Moștenirea

- Eu o să plec pe aci-încolo și vreau să rămâi cu ceva de la mine!

- Unde, unchiule?, am întrebat eu din mijlocul odăii.

- Așa vorbește el în dodii, am auzit-o strigând din camera alăturată pe nevastă-sa.

- Tu să taci!, a răbufnit unchiul Dudică din patul în care zăcea de câteva săptămâni.

Se făcuse mic de tot. Abia se mai vedea de sub plapumă.

- O să afli tu unde, mi-a răspuns el cu întârziere. În orice caz, destul de departe de aici, chiar dacă tu o să-i vezi ducându-mă în cimitirul din vale.

Era fratele mai mare al tatei, de care mi-era la fel de drag ca de tata.

Patul era așezat în dreptul geamului. Unchiul mi-a făcut semn să mă apropii și, ridicându-se cu mare efort în capul oaselor, a privit afară în depărtare.

- Ți-o las ție!, a zis apoi.

- Ce, unchiule?

- Linia orizontului. Uită-te bine la ea. O să fie toată a ta! Și-ți mai las și berzele alea ce tocmai se întorc la cuiburi. Spune dacă le vezi!

- Cum să nu! Trec în zbor pe deasupra câmpului.

- Sunt ale tale. Câmpul nu pot să ți-l dau, dar florile de pe el, da. Și fântâna aia ce se vede lipită de orizont. Și plopii din spatele fântânii.

- Și plopii?, m-am mirat eu.

- Stai că nu am terminat. Îți mai las și cerul. Nu tot, cât se vede pe fereastră!

Începuse să plouă afară.

- Îți las și ploaia!, s-a înseninat dintr-odată unchiul. Ca să nu mai vorbesc de curcubeu. E al tău, dar cu o condiție. Să le dai și altora voie să se bucure de el!

- Așa o să fac, unchiule. Îți promit!

- Și-ți mai las și cântecul cucului. Crezi c-o să-i poți purta de grijă?

- Nu e prea mult pentru un copil, Dudică?, s-a auzit iarăși gura nevesti-sii de alături.

- Tu să nu te bagi, ai înțeles?, a strigat la ea fratele tatei.

- Zi bogdaproste, mi-a cerut unchiul înainte să plec.

- Bogdaproste!, am spus cu ochii în lacrimi.

- Ia și briceagul ăsta, mi-a mai zis el, căutând cu înfrigurare sub pernă.

L-am luat și am ieșit pe ușă.

A doua zi, unchiul s-a ținut de cuvânt, a plecat unde zisese.

Linia orizontului, berzele, cerul, ploaia, curcubeul, florile câmpului, fântâna și cântecul cucului sunt ale mele și acum. Briceagul l-am pierdut. Poate unde am uitat să spun, atunci când l-am primit, bogdaproste.