ne putem vindeca decât în relații. Că acolo ne dăm seama cât de bolnavi suntem și acolo vedem și pașii pe care îi facem spre vindecare. Pe celălalt este bine să îl descoperim tot prin noi, și în noi. Răbdarea şi smerenia doar în relații le învățăm. Acceptarea, pacea, bucuria, toate nuanțele și nivelurile iubirii tot în relații le învățăm. Relațiile cu copiii ne apasă cel mai mult pe „butoane” și acolo avem de învățat cel mai mult. Dacă avem smerenia să ne dăm seama că ei nu sunt decât oglinzi ale noastre și ale arborelui nostru genealogic, am putea lucra eficient la transformarea noastră spirituală.

Maica Siluana era și o ambasadoare a bucuriei „pe care nu o mai ia nimeni de la noi”. Nu era conferință să nu amintească de importanța bucuriei. Nu întâmplător a lăsat trei volume cu conferințele numite „Meșteșugul bucuriei”. Credea că este cel mai important motor al omului în viață. Ea considera că mai bine nu mai face omul nimic decât să îi fie lehamite atunci când face ceva. Asta îmi amintește de un gând asemănător al părintelui Arsenie Papacioc, care considera că mai bine o rugăciune mai scurtă și din suflet, ca o „răsuflare”, decât mult „tipic și la inimă nimic”.

Maica Siluana mi-a dat o nouă perspectivă asupra dumnezeirii, una realistă și care este posibilă pentru fiecare om. Dumnezeu, prin maica, nu a rămas ceva de neajuns, ci o energie pe care eu o pot folosi oricând dacă doar îmi concentrez atenția și voința asupra ei. Am înțeles că eu Îl chem pe Domnul, eu mă folosesc de energia Lui, de Iubirea Lui ca să pot crede în lucruri bune concrete în viața mea. Mi-a luat timp mult până a mă comporta conform acestei înțelegeri, pentru că mi-a luat timp până am ajuns la maturitatea necesară să integrez învățăturile maicii. Am învățat că nu se poate trăi hristic dacă nu ne cunoaștem codepen­dența noastră și în ce fel se manifestă în noi, prin relațiile cu familia noastră. Prin seminarul iertării, am învățat să îmi iert părinții, să fac pace în inima mea cu abuzatorii mei, deși ei nu au dispărut total din viața mea. Datorită ei, am hotărât să fiu fidelă dorinței mele de a trăi cu scopul de a iubi necondiționat, așa cum ne iubește Dumnezeu. Am învățat că tot ce contează pentru copii, dar și pentru oamenii cu care lucrez ca psiholog, este să fiu un model, iar ceilalți se vor vindeca de la sine, fără controlul și constrângerea mea.

Îmi spunea „Ioana mea”. De fapt, așa le spunea tuturor copiilor ei spirituali, folosind pronumele posesiv... Maica Siluana Vlad a fost prima mea îndrumătoare, primul mentor care mi-a deschis porţile înțelegerii profunde și dorința de a fi psiholog.

Oamenii dragi ne rămân pururi în inimă ca o amprentă de neșters. Oamenii ca maica te cresc dezinteresat sufletește și apoi te poartă în rugăciune. S-a dus în veșnicie în seara de 8 iunie, după aproape 28 de ani de slujire tinerilor și tuturor oamenilor cu probleme mari de viață.

Drum lin, maică iubită, și mulțumesc pentru tot ce m-ai învățat!