Melancolii de-a gata

O simplă excursie prin supermarketurile Capitalei îţi dă iluzia că marea sărbătoare a Sfintelor Paşti aduce o uşurare infinită gospodinelor în multele şi obositoarele pregătiri premergătoare praznicului. Ştim cu toţii că pe lângă pregătirea sufletească, incluzând mersul la denii, spovedania, împărtăşania şi grija de a fi în pace cu fiecare, femeile din fiecare familie creştină au în plus şi sarcina de a face casa cât mai curată, mai plăcut aranjată şi, nu în ultimul rând, dar pe ultima sută de metri, pregătirea bucatelor speciale. Fără toate acestea, sărbătorirea Paştelui n-ar mai fi la fel, în orice caz nu ar mai fi una românească.

Frământarea pretenţiosului cozonac, coacerea păscuţelor, prepararea ciorbei de miel, a fripturii, înroşirea ouălor, toate cer migală, atenţie, pricepere şi mai ales timp.

Se pare că tocmai puţinul timp care le rămâne după orele de serviciu este ceea ce face ca vremurile în care trăim să fie din ce în ce mai stresante, mai constrângătoare şi generatoare de frustrări pentru femeile de azi. Tocmai această acută lipsă de timp este speculată şi "ajutată" de spiritul mercantil al producătorilor de bunuri de tot felul. Dacă nu ai vreme, dispoziţie şi chemare spre cele ale bucătăriei, găseşti de-a gata tot ce vrei, nu trebuie decât să ai bani şi să întinzi mâna în rafturile şi vitrinele frigorifice ale magazinelor: cozonaci, sarmale gata înfăşurate numai bune de fiert, drob de miel, ouă gata vopsite şi câte şi mai câte altele! Parcă nu mai este chiar atât de greu să fii femeie, să ai un serviciu şi în acelaşi timp o familie, îţi spune realitatea din supermarket. Şi accepţi oferta, cumperi tot ce se poate. Doar uneori amintirea copilăriei în care îţi vedeai mama şi bunica trebăluind în zilele dinaintea praznicului îţi trimite câteva melancolii. Îţi aminteşti de aburul ieşind din cozonacii scoşi din cuptor şi duşi în cămara anume pregătită, încă n-ai uitat neastâmpărul şi aşteptarea abia înăbuşită când îţi făceai drum spre comorile aromate, dar neprimind nimic pentru că încă era post.

Toate aceste mici lucruri care ne păstrează tradiţia, toată moştenirea de gesturi şi fapte transmise de generaţii întregi par a fi condamnate la mersul pe o frânghie foarte subţire, într-un mare pericol de a se rupe sau a se balansa deasupra unui mare gol.

Da, astăzi suntem ocupate, ştie toată lumea, dar măcar ouă gata înroşite ar fi cazul să nu cumpărăm. Ar fi bine să vedem aici nu doar teama că ne pierdem tradiţia, ci şi faptul că ni se fură într-un mod perfid chiar bucuria de a însufleţi lucrurile, de a face pentru cei din jur ceva frumos, care are în sine o mică jertfă iubitoare şi care dă gust bucatelor, frumuseţe obiectelor şi sens comuniunii.