Medalion pentru un avvă din cetate

Plecarea fulgerătoare la Domnul a părintelui profesor Atanasie Tănăsache Costea, slujitor al Bisericii „Sfântul Ilie”-Grant, Protoieria Sector 6 Capitală, ne-a tulburat pe fiecare. Trăim zilele acestea starea pe care omul o simte atunci când nu are răspunsuri la propriile întrebări sau când răspunsul nu-i îndestulează mintea ispititoare. Știm că în astfel de momente nu va dormita, nici nu va adormi Cel ce păzeşte pe Israel. Domnul te va păzi pe tine de tot răul; păzi-va sufletul tău. Domnul va păzi intrarea ta, ieşirea ta de acum şi până în veac (Psalmul 120, 4, 7-8).

La întrebarea: De ce, Doamne, suntem supuși unei asemenea încercări?, răspunsul ne vine de la Domnul, Care zice: Gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre și căile Mele ca ale voastre. Cât de departe sunt cerurile de la pământ, aşa de departe sunt căile Mele de căile voastre şi cugetele Mele de cugetele voastre (Isaia 55, 8-9). Și ori de câte ori credința ne este încercată, tot El ne mângâie: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi (Ioan 11, 25).

Protoieria Sector 6 Capitală are mulți preoți vrednici: profesori de teologie, ctitori de lăcașuri sfinte, dar și ctitori ai bisericii ca turme cuvântătoare, slujitori și predicatori deosebiți, gospodari și buni chivernisitori ai casei lui Dumnezeu, buni duhovnici și liturghisitori.

Părintele drag nouă, Atanasie Tănăsache Costea, al cărui suflet bate acum la poarta veșniciei, a fost un astfel de slujitor vrednic: cu voce de înger, cu un cuvânt pătrunzător, mobilizator și îndreptător, slujitor cu râvnă de monah, părinte duhovnicesc de familie și duhovnic precum un tată, un avvă pentru mulți preoți tineri și profesori de religie, model prin familia sa, totdeauna stăpânit de bucuruia Învierii și a nemuririi așa cum însuși îi este numele (Atanasie).

Cum a fost viața pe care ați trăit-o până acum? A fost întrebat părintele. - Ca un vis, parca ieri m-am născut, a răspuns, de parcă deja gusta din veșnicie. Și continua: ... la o vârstă a cântăririi lucrurilor trebuie să ne gândim că nu suntem veșnici. Timpul acesta l-a lăsat Dumnezeu ca să ne pocăim și prin el să ajungem la veșnicie. Anul liturgic bisericesc ne aduce nouă creștinilor o înțelegere a spiritua­lității noastre. Timpul nostru liturgic începe cu pocăința noastră (perioada Triodului), apoi cu lumina sau luminarea noastră (perioada Penticostarului), apoi urmează îndumnezeirea noastră. Viața în biserică înveșnicește timpul vieții noastre.

Părintelui Tănăsache i-a plăcut să slujească neîntrerupt, a liturghisit zilnic, dacă nu slujea, spovedea, dacă nu spovedea, alina un suflet și-l încuraja sau era la facultate printre părinții profesori și printre studenți. Nu de puține ori ni-l amintim la conferințele pastoral-misionare, la cercurile pastorale din protoierie sau la multe alte evenimente, la care dacă nu slujea în Altar, era la strană, de multe ori la aceeași slujbă era și în Altar, și la strană.

I-a slujit lui Dumnezeu cu toată ființa sa, cu toată putința sa și cu toată familia sa. Dacă cineva dintre noi era trist, îi spunea un cuvânt de bucurie, un zâmbet, o glumă, dacă era puțin deznădăjduit, îl încuraja, dacă era puțin mândru, îl aducea cu picioarele pe pământ. A avut multe daruri de la Dumnezeu: unii i-au simțit jertfa de soț și de tată, alții bunătatea unui bunic, alții răbdarea și îndrumarea unui duhovnic apropiat, alții nevoința unui monah, alții dulceața cuvintelor părinților Bisericii, alții înrâurirea unui dascăl, alții iertarea sau mângâierea lui Dumnezeu din scaunul pocă-­­i­nței, alții prietenia unui coleg și frate.

Prin părintele Tănăsache, unii L-au iubit mai mult pe Dumnezeu, alții i-au dăruit mai mult timp rugăciunii sau postului, sau citirii din cărțile sfinte, alții au căpătat mai multă evlavie la sfinți și implicit ajutor de la ei: de la Sfânta Ecaterina, de la Sfinții Chiril și Atanasie, de la Sfântul Ioan Rusul, de la Prorocul Ilie etc.

Dânsul spunea cu toată ființa că nu-l înfrico­șează moartea și că a muri înseamnă a merge și a te întâlni cu Dumnezeu și cu părinții dragi, că înmormântarea și pomenirile pentru cei dragi sunt adevărate praznice. Și iată, acum când Parohia „Sfântul Ilie”-Grant se pregătea de hram, de praznic, când generația de colegi a părintelui se pregătea de reuniunea de 38 de ani de la terminarea facultății, părintele ne-a chemat la un alt praznic, praznic mare, praznicul său. După multe jertfe ale sale, acum a adus jertfa supremă, chiar sângeroasă. A întrebat Avva Marcu pe Avva Arsenie, zicând: De ce unii oameni buni, când este să moară, simt multă strâmtorare și sunt vătămați în trupurile lor? A răspuns Bătrânul: Pentru ca să fie sărați cu sare aici și să plece curați acolo! (Cuvânt din înțelepciunea pustiei), iar Sfântul Anastasie Sinaitul continuă această idee, zicând: după moartea năprasnică a vreunui sfânt, credincioșii ar trebui să se întrebe: dacă acest om drept a avut parte de o astfel de moarte, la ce să ne așteptăm noi, păcătoșii?

Vom rememora aceste ultime zile din viața părintelui profesor și vom vedea câtă rânduială a avut Dumnezeu: a avut bucuria de a fi înconjurat de toată familia sa, chiar și de părintele Proclu, slujitorul familiei în Sfântul Munte, a vizitat plaiurile dragi ale Moldovei, unde mereu își găsea liniștea, și și-a încredințat sufletul lui Dumnezeu în locul în care a făcut prima școală teologică, la Buzău. Dacă ni se pare că părintele nu și-a făcut timp mai mult pentru oricare dintre noi, asta s-a întâmplat deoarece s-a făcut tuturor toate. Căutați să înveșniciți orice clipă cu părintele și să transmiteți bucuria întâlnirii cu el și altora.

Îi mulțumim părintelui Tănăsache pentru lecția sau pilda vieții sale. Doamnă preoteasă Elena, copii și nepoți dragi ai părintelui, fiți puternici ca și părintele altădată! Fiți fericiți că purtați chipul și sufletul părintelui, vorbele și gândurile sale!

De acum trăiește în fiecare dintre noi prin ceea ce ne-a dăruit, de acum încolo vorbele sale, faptele sale, darurile sale pentru fiecare dintre noi îl vor face prezent permanent printre noi. Știm că Hristos, bucuria noastră, a înviat din morți, moartea nu mai are stăpânire asupra Lui. Acum părintele Atanasie Tănăsache și noi împreună cu el murim puțin, dar trăim lui Dumnezeu și pentru Dumnezeu. N-a murit, ci doarme, este obosit de călătoria vieții, dar ne vom reîntâlni!