Mergând împreună cu orbii pe calea Luminii

Sfintele Evanghelii relatează multe vindecări săvâr­șite de către Domnul nostru Iisus Hristos, între acestea aflându-se și redarea vederii unor orbi care gustaseră tristețea și adâncul întunericului.

Ce s-a întâmplat în episodul evanghelic al Duminicii a 6-a după Paști a uimit nu doar pe ucenicii Mântuitorului, ci și pe cei care Îl urmau și Îl vedeau pe Iisus - Mesia. În inimile pline de ură ale fariseilor și cărturarilor se așeza tot mai mult întuneric, de aceea Mântuitorul le-a spus: „Dacă ați fi orbi n-ați avea păcat. Dar acum ziceți: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră” (Ioan 9, 41).

Vindecările pe care Mântuitorul le-a făcut celor lipsiți de vedere s-au petrecut la Ierusalim, Betsaida, Capernaum și Ierihon. În aceste locuri în care au primit binecuvântarea Fiului lui Dumnezeu și în care a strălucit peste mulți Lumina lumii vom merge și noi pe urmele Mântuitorului.

La Betsaida, Mântuitorul a vindecat un orb, cum citim în Evanghelia după Sfântul Marcu (8, 22), Betsaida înseamnă casa pescarilor, iar locul ne aduce aminte de trei dintre ucenicii Mântuitorului: Petru, Andrei și Filip. Localitatea era situată lângă Marea Galileei, locul predilect prin care Mântuitorul și discipolii Săi treceau spre diferite localități din preajma acestui lac.

Până nu demult, s-a crezut că porturile din perioada Mântuitorului nu au rezistat trecerii timpului, dar recent, în ultimul pătrar al veacului al XX-lea, arheologi subacvatici au găsit un zid de piatră construit din bazalt, cu o lungime de peste 150 m și vreo 3 m înălțime. Acesta era menit să protejeze portul și bărcile, știind că lacul, deși cu dimensiuni reduse, 23 km lungime și 13 km lățime, avea adeseori parte de furtuni devastatoare. Sfintele Evanghelii ni-L arată pe Mântuitorul potolind, într-una din zile, o furtună care amenința viața ucenicilor din corabia în care se aflau.

La câțiva ani după această deosebită descoperire arheologică, în timpul unei secete, s-au descoperit mai multe diguri și porturi, cel puțin 12 la număr. În aceeași perioadă, când apa a scăzut foarte mult, s-a descoperit și o barcă de lemn. În ianuarie 1986, barca a fost scoasă din mâl și restaurată, aceasta având dimensiunile de 8,2 m lungime și 2,3 m lățime, și datând din perioada veacurilor I î.Hr.-I d.Hr.

Conform afirmațiilor lui Iosif Flaviu, o astfel de ambarcațiune putea purta până la 15 persoane. Fără să știm exact dacă a aparținut vreunuia dintre ucenicii Mântuitorului, barca găsită în mod minunat în mâlul lacului Ghenizaret ar fi putut să-i transporte chiar pe Mântuitorul și pe ucenicii Săi.

În Betsaida, unde Mântuitorul i-a vindecat pe orbi și a făcut multe minuni, împreună cu ucenicii, s-au descoperit case de pescari din perioada elenistică și romană, care erau construite din bazalt, mai multe camere fiind zidite în jurul unei curți interioare. Dacă ținem cont de grosimea zidurilor, care varia de la 40 la 70 cm, putem considera că o parte dintre clădiri aveau și al doilea nivel, iar multe dintre locuințe aveau și pivniță, descoperindu-se câteva amfore de lut.

De asemenea, au fost găsite cârlige pentru pești și greutăți de plumb, ceea ce înseamnă că pescuitul era deosebit de important pentru acea comunitate în perioada despre care vorbim. Într-un asemenea context ne gândim și la apostolii Petru și Andrei, care trudeau de dimineață până seara, pentru agoniseala zilnică.

Nu departe de Betsaida, se afla localitatea Capernaum, în care, ne spune Evanghelistul Matei în capitolul 9, versetul 27, că doi orbi se țineau după Iisus, iar Mântuitorul le-a deschis ochii.

Capernaum este situat în extremitatea nordică a Mării Galileei, iar dintre locurile prezentate în Noul Testament, a fost printre cele mai cercetate, cu săpături și diferite excavații în 1894, 1905, precum și în anii 1970 și 1980. Astfel, s-au scos la lumină lucruri importante pe care Biserica și Istoria creștină le păstrează ca pe un important tezaur.

Orașul Capernaum a fost locuit din veacul al V-lea înainte de Hristos și până în secolul al X-lea după Hristos. Evangheliile ne spun că Mântuitorul a vorbit în sinagogile din Galileea, iar cea din Capernaum a fost și ea menționată în acest sens. Sinagoga care a fost descoperită în Capernaum era destul de spațioasă, 24,3 m/18,5 m. Construită din calcar adus din altă parte, întrucât acesta nu se află în Galileea, structura este deosebit de frumoasă, accesul se făcea pe câteva trepte, iar trei intrări duceau de la portic în partea principală a sinagogii, numită locul de rugăciune. Lângă pereții interiori erau construite bănci de piatră, unde oamenii stăteau să asculte citirea Scripturilor. Același plan a fost folosit pentru bazilici, fiind întâlnit în bisericile de la începuturile crești­nismului, descoperite în zona Țării Sfinte.

Excavațiile ulterioare au arătat că, sub structura de calcar, se afla o construcție mai veche, din bazalt, ce poate fi sinagoga unde a predicat Mântuitorul Hristos, construită în veacul întâi.

În apropiere se afla casa lui Simon și a lui Andrei, frații care s-au mutat din Betsaida.

Arheologii franciscani au descoperit chiar și casa în care Mântuitorul a poposit adeseori în Capernaum. Este vorba despre o locuință care, potrivit informațiilor, ar fi avut o cameră de 5,8 m pe 6,45 m, cu podeaua și pereții zugrăviți; tencuiala datând din secolul I. Se pare că nici o altă casă din acest oraș nu mai fusese tencuită. Știm din cărțile Noului Testament că primii creștini se întâlneau în case, ceea ce înseamnă că și aceasta ar fi putut fi un astfel de loc de întâlnire. În secolul al IV-lea complexul a fost extins și înconjurat de un zid, fiind ridicată o biserică în formă octogonală, care avea și un baptisteriu, ceea ce însemna pre­zen­ța unei puternici comunități creș­tine. În apropiere se afla țărmul Mării Galileei, cu diguri de piatră, unde treceau mulți vizitatori și pescari, dar și călători. Aici Mântuitorul a adresat - se pare - cuvintele: „Vino după Mine” (Matei 9, 9) celor care au devenit apostoli; pescari de oameni.

Un alt loc al vindecării orbilor din vremea lucrării misionare a propovăduirii Evangheliei a fost bazinul sau lacul Siloamului, alimentat din apele izvorului Ghihon, atât de prețios, într-o vreme în care Țara Sfântă avea nevoie de apă. La Siloam a trimis Mântuitorul pe un orb din naștere să se spele, iar acesta a venit văzând. În jurul acestei minuni s-a creat o adevărată tulburare, provocată de fariseii și cărturarii hotărâți ca toți cei care vor crede în Mântuitorul Hristos și vor mărturisi despre El să fie scoși afară din sinagogă, referindu-se și la familia orbului vindecat de către Domnul, care a trebuit să facă față unui complex interogatoriu, îndată după vindecarea celui în cauză.

Un alt loc al vindecărilor a fost și Ierihonul, despre care ni se spune că Mântuitorul, fiind în trecere, a vindecat, la poarta cetății, pe orbul Bartimeu, fiul lui Timeu, iar într-o altă împrejurare, la ieșirea din cetate, a întâlnit doi orbi pe care i-a tămăduit. Ierihon înseamnă lună, iar cetatea este cea mai veche așe­zare a lumii, locuită și în prezent, fiind situată la 258 m sub nivelul mării. Numită cetatea palmierilor sau a florilor și aromelor pustiei, s-a bucurat de un izvor cu un debit mare, care a atras locuitori din vremuri imemoriale! În cărțile Sfintei Scripturi, Ierihonul este menționat ca fiind prima cetate pe care israeliții o întâlnesc în cale și pe care o cuceresc (Iosua 6). Ne este descris în amănunt felul în care a fost cucerită, după înconjurul ei vreme de șapte zile și prăbușirea zidurilor la sunetele trâmbițelor. Lângă Ierihon, darul marelui Profet Ilie a trecut asupra ucenicului său, Elisei, cum citim la II Regi 2, 19-21.

De atunci se numește acest loc fântâna lui Elisei. Cetatea a fost reconstruită după întoarcerea israeli­ților din exil și, începând cu Alexandru cel Mare, a fost domeniul personal al suveranilor aflați vremelnic la putere. La Ierihon s-au construit cele mai frumoase palate, în care conducătorii locuiau în perioadele reci, întrucât temperaturile erau foarte plăcute, cu o diferență de peste 10 grade față de Ierusalim. Mântuitorul a poposit acolo, în casa lui Zaheu Vameșul.

În secolul al IV-lea Ierihonul a devenit un puternic centru creștin întrucât, la anul 325, avea Reședința episcopală, iar în perioada care a urmat, s-au construit numeroase biserici și mănăstiri. Astăzi orașul adăpostește vestigii deosebit de importante, mai ales cele legate de strălucita istorie a întoarcerii și schimbării lui Zaheu, vameșul, devenit, în cele din urmă, ucenic al Mântuitorului și propovăduitor al Evangheliei.