Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Moștenirea Împărăției cerurilor și amăgitoarele moșteniri pământești

Moștenirea Împărăției cerurilor și amăgitoarele moșteniri pământești

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei

Dincolo de amăgitoarele și, de multe ori, tentantele moșteniri care ne fac cu ochiul și ne oferă un confort în lumea aceasta, cea mai importantă comoară pe care trebuie să o urmărim este Împărăția cerurilor.

Nimic nu valorează mai mult decât dobândirea mântuirii și petrecerii veșnice în Împărăția lui Dumnezeu. De aceea, orice comparație a altei realități trecătoare cu Împărăția lui Dumnezeu este irelevantă.

Nimic din lumea aceasta efemeră nu ne împlinește! Oricât de mult ar avea, omul nu se limitează la ceea ce a primit, dorind mai mult. Este o fugă către un îndepărtat tărâm al avuției, care se risipește, devenind neajuns, bolnăvicios, ademenitor și tentant.

Omul contemporan caută să astupe golul de unde lipsește Hristos cu argint, aur, proprietăți și alte împărății. Câștigul, însă, oricât de mare ar fi, este neajuns. Hristos ne spune: Ce‑i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? (Matei 16, 26). Preocupați de cele materiale, lăsăm cele spirituale pe plan secund, poate chiar în umbra uitării, și constatăm că nimic din ceea ce avem nu ne mulțumește deplin.

Nu se poate substitui Împărăția veșnică cu cea trecătoare! În interiorul fiecăruia se află dorul după Dumnezeu, după Împărăția pierdută prin neascultare și păcat. Ce ne poate readuce în interiorul Împărăției sunt părerea de rău, smerenia, bunătatea, iubirea, buna chivernisire a vieții duhovnicești, având statornicite preceptele credinței, urmându‑L pe Hristos, fără de care nu putem face și avea nimic.

Cine s‑a străduit pentru Împărăție și a dobândit‑o le consideră pe celelalte lipsite de valoare. Omul cu adevărat înțelept va stărui în întreaga viață să nu piardă netrecătoarea Împărăție. Poate de aceea unul dintre oamenii înțelepți care s‑au apropiat de Mântuitorul I‑a pus tocmai această întrebare: Doamne, ce să fac ca să dobândesc viața de veci? Sau, după alte traduceri, viața veșnică, sau Împărăția cerurilor. Mântuitorul i‑a spus ce trebuie să facă. Un dialog cunoscut!

Moștenirea acestei Împărății nu se compară nici cu bunurile felurite ale lumii acesteia, nici cu slava ei, nici cu onoruri sau amăgiri, care pot dura un ceas sau două, cel mult o viață, dar fără prea mare importanță.

Moștenirea are temei și în cuvintele Scripturii. Moștenitorul este Fiul lui Dumnezeu, Cel care moștenea via Tatălui Său, pe care cei fărădelege L‑au omorât, deși iubirea Lui a fost fără margini și s‑a răsfrânt chiar asupra celor care nu‑L iubeau. Tuturor, Mântuitorul le‑a dorit să moștenească această Împărăție pe care a propovăduit‑o în vremea lucrării Sale mântuitoare, iar toate cele rostite de El - parabole, pilde, cuvântări de profunzime - trimiteau către și oglindeau această Împărăție.

Evanghelia amintește permanent despre Împărăția cerurilor. Dar nu mai vibrăm. Auzim, dar nu ascultăm. Chiar și când ajungem la o vârstă a maturității încercate, când constatăm că multe dintre lucrurile lumii s‑au risipit, nici atunci nu mai punem preț pe moștenirea acestei Împărății.

În ceea ce privește moștenirea, mă gândesc la moșiile Părintelui Cel Bun, Tatăl nostru, care este în ceruri. Una dintre moșii a fost Grădina Raiului. Ce au făcut oamenii, cât de puțin au prețuit acest loc și comuniunea cu Părintele ceresc, de a cărui purtare de grijă se bucurau, ne este cunoscut. Ei puteau să aibă toate ale lumii: Creşteţi şi vă înmulţiţi, umpleţi pământul şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul! (Facerea 1, 28). Erau oameni bogați, foarte bogați. Totuși au păstrat dorința după ce pierduseră, după Împărăție, și șederea în preajma lui Dumnezeu. Ce învățăm? Că nu trebuie să ne vindem sufletele pentru puțină, mult prea puțină bucurie trecătoare.

Gândul, dorul și nostalgia după Paradisul pierdut revin permanent Îl căutăm, ne rugăm ca nu cumva să‑l pierdem. Moșia aceea pe care au pierdut‑o au asemănat‑o cu locurile în care s‑au așezat oamenii căzuți în urma păcatului neascultării. Dintre aceștia, unii au manifestat iubirea față de moșia lor ca pe un zid care nu se înfiora nici de cotropirea străinilor, nici de marii conducători de oști, nici de valurile potrivnice ale mării acestei vieți, nici de cei care nu înțelegeau ce înseamnă valoarea moșiei, a moșilor și strămoșilor lor.

Ce este moștenirea și cine este moștenitorul? Fiecare dintre noi are o mică moștenire. Unii poate au primit bunuri foarte importante de la părinți, de la rudenii, de la cineva care a dorit să ofere, în mod special, o proprietate sau anumite bunuri.

Mântuitorul le‑a spus ucenicilor și celor care Îl ascultau o pildă cu via lucrată de oameni foarte răi, care cârteau împotriva stăpânului lor. În cele din urmă, văzându‑le atitudinea, proprietarul viei l‑a trimis chiar pe fiul său. Atunci, cei cu mai multă îndârjire s‑au pornit împotriva lui, spunând: Acesta este moștenitorul, să‑l omorâm și să luăm noi moștenirea lui. Ceea ce nu s‑a putut, pentru că Mântuitorul a venit în lume ca lumea viață să aibă și încă din belșug să aibă (Ioan 10, 9).

De demult, în Grădina Raiului, protopărinții noștri au pierdut moștenirea pe care o dobândiseră. Au pierdut‑o prin păcatul neascultării, al mândriei și al nepocăinței. Înainte de a o pierde aveau libertatea de a fi prezenți, a lucra și îngriji întreaga grădină, nu doar libertatea de a exploata un singur pom. Trebuiau, însă, să păzească o singură poruncă. Ar fi rămas coproprietari, însă au călcat singura și foarte facila poruncă, ușor de împlinit. Când au fost izgoniți din Rai, ei au păstrat nostalgia Paradisului pierdut. Chiar dacă au avut proprietăți, turme nenumărate, revenea, mereu, această nostalgie, în adâncul ființei lor, de a reveni în grădina pe care o pierduseră. Era, după cum exprimă cuvântul grecesc „nostalgo”, dorința de a te reîntâlni cu un om pe care l‑ai iubit, dar și cu anumite stări și lucruri, dorințe care se împlinesc greu și care macină și obosesc sufletul celui care caută neîncetat să retrăiască evenimentele dragi lui.

Nu toți manifestă această nostalgie, dar s‑a constatat, în decursul istoriei zbuciumate a lumii, că foarte mulți oameni înțelepți, chiar dacă au avut bunuri fără număr, nu au fost mulțumiți cu ele.

Dregătorul, numit în chip diferit de cei trei Evangheliști care vorbesc despre el (unul îl numește om oarecare, altul dregător și altul un tânăr bogat), s‑a apropiat de Mântuitorul și L‑a întrebat ce să facă ca să nu piardă Împărăția lui Dumnezeu, să moștenească Împărăția Lui.

Mă gândesc mereu la singura moștenire care are cu adevărat valoare. Dacă nu o prețuim și înclinăm să credem că alte moșteniri, bunuri de preț sau fără preț sunt mai importante, trebuie să înțelegem că dragostea față de Dumnezeu și moștenirea Împărăției Lui va rămâne cea mai înaltă năzuință.

Fericiți sunt cei care o caută și Îl găsesc pe Dumnezeu. Făcând multe pentru aceasta, vor ajunge să devină moștenitori ai Împărăției Lui. Să nu uităm că Împărăția cerurilor, a lui Dumnezeu, a Preaiubitului Fiu al Tatălui ceresc s‑a deschis prin mărturisirea unui tâlhar. El a dorit să fie pomenit întru Împărăția Celui care era răstignit împreună cu el. După acest model ne rugăm și noi mereu: Pomenește‑mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta!

Să dorim să fim și noi asemenea tâlharului de pe cruce, nădăjduind că într‑o zi vom deveni moștenitori ai neprețuitei Împărății a cerurilor.

Pomenește‑mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta!

 

Citeşte mai multe despre:   Imparatia lui Dumnezeu