Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Manipulare şi agresiune informaţională

Manipulare şi agresiune informaţională

Un articol de: Grigore Radoslavescu - 09 Oct, 2007

▲ Informaţia mistificată reuşeşte manevrarea psihicului la cote de neimaginat cândva ▲

Despre manipularea mulţimilor prin tehnicile mass-media s-a vorbit destul de mult, de la un capăt la altul al Planetei, informaţia mistificată furnizată de cea de a patra putere reuşind astăzi, în „epoca dezinformării“ - cum o denumeşte Henri Pierre Cathala -, manevrarea psihicului la cote de neimaginat cândva.

Exploatând abil dihotomiile raţiune-sensibilitate, conştient-inconştient şi luciditate-imaginar, structurile mediatice profilate pe producţia de imagine excelează în persuasiunea psihică orientată dincolo de raţiune, sensibilitatea fiind afectată până la nivelul la care facultatea de judecare nu mai poate interveni, subiectul reacţionând precum marioneta unui scenariu prestabilit, dar difuzat cu aparenţa şi pretenţia desăvârşitei obiectivităţi. Astfel că manipularea mediatică - indiferent dacă utilizează tehnica schimbării forţate a conştiinţei sau pe cea a modificării ilicite a informaţiei - se face fără „ştirea“ raţiunii, dar cu „ştirea“ şi, mai ales, cu concursul inconştientului. Aşadar, folosind imaginea, televiziunea face să precumpănească senzorialul asupra raţionalului şi inconştientul asupra conştientului.

Potrivit sociologului francez Jean Cazeneuve, „prin privilegierea văzului, televizualul stârneşte zonele inferioare ale psihicului, agită pulsiunile abisale, constrânge subiectul să acţioneze instinctual, ca ins de masă, sugestionat şi sugestionabil, care se confundă în mulţime şi suferă, împreună cu ea, drama masificării de pe micul ecran“. Şi a mistificării, am adăuga noi.

O ştiristă de la o televiziune, ce se pretinde ancorată puternic în realitate, culege o ştire dintr-o publicaţie de scandal. „Ştirea“ arată că la o mănăstire din judeţul Neamţ există un stareţ care îşi bate frecvent călugăriţele din subordine, le înjură, nu le permite să-şi facă rugăciunile la chilii, le interzice accesul în biserică etc. Ştirista a considerat că nu era suficientă împroşcarea cu noroi prin cuvântul scris. Musai prin imagine, căci numai aşa sădeşti în sufletul telespectatorului onest violenţa, îndârjirea, nemulţumirea, trezirea instinctelor, iar în cazul dorit a fi mediatizat, pornirea agresivă inconştientă împotriva acelui stareţ care, chipurile, îşi maltratează călugăriţele. Şi aşa, cei doi, ştirista şi jurnalistul-detectiv se adresează naţiunii române, solicitându-i, viclean, pervers şi abil, să se răscoale nu numai împotriva stareţului de la mănăstirea respectivă, dar şi împotriva celorlalţi stareţi, împotriva întregii biserici, dacă se poate, împotriva tuturor slujitorilor sfintelor altare. Ştirea nu este „aruncată“ pur şi simplu pe micul ecran şi confirmată de jurnalistul-detectiv, pentru că acesta are în buzunar şi vreo două secvenţe video înregistrate cu „camera ascunsă“. Chiar şi pentru un nespecialist se vedea clar că formatul ales al emisiunii, întrebările puse, răspunsurile, comentariile, insistenţa pe cele două-trei secvenţe video, fără sonor, dar cu comentarii ale celor doi vorbitori ce se intervievau unul pe altul privind „limbajul nedemn de un preot“ al stareţului, aveau un singur scop: impresionarea inconştientului privitorului la televiziune, trezirea în acesta a impulsiunilor freudiene şi hipnozizarea lui, în final.

În fapt, ce se întâmplase la acea mănăstire? În primul rând, mănăstirea respectivă are ca vieţuitori numai bărbaţi, nicidecum femei, nicidecum călugăriţe. Ştiau cei doi, acest lucru? Cu siguranţă, jurnalistul-detectiv ştia. Iar ştiristei îi convenea să treacă totul sub tăcere. Ştiau că femeia surprinsă cu camera ascunsă nu era călugăriţă, ci o săteancă din apropiere care, pentru că donase cândva terenul pentru biserică, considera că ea trebuie să fie stareţă şi chiar... preot slujitor la altar? Ştiau, desigur, pentru că puseseră totul la cale când aranjaseră „scenariul“ cu vicleana filmare exact în momentul în care monahii urmau să ceară femeii travestite în călugăriţă să părăsească biserica. Jurnalistul-detectiv era informat că fosta donatoare de teren şi acolitele ei, devenite „gherasimiste“ peste noapte, cu ascultare la un popă ortodox caterisit în 2005 şi la o biserică zisă „secretă“ sau „paralelă“, mai provocaseră tulburări şi în înainte. Dar nu avusese cine să le filmeze şi mai ales să măsluiască imaginile. Or, scenele cu solicitarea stareţului, intervenţia celorlalţi monahi, cu ţipetele femeieşti - pentru care s-a găsit sonor - şi toate celelalte dădeau bine pentru efectul manipulator urmărit. De ce să se vorbească în material despre eforturile celor zece monahi care, cu sprijinul comunităţii locale şi al unor credincioşi cu dare de mână, au reuşit să construiască, pe locul fostului schit, un impresionant complex mănăstiresc, format din: biserică lungă de 32,80 m şi lată de 9 m, adevărată catedrală, casă monahală în stil brâncovenesc, cu două etaje, paraclis cât o biserică, agheasmatar deosebit de frumos, toate noi!? (Cititorul de bună credinţă, doritor de a merge în pelerinaj la acest schit, ridicat la rangul de mănăstire în ziua de 30 august a.c., poate afla aceste lucruri şi alte detalii din pagina 16 a ziarul nostru nr. 199 (800) din 28 august 2007, accesând web-site-ul www.ziarullumina.ro.

Revenind la subiectul în discuţie, cititorul se va întreba de ce am asociat termenului de manipulare şi sintagma agresiune informaţională. Pentru că, aşa cum arată şi acest caz tipic de manipulare, faptul, real parţial ori total, sau imaginar este folosit în mod tendenţios tocmai pentru a se fabrica o opinie curentă favorabilă manipulatorului folosind următoarele procedee: selectarea informaţiilor, amputarea lor, modificarea contextului, izolarea informaţiei manipulatoare de contextul ei real; amalgamarea informaţiei cu altele, care nu au nici o legătură cu ea, dar o descalifică; confecţionarea unui context măsluit; sublinierea faptului secundar în dauna celui esenţial; comentarea informaţiei cu un anume ton sau o anume mimică; difuzarea acelor ştiri false, care se fac ecoul rumorii imaginare lent dezlănţuite; folosirea artei tăcerii, care constă în eliminarea informaţiilor ce nu convin; utilizarea unui jargon socilogic sofisticat de genul „de ce să te exprimi simplu, când poţi să te exprimi complicat“.

Aşadar, nu ne paşte numai pericolul manipulării mediatice. La orizont se profilează un noul pericol: agresiunea informaţională. Falsificarea brutală a realităţii de către televiziunile ce trâmbiţează pe post sloganul „aducerii realităţii în casele noastre“ este un exemplu pe care nu putem să nu-l luăm în seamă, indiferent că suntem specialişti în domeniu sau simpli privitori, nefamiliarizaţi cu mecanismele fabricării informaţiilor publice, obişnuiţi să credem în ceea ce vedem.