Monahia Ambrozia Ravaru și mâinile de aur care s‑au dăruit altora

Dumnezeu cunoaște nevoințele tuturor, osteneala de fiecare zi, până în miez de noapte, râvna, jertfelnicia, dăruirea, toate fiind cunoscute în mod deplin doar de El și prea puțin de oameni.

Lucrarea și viețuirea celor osârduitori nu rămân neobservate de cei care, potrivit cuvintelor Mântuitorului, Omul cel bun din comoara lui cea bună scoate afară cele bune, pe când omul cel rău din comoara lui cea rea scoate afară cele rele (Matei 12, 35).

Între cei care s‑au ostenit vreme îndelungată la Catedrala Mitropolitană din Iași, la Căminul monahal Sfântul Gheorghe din incinta mitropolitană s‑a numărat și harnica monahie Ambrozia Ravaru.

Ascultarea ei era una smerită, nu ieșea în evidență, cu mulțimea studiilor, cu temeinice cunoștințe de tipic, rânduieli liturgice și psaltice, ori cu cele despre artă sau teologie.

În schimb, dobândise de timpuriu, în Școala ascultării de la Mănăstirea Văratec, alte virtuți, printre care smerita cugetare, și alta, deosebit de folositoare pentru semeni, a preparării hranei, fiind pentru mulți ani bucătăreasă pricepută, pregătind masa personalului Catedralei Mitropolitane, dar și pentru oaspeți, călători și muncitori.

Așa a fost, ani la rând, monahia Ambrozia!

Venită de la Văratec, unde viețuiau sute de călugărițe, a fost aleasă de Marele Eclesiarh al Catedralei, arhim. Partenie Apetrei, pentru a sluji în smerita ascultare, la bucătărie, trudind de dimineața până seara târziu.

În mod firesc, pentru persoanele care serveau masa la Căminul monahal Sfântul Gheorghe al Catedralei Mitropolitane, o singură lucrătoare nu ar fi putut face față, chiar dacă se ostenea mult. A izbutit însă, fiind ajutată în mod discret de o altă călugăriță cu viață sfântă, Eufrosina Grosaru. Amândouă trudeau, una la cămin, cealaltă la bucătărie.

De dimineață, cu mult înainte de ivitul zorilor, până târziu în noapte, ca surorile, Marta și Maria, căutând cele duhovnicești și nelăsând de‑o parte cele materiale, s‑au ostenit, fiind pildă celor de la Iași și chiar unei eparhii întregi.

Deși nu avea atribuții la bucătăria căminului, maica Eufrosina o ajuta în mod frecvent.

De multe ori, până când începea slujba la Catedrală, la ora 7:00, maica Eufrosina pregătea cele necesare pentru masa de prânz. Curăța zarzavaturile, cartofii, alegea boabele de fasole și orezul, iar când timpul îngăduia așeza pe foc oala pentru ciorbă.

Maica Ambrozia era în mod deosebit pricepută, dacă ar putea exista o comparație, astăzi, ar fi numită masterchef. Fie că erau bucate de post, sau de dulce, aveau un gust special, ca și cum ar fi fost pregătite cu cele mai sofisticate ingrediente.

Zarzavaturi și bucate simple primeau gust prin râvna și priceperea monahiei Ambrozia.

În rest, binevoitoare, harnică, jertfelnică, sfătoasă.

Uneori, neodihna și grijile multe, ceasurile care se adunau peste măsură o năpădeau și, cât în glumă, cât în serios, spunea că nu mai rămâne la Mitropolie, dorind întoarcerea la mănăstirea de metanie.

Am aflat într‑un târziu că drumul ei a revenit la Mănăstirea Văratec, unde se afla și inima sa, acolo având o soră și multe cunoscute, pe care le pomenea mereu, de care s‑a îngrijit și cu care dorea să se reîntâlnească.

Născută cu numele Aglaia, în data de 23 februarie 1939, într‑o familie de oameni binecredincioși și modești din comuna Grumăzești, județul Neamț, de timpuriu și‑a petrecut copilăria lângă mănăstirile nemțene.

În adolescență, împreună cu sora ei (monahia Hrisantia), adeseori mergeau la mănăstirile din zonă, unde participau la slujbe și la diverite ascultări, zăbovind câteva zile mai ales la bucătărie, la grădinile de zarzavat sau la îngrijitul florilor.

În mod deosebit preferau Mănăstirea Sihăstria, unde îl cercetau pe cunoscutul duhovnic ieroschimonahul Paisie Olaru, de la care au învățat trăirile vieții monahale.

În anul 1957 a intrat ca novice în Mănăstirea Văratec, însă nedreptul Decret 410/1959 a obligat‑o să se întoarcă înapoi în lume, pentru o vreme.

În anul 1965 revine în mănăstirea unde era stareță arhimandrita Pelaghia Amilcar. Atunci i s‑a rânduit ascultarea la bucătărie, pe care o împlinea cu multă răbdare și dragoste. Îi mulțumea mereu Maicii Domnului că a revenit în grădina sa.

În anul 1968 a fost rânduită cu ascultarea la Arhondaric, fiindu‑i de ajutor monahiei Agafia Borcea și surorii ei, Hrisantia.

După ce a fost instalată stareța stavrofora Nazaria Niță (1973), la scurt timp, maica Ambrozia a fost recomandată să meargă cu ascultarea la Sfânta Mitropolie a Moldovei, unde a rămas până la pensionare.

În anul 1982, la recomandarea stareței stavrofora Nazaria Niță, Aglaia Ravaru a fost călugărită împreună cu sora ei, primind numele de Ambrozia, iar cealaltă, Hrisantia.

Amintindu‑și de ascultarea de la Mitropolie, spunea că pe vremea aceea nu dispunea de mașini pentru aprovizionare, de aceea era obligată ca adeseori să meargă pe jos la piață, pentru a cumpăra cele de trebuință pentru pregătitul meselor.

Cât a rămas în această ascultare, după ce își termina treburile la bucătărie, se ducea la racla Sfintei Preacuvioase Parascheva pentru a cânta ori a asculta imnurile închinate Multmilostivei Sfinte, față de care avea deosebită râvnă și evlavie.

Era bună la inimă și sfătoasă, dobândise cuvintele și experiența înțelepciunii, dar mai ales deprinsese darul rar al pregătirii bucatelor după tradiția mănăstirească, de demult.

Câteva zile pe an, când timpul îi îngăduia, revenea în mănăstirea de metanie, unde avea o căsuță în care a locuit cu sora ei.

Când s‑a reîntors la mănăstire, a iubit mult pravila, fiind nelipsită de la Sfânta Liturghie, până când Dumnezeu a rânduit să o cheme întru Împărăția Sa, la 6 noiembrie 2023, în același timp cu alte două viețuitoare ale Văratecului, monahiile Zenovia (93 ani) și Filofteia (84 ani).

Monahia Ambrozia Ravaru reprezintă modelul de slujire până la capăt, în tăcere, fără a se bucura de prestigiu sau largi recunoașteri, înțelegând dintru început că singura apreciere care contează vine de la Dumnezeu.

De acum, se va odihni de multele ei osteneli și va afla răsplată, pentru că mult s‑a jertfit.

Cuvintele Evangheliei ne spun că celui care mult a iubit, mult i se va ierta!