Metamorfozele reeducării

Așa cum am subliniat într-un articol anterior, reeducarea bazată pe teroare, constrângere și șantaj, petrecută în penitenciarele românești - mai cu seamă la Pitești - în timpul comunismului, a eșuat sau, mai exact spus, a fost biruită de răbdarea și de smerenia cea după chipul lui Hristos a noilor noștri mucenici, care s-au sfințit în ciuda ostilității regimului din închisori.

Acest fapt a fost sesizat nu numai de creștini, ci și de capii organelor de represiune care au organizat experimentul reeducării dure și, chiar de la finele acestuia, au pregătit deja o altă revoluție mai subtilă, mai „soft”. Este vorba despre faza reeducării lente bazate pe adormirea conștiinței maselor prin atracția către așa-zisele realizări ale comunismului: înființarea multor locuri de muncă, o relativă stabilitate materială, evenimente artistice artificiale de tipul „Cântarea României”, înregimentări orgolioase sub forma șoimilor patriei, elevilor pionieri, uteciști, în cadrul cărora se urmărea, prin lucrarea noilor activiști, o angajare treptată a tuturor segmentelor societății în marea schimbare de decor a revoluției socialiste „pașnice”.

Însă, ca orice lucru efemer, regimul comunist a trecut, dar nu și reeducarea. După ce ideologia materialismului ateu s-a retras pentru un moment în subteranele istoriei, a reapărut cu măști și cu strategii noi. După o variată testare a lucrurilor, ateismul a observat că cea mai eficientă formă de reeducare a lumii nu este cea dură, ci dimpotrivă, una plăcută, care să aibă drept scop o întinare globală a omenirii prin orice mijloc. Același principiu al schimbării conștiinței e prezent și aici, doar că acum se folosesc alte tipuri de restructurație și alte mijloace, apte să exercite reeducarea societății într-un mod perfid și insesizabil. Noua reeducare, la care deja asistăm, se lucrează prin majoritatea canalelor tv și a internetului, unde noii restructurați revarsă întreaga pleiadă a patimilor și păcatelor degeneratoare peste ochii obosiți și hipnotizați ai privitorilor de monitoare. În principal promotorii pornografiei și ai LGBT-ismului își asumă rolul neotor­ționarilor mutilatori de suflete, prin exercitarea unei întinări sistematice a societății.

Toate aceste metamorfoze ale reeducării persoanei umane în spiritul ateismului materialist nu reprezintă nici pe departe doar faze ale unui proces socio-istoric, ci ale unuia religios. Așa cum am văzut în mărturiile supraviețuitorilor pușcăriilor comuniste, la fel și astăzi, nimic din ceea ce se întâmplă în această amplă desfășurare de forțe ce vizează reeducarea globală nu se află în afara unei perspective teologice, doar că aceasta e una răsturnată. Privind mai în profunzime, vedem aici o împotrivire fățișă față de tradiția Bisericii, față de demnitatea înscrisă în om de Făcătorul lui, precum și o zădărnicire a oricărei încercări de împlinire a poruncilor lui Hristos, date oamenilor cu scopul de a se împărtăși de ceva pe potriva demnității lor, adică de viața veșnică. Și drept exemplu în acest sens îmi vine în minte minunata predanie a Sfântului Ioan Gură de Aur, care zice: „Nimic nu-l poate vătăma pe om, decât numai păcatul”. Așadar, nici teroarea, nici sărăcia, nici moartea, nici chiar diavolul însuși nu au vreo putere asupra destinului omului, ci doar păcatul. Și neotorționarii știu asta. Să privim acum lumea contemporană din această perspectivă și atunci vom putea înțelege limpede care e miza ascunsă a introducerii educației sexuale în școli sau a recunoașterii „căsătoriei” homosexuale (cu tot ce implică aceasta, inclusiv adopția de copii!): întinarea întregii omeniri și apoi împingerea spre păcat, ceea ce înseamnă distrugerea ei. E adevărat că aceste lucruri nu s-au legiferat încă în țara noastră. Dar în întâmpinarea lor ce facem? Până una-alta, stăm cu mâinile în sân și ne întinăm mintea privind la uriașa scursură de păcate pe care restructurații zilei ne-o livrează, nu oricum, ci cu zâmbetul pe buze, prin mijlocirea televiziunilor și prin internet, fără să sesizăm că pasivitatea noastră ne plasează într-un plin proces de reeducare.

Și ce-ar trebui făcut pentru a ne trezi? Să așteptăm, poate, ca un înger să se pogoare din cer și să ne spună în față că doar de noi depinde, că ne stă în putere să lepădăm magia hipnotică a întinăciunii, că ne putem arăta conștiința de sine prin mărturisirea Adevărului care ne va face liberi?