Minunata slujire (II)

La un an după hirotonia sa întru arhiereu, am venit la Bucureşti pentru a solicita viză la Ambasada SUA. Popasul de la Darvari, unde Preasfinţitul Ambrozie îşi avea Reşedinţa episcopală, s-a desfăşurat în aceeaşi atmosferă avrameică. A doua zi trebuia să mergem la ambasadă înainte de orele 4:00 pentru a prinde loc în acea avalanşă de cereri de la începutul mileniului al treilea. Împreună cu arhimandriţii Vitalie Danciu şi Dosoftei Şcheul încercam să ieşim fără zgomot din casă, dar şi atunci, ca şi altădată, mare ne-a fost mirarea că episcopul ne aştepta cu micul dejun pregătit şi cu o cafea aburindă. Sunt astfel de situaţii când nu reuşim să exprimăm în cuvinte simţămintele cu care suntem datori!

Preasfinţitul mi-a făcut poftire şi la sfinţirea frumosului palat din incinta mănăstirii, precum şi la vizita fericitului întru pomenire patriarh Petros al Alexandriei şi întregii Africi.

Într-o seară când reveneam din Grecia, am înnoptat la Schitul Darvari, iar a doua zi am rămas în Bucureşti pentru rezolvarea mai multor probleme. Preasfinţitul a insistat să fac un control medical de rutină şi m-a recomandat unui general, medic de renume, care-şi avea obârşia în acelaşi loc cu mine, dar pe care nu-l întâlnisem până atunci.

Nu ştiu cum, fericitul întru pomenire patriarh Teoctist a aflat că sunt la Darvari şi, împreună cu Preasfinţitul Ambrozie, ne-a chemat la Reşedinţa patriarhală. A fost o seară memorabilă. Bătrânul patriarh şi-a deschis sufletul ca un copil şi ne-a făcut părtaşi unor mărturisiri tulburătoare. Nu-mi venea să cred, cum îi spuneam atunci şi Preasfinţitului Ambrozie, că acestea s-au petrecut aievea. La plecare, fericitul patriarh mi-a făcut un dar. S-a întors din chilia sa aducându-mi o icoană primită de la un ierarh grec, ce-l reprezenta pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Şi în acel moment am rămas fără cuvinte, eu fiind născut în ziua pomenirii slăvitului ierarh constantinopolitan.

Trebuie să mărturisesc că n-am putut vreodată răsplăti generozitatea şi ospitalitatea episcopului Ambrozie. Gesturile lui şi mărinimia inimii sale, rar întâlnită, fac parte din agoniseala duhovnicească a unor trăitori ai Evangheliei care-şi trimit din vreme comoara în ceruri şi zidesc pe temelie bună aur, argint şi pietre scumpe, după cuvântul Scripturii.

Alegerea Preasfinţiei Sale în scaunul episcopal din ţinutul istoric al Giurgiului şi Vlaşcăi a fost un moment la care am reflectat îndelung. S-a smerit mult mergând în acel loc, cu dorinţa de a menţine o legătură de suflet între Biserica Apostolică Greacă, Patriarhia Bulgară şi Patriarhia Română. A muncit fără răgaz înălţând din nou zidiri, dar şi suflete, plecând capul înaintea detractorilor care nu au nici chip, nici inimă, mâhnindu-se din pricina răutăţii altora, aceeaşi astăzi, ca şi în alte vremuri: "Spre aceasta am fost pus eu propovăduitor şi apostol, şi învăţător al neamurilor. Din această pricină şi sufăr toate acestea, dar nu mă ruşinez, că ştiu în cine am crezut şi sunt încredinţat că puternic este să păzească comoara ce mi-a încredinţat până în ziua aceea..." (I Timotei I, 11-12).

" Spre aceasta am fost pus eu propovăduitor şi apostol, şi învăţător al neamurilor. Din această pricină şi sufăr toate acestea, dar nu mă ruşinez, că ştiu în cine am crezut şi sunt încredinţat că puternic este să păzească comoara ce mi-a încredinţat până în ziua aceea..."

I Timotei I, 11-12