Monahi tipografi de altădată - arhimandritul Vladimir Muscă

Între călugării tipografi ai Mănăstirii Neamț din veacul al XX-lea s-a aflat și arhimandritul Vladimir Muscă.

Harnic, stăruitor, priceput, gospodar, iubitor al rânduielilor monahale și al slujbelor bise­ricești, arhimandritul Vladimir Muscă a făcut parte din pleiada călugărilor misionari ai mănăstirii, remarcându-se mai ales prin grija pe care a avut-o față de cuvântul tipărit, dar și pentru organizarea Tipografiei Mitropolitane de la Mănăstirea Neamț, al cărei director a fost într-o perioadă de timp.

Arhimandritul Vladimir Muscă s-a născut la 22 septembrie 1909, în localitatea Boroaia, din fostul județ Baia, astăzi județul Suceava, în familia binecre­dincioșilor creștini Petru și Maranda Muscă.

În localitatea natală a urmat patru clase primare. A făcut serviciul militar la Școala Militară Aeronautică din București, tocmai la serviciul tipografiei, și a terminat cu gradul de soldat.
A intrat în mănăstire la 1 noiembrie 1925 și a fost tuns în monahism conform ordinului Sfintei Mitropolii a Moldovei și Sucevei nr. 8639/1934, la data de 8 martie 1935, în Biserica „Înălțarea Domnului” de la Mănăstirea Neamț, de către arhimandritul Valerie Moglan, mai târziu Episcopul Valerie Moglan Botoșăneanu, având naș de călugărie pe protosinghelul Doroftei Alexa.
A fost hirotonit ierodiacon la 8 octombrie 1938 în Biserica „Înălțarea Domnului” de la Mănăstirea Neamț şi ieromonah, a doua zi, 9 octombrie 1938, de către Mitropolitul Moldovei și Sucevei - Nicodim Munteanu.

La 6 octombrie 1940 a fost hirotesit protosinghel. Conform ordinului Sfintei Mitropolii nr. 1186 din 3 august 1945 a fost hirotesit arhimandrit de către Patriarhul României, Nicodim Munteanu, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului din 1945, în Biserica „Înălțarea Domnului” de la Mănăstirea Neamț.

La 27 septembrie 1953 a fost hirotesit duhovnic de către Mitropolitul Moldovei și Sucevei, Sebastian Rusan, în Biserica „Înălțarea Domnului” de la Mănăstirea Neamț.
La 1 iunie 1951 a fost chemat de către Patriarhul Iustinian Marina ca lucrător la Tipografia Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a Bisericii Ortodoxe Române, unde a funcționat până la sfârșitul aceluiași an. Patriarhul ar fi dorit ca el să rămână la conducerea acestei instituții.

În urma decretului 410 din 1959 a fost retras din monahism, dar a rămas mai departe în postul de director al Tipografiei Centrului Mitropolitan Iași, până când, cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei, a reîmbrăcat uniforma monahală, având dreptul din nou de a sluji cele sfinte.

Pregătit la marea școală a tiparniței nemțene, arhimandritul Vladimir a înscris la rândul său, în cronica acestui focar de cultură, credință și lumină împliniri care reliefează măiestria și gustul său artistic. Munca și realizările sale îl alătură sutelor de tipografi nemțeni, care, zi de zi, cu răbdare și conștiinciozitate au fost înflăcărați de chemarea Bisericii noastre.

Astfel, părintele Vladimir a urmat cu cinste și vrednicie pe călugării de altădată ai acestei mănăstiri, caligrafi, miniaturiști, cronicari și sculptori, care de-a lungul veacurilor făurind opere de artă, acum de valoare inestimabilă, au promovat cultura Bisericii și a neamului românesc.

Părintele Vladimir a avut răspunderi și în gospodăria Mănăstirii Neamț, unde a dat dovadă întotdeauna de multă pricepere și seriozitate, fiind atașat și integrat cu toată ființa sa în obștea unde s-a format ca nevoitor și rugător fierbinte înaintea lui Dumnezeu.

El a fost vreme îndelungată unul dintre cei mai distinși monahi ai acestui vestit așezământ monahal. Era o fire comunicativă, foarte corect și cu o rară sensibilitate sufletească. Adesea însoțea conducerea Mănăstirii Neamț la sărbători ale Centrului eparhial, la hramurile unor mănăstiri și biserici, la alte evenimente și prilejuri duhovnicești, când cuvioșia sa se prezenta ca un ales slujitor.

Arhimandritul Vladimir a condus tipografia nemțeană până aproape de moarte, fiind pensionar, cu multă pricepere, simț artistic și hărnicie, care impresiona pe toți deopotrivă, ierarhi, consilieri, colaboratori și ostenitori, monahi și mireni.

Când timpul îi îngăduia, frecventa biserica cu multă evlavie, și uneori avea protia slujbelor solemne care se oficiau în biserica mare a mănăstirii, numită și Ştefaniană. Unul dintre părinții mănăstirii își amintea că, de multe ori când mergeau împreună către și de la biserică, arhimandritul Vladimir mărturisea ata­șa­mentul său sincer față de Mănăstirea Neamț, pe care o iubea mult încă din anii copilăriei. Adesea, el spunea: „Mănăstirea Neamț este cea mai frumoasă mănăstire din țara noastră”.

Arhimandritul Vladimir Muscă a rămas în tradiția Mănăstirii Neamț drept unul dintre cei mai de seamă tipografi și misionari ai Lavrei.