Sfânta Scriptură oferă o paletă largă de termeni și înțelesuri, contextualizări și perspective diverse cu privire la raportarea existențială a cuvântului „lege” la realitatea socială, religioasă,
13 Noi, 2024
Mersul la rude
Nouăzeci și doi de pași în lungime și șaisprezece în lățime. Atât măsoară curtea casei în care m-am născut. E ușor înclinată, ca tot satul, ce curge dinspre cer în vale, unde e gârla. Atunci, însă, când are de plecat vreun om de acasă, satul începe să curgă invers, dinspre gârlă spre cer.
Cerul e singurul loc spre care se îndreaptă oamenii de la noi când pleacă din sat. Așa a fost dintotdeauna. Acolo le sunt toate rudele. Ei numai se prefac că mor. De fapt, se duc pe la rude. Așa cum s-au dus părinții mei să-și întâlnească părinții, duși, cu multă vreme înainte, tot așa, să vadă ce mai fac părinții lor.
Sunt câteva zile din an când îi vezi întorcându-se. Una dintre ele e sâmbăta din ajunul Rusaliilor. I se mai spune și Moșii de Vară sau Moșii Cireșelor acestei sâmbete. Nu-i poți vedea decât pe ai tăi, și, ca să-i vezi, trebuie să-i aștepți în locul unde s-au întâmplat viețile lor. Unele ieri, altele mai demult, câteva adineauri, când încă erai copil, sau fugeai grăbit din copilărie spre tinerețe.
Anica, Iacovache, Badea, Tudora, Ion, Maria, Marin, Tudor, Vasilica, Ivan, Stanca, Ivana, Vasile și Ioana sunt doar o parte din viețile întâmplate în curtea în care am venit pe lume.
M-am întâlnit sâmbăta trecută cu toate. Dar cel mai mult am stat de vorbă cu ultimele, ale părinților mei, foarte tinere amândouă, ca toate celelalte vieți ce se adunaseră pe pragul casei.
Pomii, cei patruzeci de pomi din curte, prinseseră și ei chef de vorbă. Dar cel mai guraliv dintre toți era cireșul. Poate unde bunica Tudora își pusese cercei de cireșe la urechi și bunicul Ion îi spunea râzând: Ai dat în mintea copiilor, femeie!
Dar la fel făcuse și el, pesemne de drag că s-a întors acasă.
Dăduseră în mintea copiilor toți. Și unchiul Marin. Și tușa Vasilca. Și tata. Și mama. Dintre toate viețile de acolo, a mea era cea mai bătrână. De la mine și de la cireș împrumutase sâmbăta numele pe care îl purta.
Spre seară, au pornit înapoi spre cer. Mai exact, s-a înclinat din nou satul invers, ca ele să poată curge în sus. Era cât pe-aci să curgă în urma lor și cireșul.
Dar l-am oprit eu la timp, promițându-i c-o să curgem împreună, în aceeași direcție, în ziua când vom pleca la rude amândoi.
.jpg)
