„Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”

Întrucât suntem în continuare sub lumina praznicului Botezului Domnului de la Iordan, ne propunem să discutăm despre numirea hristologică atribuită de Botezătorul Ioan Domnului Hristos: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29). Acest titlu este important mai ales că Botezătorul Ioan, în scurtul pasaj care îi redă activitatea din Evanghelia după Sfântul Ioan, Îl numește astfel de două ori pe Domnul Hristos.

Titlul de Mielul lui Dumnezeu, revelat Botezătorului Ioan, vine să rezolve o dilemă care exista în mintea ascultătorilor Botezătorului, precum și a celor care erau intrigați de misiunea lui. Sfântul Ioan propovăduia pe Mesia „securea” lui Dumnezeu, Care vine să restabilească printr-un foc curățitor ordinea morală din lumea iudaică. El spunea despre Mesia că „are lopata în mână şi va curăţa aria Sa şi va aduna grâul în jitniţă, iar pleava o va arde cu foc nestins” (Matei 3, 12). Predica lui Ioan avea un caracter apocaliptic și prin botezul lui pregătitor preînchipuia vremurile mesianice care se apropiau. Aceste vremuri erau, la fel, închipuite de Ioan ca o epocă de ispășire și curățire a păcatului prin foc: „Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Matei 3, 11). Botezătorul Ioan, nemilos cu păcatele conaționalilor săi, propovăduia vremurile mesianice și primise misiunea să arate și adevărata identitate a lui Mesia. În acest context al iminentei mânii divine, Ioan Botezătorul Îl proclamă pe Iisus ca „Mielul lui Dumnezeu”, un titlu care nu provoacă atât de mult frica în urechile ascultătorilor lui, ci mai mult interesul față de această enigmatică Persoană care se prezintă la Ioan pentru a primi botezul pocăinței, iar Ioan I se pleacă și-L proclamă a fi mai mare decât el.

Mielul era un animal legat de cultul iudeilor. Aceștia, de regulă, sacrificau animale, în special un miel curat, cu două intenții: de a se curăți de păcate, de a se purifica și de a-L cinsti pe Dumnezeu (conf. Ieșirea cap. 12; Levitic cap. 14). De altfel avem din Vechiul Testament și mielul pascal pe care evreii îl consumau în memoria ieșirii lor din Egipt, fiind o masă ritualică care comemora un eveniment istoric.

Când Botezătorul Ioan spune că Iisus este Mielul lui Dumnezeu, arată că viața Domnului avea un caracter sacrificial, ea fiind adusă lui Dumnezeu pentru păcatele întregii lumi. Prin urmare, Hristos este Mielul lui Dumnezeu Cel mai curat cu putință, fără păcat sau orice urmă de vreo impuritate, de aceea și caracterul jertfei Sale este deplin și universal. Cu alte cuvinte, Botezătorul întreabă poporul „cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie?” (Matei 3, 7), iar la această întrebare tot el răspunde arătând că Hristos este Mielul - jertfa curată care ispășește păcatele oamenilor. Acest lucru a fost total înțeles de Biserică pentru că Apostolul Pavel spune: „Căci Paştile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi” (1 Corinteni 5, 7).

Evanghelistul Ioan folosește la expresia „păcatul lumii” cuvântul grecesc kosmos, care înseamnă practic întregul univers, lumea în totalitatea ei, nu numai poporul evreu sau ținutul unde avea să propovăduiască Domnul Iisus. În Evanghelia după Ioan, lumea - kosmosul reprezintă creația potrivnică lui Dumnezeu, nu lumea care colaborează sau se supune Creatorului. De aceea, Botezătorul proclamă că Hristos a venit să ispășească păcatele unei lumi potrivnice lui Dumnezeu. El Îl numește prima dată pe Hristos ca fiind Mielul lui Dumnezeu, după ce mai înainte a fost întrebat de preoţi şi leviţi cine este el. În acest sens, el prefigurează viitoarea opoziție pe care reprezen­tanții de seamă ai poporului evreu o vor avea față de Domnul Hristos. Însă, el spune că Hristos-Mielul va ridica, va ispăși și păcatele acestor potrivnici ai Domnului. Jertfa universală a lui Hristos va însemna o restaurare a întregii lumi, care s-a manifestat potrivnic Creatorului. În acest sens, și Epistola către Evrei sintetizează credința de bază a Bisericii primare: „Drept aceea, fraţilor, având îndrăzneală, să intrăm în Sfânta Sfintelor, prin sângele lui Iisus, pe calea cea nouă şi vie pe care pentru noi a înnoit-o, prin catapeteasmă, adică prin trupul Său, și având mare preot peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu inimă curată, întru plinătatea credinţei, curăţindu-ne prin stropire inimile de orice cuget rău, şi spălându-ne trupul în apă curată” (Evrei 10, 19-22). Mielul lui Dumnezeu inaugurează vremurile mesianice, iar prin jertfa Lui curată omul are acces în Sfânta Sfintelor a lui Dumnezeu, adică în Împărăția cerurilor.

Aceste vremuri noi însă nu conțineau ceea ce Ioan Botezătorul propovăduia: securea lui Dumnezeu, mânia ce avea să vină și focul curățitor. Botezătorul este intrigat de lucrarea lui Mesia Hristos, sintetizată prin cuvintele din Evanghelia după Matei: „Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor” (4, 23). Auzind despre faptul că Domnul Hristos făcea minuni și tămăduia bolile și neputințele din popor, propovăduind Evanghelia iubirii, el trimite prin ucenicii lui o întrebare Domnului Hristos: „Tu eşti Cel ce vine, sau să aşteptăm pe altul?” (Matei cap. 11). Domnul îndreaptă viziunea apocaliptică a Botezătorului, spunându-i că vremurile mesianice, ale instaurării Împărăției lui Dumnezeu, sunt caracterizate mai degrabă de milă și iubire dumnezeiască decât de foc și judecată: „Şi Iisus, răspunzând, le-a zis: Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce auziţi şi vedeţi: Orbii îşi capătă vederea şi şchiopii umblă, leproşii se curăţesc şi surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte. Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine”
(vv. 4-6).

În paginile Sfintei Scripturi, în cartea Apocalipsei, vedem că victoria finală asupra forțelor întunericului și potrivnice lui Dumnezeu este a Mielului lui Dumnezeu. Cel care S-a jertfit pentru păcatele lumii are în stăpânirea Sa Cartea vieții. Există astfel o rotunjime între ceea ce Botezătorul Ioan propovăduia despre Hristos și ceea ce cartea Apocalipsei prezintă că se va săvârși la finalul lumii. Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii este identic cu Mielul eshatologic de la sfârșitul lumii în al cărui sânge cei care au venit din necazul cel mare al lumii și-au spălat hainele și le-au făcut albe.