Mica Galilee, Viri galilaei și mari ierarhi ai Ierusalimului

Citește și: Mica Galilee, Viri galilaei și mari ierarhi ai Ierusalimului (II)

În tradiția latină, zona de dea­supra muntelui Eleonului, nu departe de locul unde Mântuitorul Hristos S-a Înălțat întru slavă de pe pământ la cer, s-a numit Viri galilaei, reamintind contemporanilor de interpelarea exclamativă a îngerilor, din Faptele Apostolilor 1, 11: Bărbați galileeni, de ce stați astfel, privind către cer? (Viri galilaei quid statis aspicientes in caelum). Partea nordică a Muntelui Măsli­nilor are legături, cum mărturisesc cei care ostenesc acolo, cu arătarea Domnului îndată după Învierea Sa din morți.

Evanghelistul Matei (28, 16) spune că Mântuitorul S-a arătat Apostolilor îndată după Înviere. Tradiția ierusalimiteană este veche și se păstrează până astăzi. Ea ne învață că acolo Mântuitorul S-a întâlnit cu ucenicii într-un loc al galileenilor, îndată după slăvita Sa Înviere din morți.

Este știut faptul că, pe de o parte, galileenii, când veneau la Ierusalim, în timpul marilor sărbători, nu găseau loc destul în cetate, neîncăpătoare pentru mulțimile care se adunau cu astfel de prilejuri, iar, pe de altă parte, autoritățile vremii nu le îngăduiau să rămână acolo, întrucât erau gălăgioși și tentați să scornească și să întrețină conflicte între ei ori cu alți pelerini prezenți în Ierusalim. Alții spun că la marile sărbători Cetatea se întindea și în afara zidurilor ei, înțelegând Muntele Măslinilor drept o atare extensie.

Galileenii, ucenicii care L-au însoțit pe Domnul pe Muntele Măslinilor (Eleonului), au rămas privind către cer inclusiv după ce Domnul S-a înălțat. Au mai rămas acolo, parcă dorind să-L revadă, parcă sperând să Se întoarcă la ei. Dar Mântuitorul i-a încredințat să rămână în Ierusalim până când se vor îmbrăca cu putere de sus, prin venirea Duhului Mângâietor, care îi va învăța toate.

În acest loc, grecii au avut în trecute vremuri o proprietate unde s-a construit o biserică cu hramurile „Înălțarea Domnului” și „Sfinții Apostoli”. Lăcașul a func­ționat în diferite perioade ca mănăstire. Are în interiorul zidurilor lui o frumoasă livadă de măslini bătrâni, ce trimite cu gândul la tradiție și continuitate, precum și capele și paraclise, între care unul închinat Sfântului Arhanghel Gavriil. Acesta, conform Tradiției, s-a închi­nat Sfintei Fecioare chiar în acel loc, înmânându-i o ramură de palmier și vestindu-i apropiata despărțire de lumea aceasta și întâlnirea cu Preaiubitul ei Fiu.

Alături de biserica și altarul din apropiere unde S-a arătat Mântuitorul după Înviere, Patriarhia Ierusalimului a cons­truit o reședință pentru Întâistătătorul Bisericii ierusalimitene, care a fost refăcută în diferite etape, una dintre repa­rațiile importante ale veacului al XX-lea datorându-se Arhiepiscopului Teofilact al Văii Iordanului, care este îngropat acolo. Alte succesive restaurări și îmbu­nătățiri au fost aduse în vremea Patriarhului Diodor I al Ierusalimului și inclusiv sub păstorirea Patriarhului Teofil al III-lea.

În grădina de la Mica Galilee s-au găsit felurite fragmente de coloane și pavaje de mozaic, precum și multe morminte creștine și iudaice, care au dat naștere la diferite interpretări și au născut noi direcții de cercetare. Arheologii spun că artefactele și coloanele din vechime provin de la biserici construite de bizantini și refăcute de cruciați, care între timp s-au dărâmat. Se pare că în acel loc au existat şi lăcașuri armenești.

Deosebit de important este și faptul că locul de la Mica Galilee a fost ales de către patriarhii Ierusalimului ca loc de îngropare întru așteptarea celei de-a doua veniri a Mântuitorului.

Astfel, aici se află mormintele a trei dintre ultimii patriarhi ai Ierusalimului: Timotei († 1955), Benedict († 1979) și Diodor I († 2000).

l Timotei I, Patriarhul Ierusalimului

Timotheos Themelis (1878–1955) a fost Arhiepiscop al Iordaniei și apoi Patriarh al Ierusalimului.

S-a născut în localitatea Chora, din insula Samos, la 22 septembrie 1878. Tatăl său, Nikolaos Themelis, era preot. Numele de botez a fost Pitagora. După terminarea studiilor liceale, în septembrie 1898, a plecat la Ierusalim, unde a fost admis la Școala Teologică a Crucii, sub îndrumarea Patriarhului Damian. A absolvit cu rezultate bune cursurile școlare în 1905.

În martie 1906 s-a călugărit și a primit numele Timotei. În aprilie, același an, a fost hirotonit ierodiacon și trimis la Universitatea din Oxford pentru a studia engleza și arheologia. În iulie 1907 s-a întors și a fost numit secretar și redactor al revistei Nea Sion, iar în luna noiembrie a fost numit bibliotecar și profesor la Școala Centrală a Fetelor și predicator al Patriarhiei.

În aprilie 1910 a primit ascultarea de secretar al Sfântului Sinod Patriarhal, iar în luna septembrie 1912 a fost numit curator al școlilor Patriarhiei din Ierusalim. În ianuarie 1914 a fost hirotonit ieromonah.

La 18 noiembrie 1917 a fost exilat la Damasc, cu escortă militară, din ordinul lui Jema Pașa.

După ocuparea Ierusalimului de către forţele conduse de generalul britanic Allenby, s-a întors, în decembrie 1918, ca membru al Sinodului Patriarhal, deși era doar arhimandrit.

În mai 1919 a întocmit un memoriu, intitulat Grecii din Țara Sfântă. În paralel cu implicarea sa socială, a strâns fonduri pentru achiziționarea de cărți noi în vederea îmbogățirii Bibliotecii Centrale a Patriarhiei.

La 23 august 1921 a fost ales Arhi­episcop al Iordaniei. În această calitate a depus eforturi pentru deschiderea unui Departament Arheologic al Patriarhiei Ierusalimului.

La 9 iulie 1935 a fost ales Patriarh al Ierusalimului.

În 1947 a fost numit Cavaler al Imperiului Britanic pentru „serviciile sale de a aduce comunitățile creștine din Țara Sfântă într-o cooperare strânsă”.

A scris numeroase cărți cu tematică teologică, fiind preocupat îndeosebi de spiritualitatea ortodoxă. Avea o viziune pastorală, fiind apreciat de întâistătătorii Bisericilor Surori, precum și de ierarhii greci ai Patriarhiei Ierusalimului.

Legătura Bisericii Ortodoxe Române cu Patriarhul Timotei s-a concretizat în vremea slujirii Patriarhului Nicodim Munteanu. Acesta, la cererea Superiorului Așezămintelor românești din Țara Sfântă, Victorin Ursache, mai târziu Arhiepiscop al românilor ortodocși din cele două Americi, a solicitat Patriarhului Timotei hirotonia monahului Ioan Iacob, care a fost aprobată de către Sinodul Patriarhiei Ierusalimului, după care, împlinind practica liturgică la mănăstirile ierusalimitene, a fost trimis la Iordan ca Superior al Schitului românesc ocrotit de Sfântul Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului.

În perioada respectivă, Patriarhul Timotei a avut mai multe întâlniri cu arhimandritul Victorin Ursache. Toate acestea se întâmplau într-o perioadă foarte grea, când Așezământul românesc din Ierusalim era rechiziționat, confiscat de autoritățile britanice și apoi de statul Israel, până la redobândirea lui de către Biserica Ortodoxă Română, la începutul anilor ’60.

A murit la 31 decembrie 1955.

l Benedict I, Patriarhul Ierusalimului

Patriarhul Benedict I al Ierusalimului (1957-1980) s-a născut în anul 1892 și a trecut la cele veșnice la 10 decembrie 1980.

Vasileios Papadopoulos, cum se numea înainte de călugărie, s-a născut și a copilărit în satul Cesniero (Τσεσνειριω) din Bursa, Mitropolia Nicomidiei, în nord-vestul Anatoliei.

A plecat la Ierusalim în 1906 pentru studii medii, absolvind Școala Patriarhiei în 1914.

La 3 decembrie 1914 a fost tuns în monahism, primind numele Benedict, iar a doua zi a fost hirotonit diacon de că­tre Mitropolitul Ghenadie de Ptolemaida.

După o perioadă de două luni în Secretariatul Patriarhal, a slujit în timpul războiului ca ierodiacon la Acra, apoi l-a însoțit pe Patriarhul Damianos în timpul exilului său la Damasc (1917-1918), activând apoi încă trei ani la Secretariatul Patriarhal din Ierusalim (1918-1921).

Din 1921 până în 1925 a studiat la Universitatea din Atena, unde a frecventat cursuri de Teologie, Drept, Economie și Politică.

În 1927 a reprezentat Patriarhia Ierusalimului la Conferinţa Mondială pentru Credință și Ordine de la Lausanne.

În februarie 1929 a fost numit superior al metocului Sfântului Mormânt din Atena. În octombrie același an a fost hirotonit ieromonah, apoi hirotesit arhimandrit.

În 1946 a fost ales membru al Sfântului Sinod, iar în 1950 a fost delegat în calitate de reprezentant al Patriarhiei Ierusalimului la Adunarea de la Geneva în legătură cu internaționalizarea Orașului Sfânt al Ierusalimului. În martie 1951 a fost ales Arhiepiscop al Tiberiadei, hirotonia întru arhiereu fiind săvârșită în Biserica Învierii.

La 29 ianuarie 1957 a fost ales patriarh, succedându-l pe îndrumătorul său, Preafericitul Timotei. Întronizarea sa a avut loc la 1 martie 1957.

Odată cu alegerea sa, guvernul iordanian a aprobat o lege care stabilea noi reglementări privind relațiile dintre Frăția Mormântului și comunitatea arabă indigenă a Bisericii Ortodoxe. Regulile au conferit laicilor arabi un anumit rol în lucrările financiare ale Patriarhiei și cereau candidaților la funcțiile Patriarhiei să fie cetățeni ai Iordaniei, însă negocierile dintre Patriarhie și iordanieni nu au condus la nici un rezultat.

După alegerea sa, Patriarhul Benedict a restaurat ansamblul Bisericii Sfântului Mormânt.

Începând din 1961, după ce a întreprins un pelerinaj pastoral în America de Nord pentru colectarea de fonduri în vederea renovării, structura a fost complet reabilitată, inclusiv refacerea funda­țiilor și a cisternelor, la care s-a adăugat restaurarea pereților interiori și exteriori. Mii de pietre au fost înlocuite, inclusiv îndepărtarea vechiului mortar și injectarea cu mortar nou. Coloanele au fost înlocuite și s-au adăugat noi capiteluri.

La 10 decembrie 1980, pe măsură ce cupola rotondei căpăta forma finală, restaurarea Bisericii a fost sistată odată cu moartea Patriarhului Benedict.

Binevoitor și cuviincios, tradiționalist în teologia sa, Patriarhul Benedict a fost unul dintre ierarhii conservatori, uneori în dezacord cu deciziile din alte părți ale lumii. Era un om elevat, vorbea franceză, engleză și arabă, pe lângă greaca nativă. Pentru serviciile sale a fost onorat cu numeroase decorații bisericești și laice.

A murit în urma unui atac de cord la Spitalul Universitar Hadassah din Ierusalim, unde se recupera, după un accident vascular cerebral pe care îl suferise cu zece zile în urmă.

Înmormântarea a avut loc la 14 decembrie 1980, în Biserica „Înălțarea Domnului” de pe Muntele Măslinilor. (va urma)