Mersul la cofetărie

Cam o dată pe lună, apărea o căruță cu coviltir în sat. Era Stoian, care venea cu înghețată de la oraș. Un leu cornetul! Sau un ou, căci se găseau cu greu lei pe atunci. Poate doar ziua de bâlci și vacanța de vară le așteptam cu atâta drag ca pe Stoian.

În venirile lui consta mersul nostru la cofetărie, iar în duminicile când el nu venea, în biscuiții copți de mamele noastre în cuptorul de pâine. Erau buni și ei, dar nu la fel de buni ca înghețata.
Mersul la cofetărie mai consta și în mersul la cooperativa de consum, de unde luam, tot pe ouă, marmeladă. Dacă nea Mielu, gestionarul, ar fi fost de acord, i-am fi dus fiecare câte o găină, ca să ia direct de la ea ouăle, iar noi să primim în contul lor o porție zilnică de marmeladă. Dar nea Mielu nu era de acord de multe ori nici cu ouăle pe care le aduceam de acasă și ni le spărgea, ca dovadă că nu era, direct în cap. Zicea că le-am luat de sub cloșcă și sunt clocite. Ne-o clocea de fiecare dată când nu-l prindeam în toane bune, dar nu aveam cui să ne plângem.

Cel mai ieftin mers la cofetărie era atunci când se coceau dudele! Mai găseam, când ne cățăram în vârful lui, câte un cuib de coțofană plin cu ouă, dar nu ne interesa, pentru că, spre deosebire de Stoian, dudul nu ne cerea să-i plătim. Cât despre spartul ouălor în cap, cum făcea nea Mielu, nu știu nimic, deoarece n-am vârât niciodată mâna în vreun cuib.

Cel mai frumos mers la cofetărie era mersul la bâlci, care se întâmpla în ziua de Rusalii. Ronțăiam turtă dulce și alviță până mă lua amețeala, dar nu de la ele, ci de la datul în călușei. Cu călușeii ne și întorceam de la bâlci, doar că înhămați la căruță. Imediat ce ajungeam acasă, creșteau la loc, devenind ditamai caii!

Diferența dintre noi și cai era că lor nu le da niciodată prin gând să meargă la cofetărie.

Sau poate că le da, dar nu puteai să bagi de seamă.

Și mai era mersul la colindat, când se muta întreaga lume în căruța lui Stoian. Aerul începea să înghețe, devenind dulce. Aproape că-ți venea să mori de drag când respirai!

Și te cuprindea amețeala mai ceva ca atunci când te dădeai în călușei.

Și treceau sănii cu caii nechezând pe drum! Dacă nu nechezau cumva călușeii în care îți închipuiai că te dai!

În satul meu fără nici o cofetărie, îndeosebi atunci când ningea, ne plăcea cel mai mult să mergem la cofetărie. Și mergeam, uneori cu zăpada până la brâu, în neștire!