Maratonul vieții noastre

În luna septembrie sau august (datarea e disputată de istorici) a anului 490 î.Hr. a avut loc Bătălia de la Maraton între armata persană, care invadase Grecia continentală, și o alianță a orașelor-stat grecești (polisuri).

A fost prima dată, în cadrul Războaielor medice, când perșii au fost înfrânți decisiv într-o bătălie deschisă. Momentul a marcat sfârșitul primei lor invazii în Grecia, aceștia fiind siliți să se retragă în Asia, și a spulberat mitul invincibilității persane, așa după cum, 17 secole mai târziu, flota engleză condusă de un fost corsar, Francis Drake, avea să creeze cel mai spectaculos oximoron din istorie învingând Invincibila Armada spaniolă.

Anul anterior Bătăliei de la Maraton, 491 î.Hr., fusese marcate de pregătirile militare și diplomatice pentru ofensiva Imperiului persan. Darius a trimis ambasadori în principalele orașe-state grecești cerându-le să i se supună și să îi ofere „pământ și apă”, gestul simbolic de supunere la perși. Atât personalitatea belicoasă a conducătorului persan, cât și obiceiul amintit au fost sublimate magnific de Mihai Eminescu în „Scrisoarea a III-a”:

După vremuri mulți veniră, începând cu acel oaspe,

Ce din vechi se pomenește, cu Dariu al lui Istaspe;

Mulți durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod,

De-au trecut cu spaima lumii și mulțime de norod;

Împărați pe care lumea nu putea să-i mai încapă

Au venit și-n țara noastră de-au cerut pământ și apă.

Unele dintre polisurile grecești i-au primit propunerea, dar Atena și Sparta au refuzat categoric. Mai mult, Sparta i-a ucis pe trimișii lui Darius.

Drept care imensa armată și flotă persană (s-a estimat că ar fi fost peste un milion de oameni) s-a pus în mișcare și, după lupte preliminare, la sfârșitul lunii august a anului 490 î.Hr., cele aproximativ 600 de corăbii persane au ancorat în golful de la Maraton, la doar 42 km de Atena.

Rezultatul se știe: cu resurse mult mai modeste, grecii au învins în mod neașteptat.

Cum pe vremea aceea nu existau mijloace rapide de comunicare, Fidipide, un mesager atenian, a alergat cei 42 de kilometri pentru a anunța victoria. Când a ajuns în agora Atenei, a strigat: „Nenikikamen”  („Am învins!”), după care a murit de epuizare.

În amintirea lui, la inițiativa baronului Pierre de Coubertin, în programul Jocurilor Olimpice moderne resuscitate de acesta a fost inclusă proba de maraton, pe o distanță de 42,195 km. Mai mult, maratonul încheie fiecare olimpiadă, ca un simbol al victoriei sportului asupra tuturor conflictelor între oameni, căci, în antichitate, în timpul Jocurilor Olimpice se opreau războaiele, ceea ce, din păcate, nu se mai întâmplă azi...

Există în această istorie un tâlc care ne privește pe toți. Fiecare dintre noi are de parcurs, în timpul vieții noastre pământene, un maraton - sau poate mai multe. În limbaj creștin, avem o cruce de dus. Unii alergăm mai repede, alții mai încet. E în primul rând o întrecere cu noi înșine. Important este ca, la sfârșit, să putem spune că ne-am învins limitele și am depășit obstacolele ieșite în cale. Important este, conform aceluiași Pierre de Coubertin, să participăm. Să nu ne dăm bătuți înainte de a fi încercat totul. Iar victoria finală, victoria supremă, este să primim mântuirea.