Miride și merinde sau frumusețea cuvintelor pentru suflet

Cartea părintelui arhimandrit Mihail Daniliuc, egumenul Schitului Vovidenia al Mănăstirii Neamț, tipărită la Editura Doxologia la finele anului 2023, este un dar pentru Biserică, în ansamblul ei, pentru cler și pentru credincioși.

Cuvinte ziditoare, slovele ei se străduie să zidească duhovnicește inimile cititorilor, cum au zidit și în cele ale ascultătorilor, în primitoarea și frumoasa biserică a Vovideniei.

Parte dintre paginile acestei cărți au fost tipărite și în urmă cu vreo opt ani, aceasta fiind o ediție revizuită și adăugită cu texte noi.

Este o deosebită bucurie să parcurgi o carte proaspăt ieșită de sub cernelurile tiparului.

Chiar și cei care nu sunt măiestriți condeieri știu cât de greu se scrie o pagină ori un material cu minime pretenții academice, cât de anevoie se ostenește autorul pentru a se putea bucura de un gând pe care îl are în vedere.

Apreciind cartea aceasta, mi‑am adus aminte de o întâmplare de demult, din anii ’80, când poposeam la Sihăstria și mă bucuram de mari daruri spirituale oferite de călugării de acolo, în special de cei doi monahi propuși de către Biserica noastră pentru canonizare, Părinții Paisie Olaru și Cleopa Ilie.

Erau atunci zilele pregătirii primei cărți pe care Părintele Cleopa o edita. Avea în manuscris și alte lucrări, multe dintre ele scrise, după cum însuși mărturisea, pe rădăcina brazilor, adică în pustie, unde a sihăstrit câțiva ani buni, hrănindu‑se din roadele pământului pe care Dumnezeu le‑a oferit trăitorilor în duh de‑a lungul vremurilor și încălzindu‑se cu „dogoarea” rugăciunii neîncetate.

Editorul cărții era arhimandritul Bartolomeu Anania, pe atunci director al Editurii Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Nu înțelegeam la acea vreme ce înseamnă tipărirea unei cărți, dar în câteva rânduri am fost martorul mărturisirilor Părintelui Cleopa, care vorbea despre etapele „zămislirii” unui volum, despre corecturi, reveniri, reformulări, pe care de această dată nu autorul le propunea, ci mai mult editorul, care venea special de la București pentru definitivarea lucrării amintite, oarecum asemănătoare cu un Catehism ortodox, tipărit într‑o vreme în care cărțile bisericești erau rare și greu de realizat. Mi‑am amintit acest aspect legat de prima scriere a marelui duhovnic nemțean, răsfoind cel mai recent volum al părintelui arhimandrit dr. Mihail Daniliuc.

Cartea la care facem referire este, pe de‑o parte, o lucrare care vorbește despre Înviere și despre viață, iar pe de altă parte, despre drumul de la tristețe la bucurie și de la moarte la viață, punându‑ne în fața ochilor sufletești înțelesurile unor Evanghelii duminicale. Ce‑i drept, doar câteva dintre ele, nădăjduind că pe celelalte autorul va reuși să le aștearnă pe hârtie într‑un viitor nu prea îndepărtat.

Pe de altă parte, volumul recent tipărit prezintă și lumina sărbătorilor împărătești, dar și proslăvirea unor sfinți, nu doar dintre cei foarte cunoscuți, „cu ținere” în calendar, cum se specifică în limbajul liturgic, ci și din cei populari, cinstiți în „zilele de rând”.

Am observat o predilecție și o evlavie deosebite manifestate față de Maica Domnului. Cele aproximativ 20 de texte închinate Născătoarei de Dumnezeu sunt scrise cu dăruire aparte și dovedesc cinstirea deosebită pe care autorul și, în general, Biserica o acordă Maicii Domnului. Dintre textele dedicate Sfintei Fecioare Maria sunt câteva ce fac referire la teme mai puțin abordate în scrierile cu caracter mariologic: „Bogorodicina sau Canoanele Maicii Domnului”, „Prohodul Maicii Domnului”, „Amintiri din mormânt”, „Maica Domnului în poezia românească” ori în tradiția populară, legende din Academia Populară sau „întâlniri cu Maica Domnului”.

Cine dintre noi nu poate mărturisi cum marele duhovnic de la Sihăstria, Părintele Paisie Olaru, ne vorbea cu inima lui curată despre nenumărați monahi care s‑au bucurat de întâlnirea cu Maica Domnului. Cred că fiecare are o astfel de bucurie, chiar și atunci când statura nu‑i conferă ținuta specială sau starea pe care ar trebui să o aibă, bucurându‑se de întâlnirea cu Maica Luminii, bine știind că rugăciunile, acatistele și paraclisele Bisericii Ortodoxe sunt, în cea mai mare parte, îndreptate către Cea plină de har, cea mai înaltă decât cerurile și mai curată decât strălucirile soarelui.

Cartea Miride și merinde cuprinde și aspecte care privesc viața liturgică a Bisericii, pe liturghisitori, dar și pe cei veghetori la adevăratele practici ale Bisericii de pretutindeni, nu la cele care într‑o vreme sau alta și‑au făcut loc în diferite zone geografice.

Alte teme întâlnite în noua tipăritură sunt legate de frumusețea colindelor și a tradițiilor sărbătorilor de iarnă ori sfaturi practice privind spovedania și împărtășania, locul și rolul duhovnicului în viața noastră, îngenuncherea în cadrul Sfintei Liturghii și altele asemenea.

Un capitol întreg este dedicat vieților de sfinți, nu doar dintre cei mai cunoscuți, ci și dintre cei pentru care găsim mai puține referiri. Îmi exprim speranța că, în viitorul apropiat, părintele arhimandrit va reuși să creioneze și alte chipuri aghiografice, măcar ale celor foarte cunoscuți. Dintre cei prezenți, în carte sunt câțiva pe care îi are la inimă. Cred că Sfânta Parascheva ocupă locul cel dintâi, dar nu lipsesc și alți sfinți români sau ai Bisericii Universale. Ne vorbește despre îngeri, despre sublimitatea preoției din scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur, despre Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, despre Sfântul Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, despre Sfinții Romanovi și despre marii martiri ai Ortodoxiei românești, Sfinții Brâncoveni.

Autorul cărții s‑a oprit și asupra unor învățături de căpătâi pentru Sfânta noastră Biserică, regăsite la sfinții creionați în paginile prezentului volum. Unele mi s‑au părut deosebit de constructive. De aceea, voi face câteva remarci la Sfântul Ioan Gură de Aur și la opera lui, autorul amintindu‑ne că slujirea preoției se dovedește superioară tuturor celorlalte.

Eforturile ascetice ori activitățile filantropice, deși parte a slujirii sacerdotale, îi sunt inferioare acesteia și pot fi îndeplinite de orice credincios care își propune așa ceva. Nu orice creștin are însă capacitatea de a sta în fruntea Bisericii. Preoția înseamnă purtarea de grijă a sufletelor păstoriților și preotul va răspunde pentru fiecare dintre ele în fața lui Dumnezeu. De aceea se cere ca păstorul să aibă calitățile necesare acestei minunate misiuni, dar să‑și însușească, totodată, și starea de jertfă ce recurge din aceasta: primejdii, asumări, o nesfârșită disponibilitate de a fi în slujba credincioșilor încredințați spre păstorire. Preoția este un lucru înfricoșător, care se săvârșește pe pământ, dar are rânduiala cetelor cerești. Slujirea rânduită de Însuși Mângâietorul impune preotului ca, deși aflat încă în trup, să se păstreze curat sufletește, de parcă ar sta chiar în cer.

Rândurile părintelui Mihail despre taina preoției vizează pe toți clericii, îndemnându‑ne să stăm în fața dumnezeiescului Prestol ca și cum am fi în cer. Așadar, slujirea preoțească înseamnă înaltă chemare și înălțime a cugetării, purtând dorința despărțirii de țărână, fiind greu de împlinit, dar sublimă, căci preoții sunt chemați să devină icoana nemijlocită a lucrării și prezenței Domnului în Biserica Sa, după făgăduința Mântuitorului: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 10).

Am remarcat, în același timp, cuvintele despre Maica Domnului în poezia românească. Îndrăgostit de poezie, căutător al frumoaselor versuri închinate Împărătesei cerului și a pământului de către marii poeți, avându‑l în fruntea lor fără doar și poate pe Eminescu, părintele arhimandrit ne demonstrează că Maica Domnului reprezintă o temă predilectă pentru toate perioadele literaturii române, începând cu primul poet, Sfântul Mitropolit Dosoftei, și până în prezent.

Sunt gânduri ce fac parte dintr‑un proiect mai amplu la care a lucrat egumenul Vovideniei, materializat într‑o lucrare de doctorat cu titlul „Maica Domnului în cultul divin ortodox și în cultura română (Poezia cultă)”, susținută la Catedra de Teologie practică a Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași și prezentată, de altfel, la momentul apariției, într‑unul din articolele Ziarului Lumina.

Sunt convins că părintele Mihail va continua munca de cercetare în acest domeniu, căci este un subiect vast, care nu poate fi epuizat cu ușurință.

Acestea sunt doar câteva aspecte ale volumului ce aparține părintelui arhimandrit, care găsește zăbava de a se îndeletnici și cu scrisul, pe lângă celelalte ascultări din viața unei mănăstiri ori programul de la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” din apropiere, unde este profesor.

Voi încheia, așa cum am început, cu câteva aduceri‑aminte din viața Părintelui Cleopa.

Când venea la Sihăstria, arhimandritul - de atunci - Bartolomeu Anania rămânea câteva zile și avea în fiecare dimineață sau după‑amiază, vreme de câteva ceasuri, întâlnire cu Părintele Cleopa. Uneori bătrânul, din smerenie sau dintr‑o anume trăire, spunea că mai are de prășit propriul ogor. Era iubitor al pravilei. Ca să nu uit, în tonul unor pagini din cartea părintelui Mihail, bătrânul Cleopa avea mare evlavie la Maica Domnului și citea în fiecare zi canonul din cartea Bogorodicinei, uneori chiar cita din cuvintele atribuite Sfântului Ioan Damaschin, care o cinstesc pe Născătoarea de Dumnezeu.

Avva Cleopa îi spunea arhimandritului Bartolomeu că este obligat să încheie discuția pentru a rămâne în rugăciune, aproape de Dumnezeu. Și odată, interlocutorul scriitor al cunoscutului duhovnic nemțean i‑a răspuns: „Rugăciunea te ajută numai pe cuvioșia ta, dar o carte, cum este cea la care lucrăm, va fi de folos altora. Dacă cineva învață dintr‑o astfel de carte, încă este important, iar dacă numărul celor care găsesc îndrumare este mai mare, cu atât mai bine autorului, cu atât mai bine celor care urmează drumul către Împărăție”.

Exprimând bucuria acestei noi apariții și felicitându‑l pe autor, îi doresc timp întru așezarea în pagină a multor cuvinte folositoare de suflet, a unor teme foarte actuale, care au nevoie de clarificări. Dar, în același timp, îi doresc părintelui arhimandrit Mihail Daniliuc să privească mereu către cerul înstelat ori către văzduhul senin care se deschide cu atâta larghețe în valea Vovideniei, să fie iubitor al Liturghiei, iubitor al pelerinilor, al florilor, al dimineților răcoroase și al negrăitelor bucurii pe care Dumnezeu le oferă celor care Îl iubesc.